„100 de metri de alergare şi credinţă”. Card. Ravasi: sportul, un esperanto al umanităţii
RV 21 oct 2013. În Anul Credinţei, Consiliul Pontifical
al Culturii a organizat duminică, 20 octombrie, la Roma, Ziua de Sărbătoare pentru
Sport.Momentul culminant al iniţiativei, intitulată „100 de metri de alergare
şi credinţă”, s-a desfăşurat pe Via della Conciliazione, unde şi-au dat întâlnire
5 mii de elevi, la care s-au adăugat sportivi şi foarte mulţi curioşi.
Participanţii
au luat parte şi la rugăciunea „Angelus”, în Piaţa San Pietro, unde au primit salutul
călduros al Sfântului Părinte Papa Francisc: ● „Îi salut cu afecţiune pe toţi
pelerinii prezenţi, începând cu elevii care au luat parte la manifestarea «100 de
metri de alergare şi credinţă», organizată de Consiliul Pontifical al Culturii. Vă
mulţumesc, pentru că voi ne aduceţi aminte că cel care
crede este un atlet al spiritului!”
Despre legătura dintre sport
şi credinţă, redacţia centrală Radio Vatican l-a intervievat pe card. Gianfranco Ravasi,
preşedintele departamentului roman al culturii: ● „Sportul a devenit un
fel de esperanto al umanităţii. În toate ţările, deşi în forme foarte diferite, există
jocuri sportive, iar jocul face parte din modul de a fi al omului, este parte integrantă
din creativitatea persoanei. Toţi au la dispoziţie un mic spaţiu în care practică
ceva într-un mod absolut liber şi dezinteresat. De aceea, sportul reprezintă şi umanitatea
adevărată, în tot realismul ei”.
Cât de mult contează sportul în mărturisirea
credinţei? ● „Tocmai pentru că reprezintă persoana umană care nu face lucruri
doar din interes, sportul este foarte aproape de credinţă, care, ca expresie fundamentală,
cuprinde şi gratuitatea. Credinţa nu o practici pentru a dobândi ceva, chiar dacă
cerem harurile cereşti, dar a crede înseamnă mai întâi de toate a-ţi da adeziunea
la Dumnezeu. Aşadar, este o experienţă a iubirii. În această lumină putem spune că
credinţa ar putea să întreţină un dialog neîntrerupt cu sportul”.
Dar
sportul, a reluat colegul nostru, este şi un mijloc de exprimare a disconfortului
social. Cine merge pe stadion, de exemplu, întâlneşte
manifestări ale galeriei de suporteri care nu au nici
o legătură cu valorile sportului. De ce? Răspunde card. Ravasi: ● „Pentru
cel care crede, cum spunea Pascal, limitele persoanei umane nu pot fi înţelese fără
păcatul originar. Pentru cel care nu crede, putem spune să este vorba, pur şi simplu,
de expresia egoismului, a brutalităţii gratuite. Doar în acest fel se înţeleg manifestările
suporterilor care degenerează, care înnebunesc când toată forţa explosivă a creaturii
umane este incendiată. Suporterul autentic ar trebui să fie unul care, chiar şi într-un
spaţiu restrâns, mai întâi de toate practică sportul, adică nu consideră sportul doar
ca pe un spectacol, ci parte integrantă din experienţa sa de viaţă. În acest sens,
se observă extinderea structurilor sportive chiar şi la copii şi tineri, dar aceasta
aduce în atenţie şi problema educatorului sportiv, care de cele multe ori, este absent”.