„Să nu uităm de preoţii şi călugăriţele din casele de bătrâni, adevărate sanctuare
de sfinţenie”, îndeamnă Papa
(RV – 18 octombrie 2013)Moise, Ioan Botezătorul şi Sfântul Paul: pe
aceste trei figuri a pus accentul Papa Francisc la Sfânta Liturghie de vineri dimineaţă,
celebrată în capela Casei Sfânta Marta din Vatican, subliniind că într-adevăr nici
unul dintre ei nu a fost scutit de angoase, însă Domnul nu i-a abandonat niciodată.
Îndreptându-şi
apoi gândul spre numeroşii preoţi, călugări şi călugăriţe care trăiesc în case pentru
bătrâni, i-a invitat pe credincioşi să meargă să-i viziteze, aceste locuri fiind adevărate
„sanctuare de sfinţenie şi apostolicitate”, a spus Sfântul Părinte.
Colegul
nostru Alessandro Gisotti introduce prin câteva reflecţii trei fragmente din omilia
Papei.
Inspirându-se din lecturile zilei, din imaginea începutului vieţii apostolice
şi a „apusului” Apostolului Paul, Pontiful s-a oprit asupra acestor două momente extreme
din viaţa unui creştin. Comentând Evanghelia zilei, a observat cum – la începutul
vieţii apostolice – discipolii erau „tineri” şi „puternici” încât şi demonii fugeau
dinaintea lor când predicau. În schimb prima lectură ni-l prezintă pe Sfântul Paul
la finalul vieţii sale, în momentul „apusului” apostolului:
Papa
Francisc: „Apostolul are un început radios, plin de entuziasmul dat de prezenţa
lui Dumnezeu în interiorul său, dar nu va fi scutit de apus. Şi mie-mi face bine să
mă gândesc la apusul apostolului… Îmi vin în minte trei icoane: Moise, Ioan Botezătorul
şi Paul. Moise este capul poporului lui Dumnezeu, el luptă împotriva duşmanilor şi
chiar cu Dumnezeu când este să-şi salveze poporul: e tare! Dar la sfârşit rămâne singur,
pe Muntele Nebo, privind pământul făgăduinţei, dar în imposibilitatea de a intra
în acest ţinut. Nu putea intra în ţinutul făgăduinţei. La fel, nici Ioan Botezătorul
nu a fost ocolit de angoase la sfârşitul vieţii”.
Ioan Botezătorul are
de asemenea de înfruntat o „angoasă chinuitoare” şi sfârşeşte „la mâna unui guvernator
lipsit de tărie de caracter, beat şi corupt şi sub puterea invidiei unei adultere
şi a capriciilor unei dansatoare”. Dar şi Apostolul Paul ne vorbeşte despre cei care
l-au abandonat şi care i-au creat necazuri înverşunându-se împotriva predicării lui.
Apostolul istoriseşte că în tribunal nimeni nu l-a asistat şi că toţi l-au abandonat.
Însă, spune Sfântul Paul, „Domnul mi-a fost alături. Mi-a dat forţă pentru ca eu să
pot duce la împlinire vestirea Evangheliei”.
Papa Francisc: „În
aceasta constă măreţia Apostolului; prin viaţa sa face ceea ce spunea Ioan Botezătorul
în legătură cu Isus: "El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez" şi, până la urmă
aşa va şi apune. La fel şi Petru, căruia i s-a spus: „vei fi bătrân, alţii te vor
încinge şi te vor duce unde tu nu vei vrea". Şi când mă gândesc la apusul apostolului
îmi vine în minte amintirea acelor sanctuare de apostolicitate şi de sfinţenie reprezentate
de casele de bătrâni pentru preoţi sau cele pentru călugăriţe. Persoane bune, îmbătrânite,
cu greutatea singurăţii, aşteptând să vină Domnul să le bată la uşa inimii. Acestea
sunt adevărate sanctuare de apostolicitate şi de sfinţenie pe care le avem în Biserică.
Să nu-i uităm, vă rog!”
Rămânând în registrul îndemnului la o atenţie plină
de consideraţie faţă de „sanctuarele de apostolicitate”, cum a numit Papa Francisc
„casele de bătrâni” care găzduiesc persoane consacrate, ne trimite în pelerinaj în
aceste locuri:
Papa Francisc: „Dar mă întreb dacă noi creştinii
simţim dorinţa de a face o astfel de vizită – care va fi asemenea unui adevărat pelerinaj
– la aceste sanctuare de sfinţenie şi apostolicitate, reprezentate de casele de bătrâni,
cele pentru preoţi şi cele pentru călugăriţe. Cineva dintre voi îmi spunea că atunci
când mergea într-o ţară de misiune, se ducea la cimitir, la mormintele misionarilor,
a preoţilor, călugărilor şi călugăriţelor dinaintea lui, de acum 50, 100, 200 de ani
şi care sunt azi cu totul necunoscuţi. Toţi aceştia ar putea fi canonizaţi, căci până
la urmă contează sfinţenia de fiecare zi. În casele de bătrâni, acele călugăriţe şi
acei preoţi îl aşteaptă pe Domnul cam cum îl aştepta Paul: un pic trişti, într-adevăr,
dar şi cu certitudinea păcii şi cu un chip vesel”.
În încheiere, Papa
Francisc a spus că ne va face bine tuturor să ne gândim la această etapă a vieţii,
la apusul Apostolului, şi să ne rugăm Domnului: „Ocroteşte-i în acel moment al ultimei
despuieri de sine, încât să poată spune încă o dată: „Da, Doamne, vreau să te urmez!”