Consideraţii omiletice la Duminica a XXV-a de peste an (C): Bogăţiile pământeşti şi fii luminii

(RV – 21 septembrie 2013) E Ziua Domnului. Mântuirea poporului Eu sunt, spune Domnul. Din orice strâmtorare vor striga spre mine, îi voi asculta şi voi fi Dumnezeu lor în veci.
1. "Salus tua ego sum". Vestea bună de la începutul sfintei şi dumnezeieştii Liturghii ne asigură că Dumnezeu este cu noi pe drumul istoriei în orice strâmtorare a vieţii ne-am afla. Însufleţiţi de autorul biblic şi stimulaţi de Sfântul Augustin, format la şcoala rugăciunii psalmilor, strigăm fiecare: „O, pentru mila ta, spune-mi Doamne, Dumnezeul meu, ce eşti pentru mine. Spune sufletului meu, mântuirea ta Eu sunt…Iată, urechile inimii mele sunt înaintea gurii tale” (Ps 34,3; Conf I, 5; IX, 1).

Biserica învaţă că orice iniţiativă şi faptă creştinească provine din vestea bună că „Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea deplină a adevărului” (1Tim 2,3-4). De aici rezultă că principala preocupare a ucenicilor lui Isus este aceea de a trăi împreună misterul pascal al lui Cristos care se reînnoieşte în Sfânta Euharistie; înseamnă a ne converti continuu la Cristos cel mort şi înviat, pentru ca să avem viaţă din belşug. Se adevereşte astfel în viaţa noastră vechea istorie a samariteanului milostiv care s-a apropiat să-l ajute pe omul căzut în mâinile tâlharilor, despuiat de bunuri, rănit şi lăsat aproape mort la marginea drumului.

Vestirea împărăţiei lui Dumnezeu, repetă cu insistenţă papa Francisc - vestirea iubirii milostive a lui Dumnezeu are loc într-o lume rănită şi dezbinată mereu împărţită în bogaţi şi săraci. În atare context, cuvântul Domnului răscoleşte conştiinţele şi stimulează reînnoirea omului din interior pentru formarea unei societăţi în care toţi oamenii pot participa cu demnitate la masa vieţii.

2. Religie - credinţă - dreptate. Prima lectură luată din cartea profetului Amos denunţă falsa religiozitate, iluzia de a crede că sufletul şi conştiinţa sunt în regulă doar pentru faptul că împlinim o serie de ritualuri de cult sau practici exterioare. Cultul, fără o angajare pentru dreptatea faţă de semeni, se reduce la farsă şi magie iar religia rituală lipsită de credinţa sinceră şi exigentă este ipocrizie.

Nu rareori religiozitatea aparentă serveşte ca pretext pentru a trage profit pe seama celor săraci. Nu rareori a lua apărarea drepturilor celor săraci este o formă sigură de parvenire, de a se căpătui, de a obţine pe căi necinstite o situaţie materială nemeritată.

Dar, Dumnezeu se angajează cu jurământ împotriva celor care îi cumpără cu bani puţini pe cei nevoiaşi: "Niciodată nu voi uita faptele lor rele".

Citim la profetul Amos 8,4-7: Ascultaţi acestea, voi care zdrobiţi pe cei săraci şi asupriţi pe cei sărmani, voi ziceţi: "Când va trece sărbătoarea lunii noi ca să putem deschide grânarul? Când se va sfârşi odată sâmbăta ca să putem deschide grânarul? Vom micşora măsurile, vom mări preţurile şi vom falsifica balanţele. Vom putea să-l cumpărăm pe cel nevoiaş cu bani şi pe cel sărac cu o pereche de sandale. Vom vinde până şi pleava de grâu". Mă jur pe cel care este mândria lui Iacob: "Niciodată nu voi uita faptele lor rele.

Ţinta invectivelor profetului sunt negustorii, o categorie socială expusă cu uşurinţă abuzului în dauna celor săraci. Sunt vizaţi de asemenea cei care administrează dreptatea. Sunt în atenţia profetului toţi cei care acumulează averi în detrimentul altora, reducând posibilităţile de viaţă demnă pentru cei dezavantajaţi de soartă. Sunt persoane cu vază, dar care acasă şi chiar în templu, înaintea Domnului, nu vedeau clipa terminării sărbătorilor cu slujbele sacre, spre a se întoarce din nou la afacerile necinstite.

Prin prezenţa la templu se urmărea doar salvarea imaginii, păstrarea numelui în faţa altora. Programau injustiţia până şi sub privirea lui Dumnezeu. Până şi în ziua Domnului, zi de repaus, de odihnă trupească şi înălţare spirituală, nu-şi găseau liniştea, căci studiau planuri cât mai sinuoase pentru reuşita în afaceri, cum să falsifice greutăţile de măsură şi să înşele pe cei simpli şi nevizaţi. Setea de câştig şi de putere, atitudinea omului hrăpăreţ, caracterizează tot mai mult societatea zilelor noastre. Aviditatea împinge la necinste şi la indiferenţă faţă de oamenii nevoiaşi.

