2013-09-30 12:58:43

Papa Francisc: “Curajul păcii să dea curajul speranţei lumii, celor care suferă din cauza războaielor şi tinerilor îngrijoraţi de viitor!”


(RV – 30 septembrie 2013) Sfântul Părinte s-a adresat luni celor circa 300 de participanţi la întâlnirea internaţională pentru pace cu titlul “Curajul speranţei”, promovată de Comunitatea Sfântul Egidiu. RealAudioMP3

Adresându-se reprezentanţilor Bisericilor, ai comunităţilor ecleziale şi ai marilor religii reuniţi la Roma pentru a participa la cea de-a XXVII-a ediţie a întâlnirii “Religii în favoarea păcii”, Sfântul Părinte a subliniat că “spiritul păcii”, ce însufleţeşte astfel de întâlniri de dialog, este în zilele noastre mai important ca oricând. De ce?

Papa Francisc: “De ce? Pentru că omenirea are mare nevoie de pace şi nu ne putem vreodată resemna în faţa durerii unor întregi popoare, prizoniere ale războiului, mizeriei, exploatării. Nu putem asista indiferenţi şi neputincioşi la drama copiilor, familiilor, bătrânilor loviţi de violenţă. Nu putem lăsa ca terorismul să pună stăpânire pe inimile câtorva pentru a semăna durere şi moarte în rândul atâtor persoane”.

Citându-l pe Benedict al XVI-lea care, cu doi ani în urmă, la ce-a de-a 25-a Întâlnire de la Assisi a spus că trebuie să dispară orice formă de violenţă motivată religios, Papa Francisc a pus accentul pe responsabilitatea în făurirea păcii:

Papa Francisc: “În calitate de responsabili ai diferitelor religii putem face mult. Pacea este responsabilitatea tuturor. Este necesar să ne rugăm pentru pace, să acţionăm în favoarea păcii. Un lider religios este întotdeauna un om al păcii, căci porunca păcii este înscrisă în profunzimea tradiţiilor religioase pe care le reprezentăm. Dar ce putem face (pentru pace)? Întâlnirea voastră anuală ne sugerează calea: curajul dialogului, dătător de speranţă. În lume, în societate, există puţină pace şi pentru că lipseşte dialogul şi se iese cu greu din orizontul strâmt al propriilor interese pentru o deschidere spre o confruntare adevărată şi sinceră.
Pacea are nevoie de un dialogul tenace, răbdător, intens, inteligent, acel dialog pentru care niciun efort nu este inutil. Dialogul este calea păcii”.

Sfântul Părinte şi-a încheiat discursul către participanţii la cea de-a XXVII-a întâlnire Religii pentru pace îndemnând la “rugăciune pentru pace în lume, în Siria, în Orientul Mijlociu şi în atâtea ţări din lume”

Papa Francisc: “Curajul păcii să dea curajul speranţei lumii, tuturor celor care suferă din cauza războaielor şi tinerilor care privesc cu îngrijorare spre viitor. Dumnezeu Atotputernicul, care ascultă rugăciunile noastre, să ne susţină pe calea păcii".

r.v./a.m.







All the contents on this site are copyrighted ©.