Omul care uită de Dumnezeu se dezumanizează: Papa Francisc, la Sf. Liturghie cu cateheţii

RV 29 sep 2013. Catehetul este un creştin care alimentează şi trezeşte în ceilalţi „memoria lui Dumnezeu”, fără de care omul riscă să-şi piardă umanitatea şi să devină ca bogatul din Evanghelie, incapabil de altceva decât să se gândească la sine. Este, pe scurt, omilia Papei Francisc de la Sf. Liturghie prezidată duminică în Piaţa San Pietro, începând cu ora 10.30. Au luat parte circa 100 de mii de persoane din lumea întreagă care au venit la Roma pentru Ziua Cateheţilor, organizată de la 27 la 29 septembrie cu ocazia Anului Credinţei.

Încă de la începutul omiliei, Papa Francisc a atins tasta pe care insistă de mai multe zile: ce se întâmplă dacă un creştin se complace numai de bunăstarea sa, asemenea bogatului din Evanghelia duminicii, şi uită de nenumăraţii Lazăr care îi cer un ajutor?

Întrebarea - inspirată din parabola bogatului şi a lui Lazăr cel sărac (Lc 16, 19-31) - adie pentru câteva clipe sub cerul Cetăţii Eterne, înnorat şi gata de ploaie, care pare să fie pe aceeaşi lungime de undă cu tonul neobişnuit de grav cu care Papa îşi dezvoltă meditaţia sa. Cu puţine minute mai înainte, în Piaţa San Pietro, cei aproximativ 100 de mii de participanţi la ritul sacru au ascultat avertismentul profetului Amos (6,1-7): „Vai de cei care trăiesc fără de grijă în Sion” care mănâncă, beau, cântă, se distrează şi nu le pasă de necazurile celorlalţi. Aceşti oameni, comentează Sfântul Părinte, se află pe marginea unei prăpăstii de dezumanizare:
● „Dacă lucrurile, banul, mondenitatea devin centrul vieţii, acestea ne cuprind, pun stăpânire asupra noastră iar noi pierdem până şi identitatea noastră de oameni. Luaţi aminte: bogatul din Evanghelie nu are nume, este pur şi simplu «un bogat». Lucrurile, cele ce are alcătuiesc chipul său, un altul nu are”.

Aceste fiinţe depersonalizate, care au permis ca umanitatea să le fie furată de lucrurile acumulate, au un deficit comun: au pierdut „memoria lui Dumnezeu”, capacitatea de a-şi aduce aminte de Dumnezeu. „Dacă lipseşte memoria lui Dumnezeu, toate se aplatizează, totul merge pe eu, pe bunăstarea mea. Viaţa, lumea, ceilalţi, îşi pierd consistenţa, nu mai contează nimic, totul se reduce la o singură dimensiune: a avea. Dacă pierdem memoria lui Dumnezeu, chiar şi noi ne pierdem consistenţa, şi noi ne golim de conţinut, ne pierdem chipul nostru, asemenea bogatului din Evanghelie. Cine aleargă după nimic devine el însuşi nimicnicie – spune un alt mare profet, Ieremia. Noi am fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu după chipul şi asemănarea lucrurilor sau a idolilor!”.

În acest contrast al opusurilor se evidenţiază chipul catehetului, care – a subliniat Papa la omilie – altul nu este decât unul sau una „care întreţine şi alimentează memoria lui Dumnezeu, lăsându-se călăuzit de aceasta şi retrezind-o în ceilalţi.

Modelul prin excelenţă al catehetului, a reluat Sfântul Părinte, este Fecioara Maria. După ce a primit vestirea îngerului, Maria din Nazaret „nu se gândeşte la onoruri, la prestigiu” dar porneşte la drum pentru a veni în ajutorul verişoarei ei, Elisabeta, şi înalţă cântarea „Magnificat” în care cultivă „memoria lucrării lui Dumnezeu” întâmplate în viaţa ei:
● „Catehetul este, întocmai, un creştin care pune această memorie în serviciul vestirii. Nu pentru a atrage atenţia, nici pentru a face să se vorbească despre sine, ci pentru a vorbi de Dumnezeu, de iubirea lui, de fidelitatea lui. A vorbi şi a transmite tot ceea ce Dumnezeu a revelat, adică învăţătura în totalitatea ei, fără a omite şi fără a adăuga”.

„Chiar şi Catehismul”, a continuat Sfântul Părinte, „ce altceva este dacă nu memoria lui Dumnezeu, memoria lucrării sale în istorie, a apropierii sale faţă de noi în Cristos, prezent în Cuvânt, în Sacramente, în Biserică, în iubirea sa?”. De aici, identitatea catehetului pe care Papa Francisc o trasează la finalul omiliei sale este în antiteză cu bogatul din Evanghelie şi cu indiferenţa acestuia faţă de Lazăr cel sărac:
● „Catehetul este omul memoriei lui Dumnezeu dacă are un raport vital, constant cu El şi cu aproapele; dacă este om de credinţă, care îşi pune încrederea cu adevărat în Dumnezeu şi se bizuie pe El; dacă este om de caritate, de iubire, care-i vede pe toţi ca fraţi; dacă este om de răbdare (hypomoné - gr.), de perseverenţă, care ştie să înfrunte greutăţile, încercările, nereuşitele, cu seninătate şi speranţă în Domnul; dacă e blând, capabil de înţelegere şi milostivire”.

Înainte de binecuvântarea finală, arhiep. Rino Fisichella, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, i-a prezentat Sfântului Părinte cateheţii şi catehetele care au venit la Roma de la orice latitudine, de la Vietnam şi Haiti, până la Siria şi Nigeria. Prezenţa lor, a spus arhiepiscopul, este „semnul palpabil că credinţa creştină este vie şi continuă să fie vestită” pretutindeni în lume.

La rugăciunea „Angelus”, recitată în Piaţa San Pietro, Papa Francisc a salutat, printre alţii, prezenţa patriarhului greco-ortodox al Antiohiei, B.S. Youhanna al X-lea. Numindu-l „fratele meu”, Papa a subliniat că prezenţa patriarhului greco-ortodox „ne îndeamnă să ne rugăm încă o dată pentru pace în Siria şi Orientul Mijlociu”.

Primiţi şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Papa Francisc, duminică, în Piaţa Sf. Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toţi cei care o primesc în spirit de credinţă.

Aici, serviciul audio:

(rv – A. De Carolis – A. Dancă)