3. Jertfa de laudă – "Sacrificium laudis". Primei lecturi îi răspundem astăzi cu Ps 112/113, un text de bază din serviciul liturgic iudaic ce deschide „Hallelul egiptean - Lauda exodului”, considerat de biblişti drept cântarea „Magnificat” a Vechiului Testament. Auzim astfel glasul săracilor aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru că ridică pe cel slab din ţărână, înalţă din cenuşă pe cel sărac şi îl aşează printre mai marii poporului său.

Adevărata preamărire a lui Dumnezeu se naşte din conştiinţă şi din existenţa trăită. Lauda lui Dumnezeu înseamnă coerenţă şi fidelitate faţă de „calea dreaptă” propusă omului. Este o imitare a lui Dumnezeu în viaţa de toate zilele aşa cum este preamărit la templu prin serviciul liturgic în cântări de psalmi.

Cântă psalmistul şi noi împreună cu el:
Lăudaţi, slujitori ai Domnului,
lăudaţi numele Domnului!
Fie numele Domnului binecuvântat,
de acum şi până în veac!.
Domnul stăpâneşte peste toate neamurile,
slava lui este mai presus de ceruri.
Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru, care locuieşte atât de sus,
dar îşi pleacă privirea să vadă ce se petrece în cer şi pe pământ?
El ridică pe cel slab din ţărână,
înalţă din cenuşă pe cel sărac,
ca să-l aşeze printre cei mari,
printre mai marii poporului său.

4. Rugăciune universală. „Mai mari poporului”, sunt ultimele cuvinte ale psalmului care fac trecerea la tema lecturii a doua. Este un fragment din prima Scrisoare a apostolului Paul către discipolul său Timotei. A fost scrisă la Roma în timpul persecuţiei dezlănţuite de împăratul Nero împotriva creştinilor. Aceştia, deşi respectau autoritatea civilă, erau totuşi prigoniţi pentru că nu voiau să să-l recunoască pe împărat ca zeu; ascultau de conştiinţa personală care este glasul lui Dumnezeu în inimile oamenilor.

În această situaţie apostolul Paul nu spune „răzvrătiţi-vă, puneţi mâna pe arme, treceţi la acte de terorism”, ci îndeamnă la rugăciune. Este o datorie, spune Apostolul, să ne rugăm pentru cei care ne conduc, dar este absurd şi împotriva credinţei creştine ca cineva să se închine la idoli. Şi amintind cuvintele lui Isus că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni, precizează credinţa creştină: „Este un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Cristos Isus, el însuşi om care s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi oamenii” (1Tim 2,5-6).

Familiarizaţi cu Liturghiile duminicale, ştim că după mărturisirea de credinţă sunt citite sau cântate mai multe ectenii care alcătuiesc rugăciunea universală a credincioşilor. Această practică liturgică a fost sugerată concret de apostolul Paul care în Scrisoarea întâi către Timotei 2,1-8, azi lectura a doua, recomandă „să se înalţe rugăciuni la Dumnezeu pentru toţi oamenii, căci el vrea ca toţi să se mântuiască”.

Scrie apostolul: „Preaiubitule, tu îndeamnă înainte de toate să se înalţe rugăciuni de cerere şi de mijlocire pentru toţi oamenii: pentru conducătorii de state şi pentru toţi cei care se află în posturi de răspundere, pentru ca astfel să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Acest lucru este bun şi plăcut înaintea lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea deplină a adevărului…Vreau, aşadar, ca bărbaţii să se roage în orice loc, ridicând spre cer mâini curate, fără ură şi fără neînţelegeri” (1Tim 2.1-5.8).

Astfel, la Sfânta Liturghie, comunitatea creştină unindu-se cu Cristos singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, îndeplineşte funcţia preoţească de mijlocire rugându-se pentru nevoile Bisericii şi pentru întreaga lume.

Apostolul este preocupat în special de cei care au în mâini puterea şi destinele popoarelor, de cei care sunt la conducerea societăţii. Îndeamnă creştinii să înalţe rugăciuni pentru cei care cu vrednicie şi competenţă conduc popoarele dar şi pentru cei care deţin puterea dar se comportă ca dominatori. Totul urmărind binele comun „pentru ca astfel să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea”. Altfel spus: ne rugăm ca să înceteze învrăjbirile, duşmăniile, ura; ne rugăm pentru libertate şi condiţii demne de viaţă.

