În audienţă la Papa Francisc, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz
RV 11 oct 2013.Papa Francisc l-a primit vineri în
Vatican pe preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz. În cadrul colocviilor,
Martin Schulz i-a adresat Pontifului invitaţia de a efectua o
vizită la Parlamentul de la Strasbourg şi de a ţine un discurs în faţa adunării
plenare a europarlamentarilor.
În cadrul unui interviu acordat postului
nostru de radio, Martin Schulz a menţionat că vizita sa la Vatican are loc în ziua
în care se aniversează 25 de ani de la discursul pe care Ioan Paul al II-lea l-a ţinut
în faţa Parlamentului European, pe 11 octombrie 1988, şi 51 de ani de la deschiderea
Conciliului Vatican al II-lea.
Referindu-se, printre altele, la impactul
pontificatului Papei Francisc asupra societăţii, preşedintele Parlamentului
European a spus: „Cred că nu sunt singurul din Europa care a rămas profund impresionat
de aceste prime şapte luni. Este un Papă cu o mare deschidere mentală, profund
convins de importanţa deschiderii şi de necesitatea unui dialog direct atât cu cei
care cred cât şi cu cei care nu cred, cu oamenii, în general. În această dimineaţă
am auzit un comentariu foarte pertinent din partea unui ambasador acreditat pe lângă
Sf. Scaun, care spunea că Papa Francisc recurge la un limbaj asemănător celui folosit
pe Twitter, în sensul că este capabil să transmită mesaje care pot fi primite şi de
oamenii simpli. Iată, aceasta este marea noutate. Da, sunt foarte impresionat de acest
lucru”.
„Astăzi”, a continuat preşedintele Parlamentului European, Martin
Schulz, „trăim într-o lume globalizată în care Uniunea Europeană ar trebui să desfăşoare
un rol de stimulent pentru a se ajunge la o dreptate mai mare şi la o mai mare cooperare.
UE ar trebui să fie un instrument care contribuie la crearea unei lumi mai juste şi
mai echitabile. Iar spaţiul în care se vorbeşte despre toate acestea este, întocmai,
Parlamentul European. Sf. Scaun este o realitate, Papa este o persoană cu un impact
enorm asupra dezbaterilor mondiale în privinţa schimbărilor de care avem nevoie. De
aceea, un om cu un asemenea impact şi de o atare importanţă, ar trebui să ia cuvântul
tocmai în acel context în care se discută despre rolul Europei în lume. Iată motivul
pentru care am încercat să-l conving să se adreseze direct Parlamentului European”.