2013-09-28 16:50:40

Nu doar profesionişti ai comunicării ci slujitori ai mesajului lui Dumnezeu: mons. Celli, angajaţilor de la Radio Vatican


(RV – 28 septembrie 2013) A fi mesageri ai lui Dumnezeu, aproape de omul de azi: acesta este în sinteză îndemnul exprimat de mons. Claudio Maria Celli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale, în omilia Sfintei Liturghii celebrate sâmbătă dimineaţă, în capela „Buna Vestire” de la Radio Vatican, cu ocazia Sărbătorii Sfântului Arhanghel Gabriel, patronul postului nostru de radio.


Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Comunicaţii Sociale a ţinut să sublinieze că munca la Radio Vatican nu este doar o profesie, ci o vocaţie, amintind că suntem chemaţi să fim „slujitori şi mesageri ai lui Dumnezeu”, pentru împlinirea acestei misiuni fiind necesar „un parcurs personal foarte profund”.


„Nu pot fi doar un tehnician al comunicării”, a spus mons. Celii, „într-un anumit sens, ceea ce porneşte din inima mea pentru a fi transmis prin undele radiofonice trebuie să fie tot mai mult o contemplare a feţei lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că munca noastră, parcursul nostru profesional necesită o contemplaţie tot mai profundă, cu o prezenţă tot mai intensă a misterului lui Dumnezeu în viaţa noastră”.

r.v./a.m.







All the contents on this site are copyrighted ©.