Cererile credincioşilor oglindesc situaţia şi momentul istoric pe care le trăieşte comunitatea creştină. Suntem convinşi că Dumnezeu este interesat de rugăciunile noastre ca şi de hotărârile bune luate la Liturghia duminicală, după cuvântul de învăţătură şi rugăciunea comunitară.

De la biserica satului sau oraşului, de la locul unde am luat parte la celebrarea Euharistiei, ar trebui să pornească un drum al dreptăţii, al cinstei, al unei trăiri coerente cu mesajul creştin; un drum curat în gânduri, cuvinte şi fapte; un drum al atenţiei faţă de semeni. Dacă acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că am frecventat un loc greşit sau că am greşit biserica.

Un lucru este clar. Atât timp cât cineva stăpâneşte bunurile celor săraci nu se preocupă cum să le restituie, nu poate primi Duhul lui Dumnezeu prin care devenim fii şi moştenitori împreună cu Cristos.

Dacă cineva îşi lipeşte inima de bogăţiile vremelnice, preţuindu-le până la idolatrizare; dacă cineva a pus stăpânire peste mult mai mult decât i se cuvine, deţine şi uzurpează bunurile celor săraci, cum poate crede că Dumnezeu îi va încredinţa Duhul său şi bogăţiile veşnice?

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni”, spune Isus în Evanghelia zilei la sfârşitul parabolei despre economul necredincios sau administratorul necinstit.


5. Imitarea lui Cristos. „Isus Cristos, deşi era bogat, s-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia lui noi să ne îmbogăţim”, spune apostolul Paul în Scrisoarea a doua către Corinteni 8,9 - azi versetul cântat înainte de proclamarea Evangheliei. Iar Isus, în pericopa evanghelică după Sfântul Luca 16,1-13 avertizează: Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi bogăţiilor.
Versiunea scurtă a Evangheliei duminicale este de la sfântul Luca 16,10-13: În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: "Cine este vrednic de încredere în cele mai mici lucruri este vrednic şi în cele mari, iar cine este necinstit în cele mai mici lucruri, este necinstit şi în cele mari. Şi dacă voi n-aţi fost vrednici de încredere când aţi avut pe mână bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii? Şi dacă n-aţi fost vrednici de încredere când aţi avut pe mână lucrurile altuia, cine vă va încredinţa ce este al vostru? Nici un sclav nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau la unul va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi sluji şi lui Dumnezeu şi Mamonei".

Propunând figura economului necredincios care dă dovadă de mare isteţime şi pricepere în afacerile necinstite, Isus nu elogiază nici nu recomandă înşelăciunea în gestiunea bunurilor materiale. Lăudând caracterul întreprinzător, dinamic şi prevăzător al fiilor acestei lumi, Isus cere ucenicilor, ca „fii ai luminii”, să fie cu adevărat „lumina lumii”, activi şi creativi în luminarea realităţilor din jur cu strălucirea şi frumuseţea iubirii lui Dumnezeu.

Creştinii răspândesc Evanghelia vieţii care este şi profeţie de dreptate socială. Este ceea ce face papa Francisc atunci când cere insistent creştinilor să iasă din spaţiul închis al mediocrităţii şi să se avânte în periferiile existenţei pentru a impregna cu spiritul dreptăţii şi al iubirii milostive a lui Dumnezeu toate realităţile sociale începând cu cei mai săraci şi marginalizaţi.

Tuturor Dumnezeu ne-a încredinţat un capital de viaţă pentru administrare. Timpul existenţei noastre pământeşti este moneta preţioasă pe care Dumnezeu a pus-o în mâinile noastre pentru a dobândi viaţa veşnică. Potrivit parabolei, ne-a dat zece, cinci sau un talant, fiecăruia după capacitatea sa. Toţi trebuie fructificaţi în mod corespunzător şi responsabil ştiind că va trebui să dăm socoteală de felul cum i-am valorificat.

După o examinare onestă a conştiinţei cine oare poate spune că deţine un avans în administrarea bunurilor vieţii? În situaţia unui deficit general, Domnul însuşi ne sugerează o cale de salvare: „Eu vă zic vouă: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor necinstite” cât sunteţi în viaţă, pentru ca atunci când nu le veţi mai avea, săracii, aceşti prieteni pe care i-aţi făcut la timpul oportun să vă primească în lăcaşurile veşnice.

Încheiem cu rugăciunea zilei: Dumnezeule care ai întemeiat toată legea sfântă pe iubirea faţă de tine şi faţă de aproapele, dăruieşte-ne harul ca păzind poruncile tale, să ne învrednicim a ajunge la viaţa veşnică.

(RV – A. Lucaci, material omiletic din 19 septembrie 1992, revăzut şi structurat sâmbătă 21 septembrie 2013)

Aici serviciul audio: