Copilul condamnat la avort are chipul Domnului: Papa, asociaţiilor medicale catolice
RV 20 sep 2013.„Copilul condamnat la avort
poartă chipul Domnului; primul drept al omului este dreptul la viaţă”:
a spus Papa Francisc primind vineri în audienţă medicii din Federaţia Internaţională
a Asociaţiilor Medicale Catolice. Medicii s-au reunit la Roma până la 22 septembrie
pentru a zecea Conferinţă internaţională pe tema raportului dintre noua evanghelizare
şi îngrijirea medicală a mamelor.
Papa a lansat cu această ocazie un „da”
hotărât şi fără ezitări în favoarea vieţii. „Mentalitatea utilului” şi „cultura deşeului”,
a spus Sfântul Părinte, „încătuşează astăzi inimile şi inteligenţele multor oameni
şi prezintă o notă de plată foarte scumpă: cere eliminarea fiinţelor umane, mai ales
dacă sunt mai slabe din punct de vedere fizic şi social”. ● „Un copil nenăscut,
dar condamnat pe nedrept să fie avortat, poartă chipul lui Isus Cristos, are
chipul Domnului, care a cunoscut ce înseamnă să fie refuzat de lume chiar înainte
de a se naşte şi apoi, abia născut. Şi orice bătrân… chiar dacă e bolnav sau la capătul
zilelor sale, poartă în sine chipul lui Cristos. Nu pot fi aruncaţi la gunoi,
aşa cum ne sugerează cultura deşeului, nu pot fi aruncaţi!”
„Primul
drept al unei persoane este dreptul la viaţă”, a reluat Papa Francisc, făcând trimitere
la „Declaraţia despre avortul procurat” a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei.
În fiinţa umană vulnerabilă „fiecare dintre noi este chemat să recunoască chipul Domnului,
care în trupul său omenesc a experimentat indiferenţa şi solitudinea la care deseori
îi condamnăm pe cei mai săraci, atât în ţările în curs de dezvoltare cât şi în societăţile
bogate”. ● „Lucrurile au un preţ şi sunt vandabile, dar persoanele au o demnitate,
valorează mai mult decât lucrurile şi nu au preţ. De atâtea ori ne aflăm în situaţii
în care ceea ce costă mai puţin este viaţa. De aceea, atenţia faţă de viaţa umană
în totalitatea ei a devenit în ultimele vremuri o adevărată prioritate pentru Magisteriul
Bisericii, mai ales faţă de viaţa cel mai lipsită de apărare, şi anume,
a celui cu handicap, a celui bolnav, a celui pe cale de a se naşte, a copilului, a
celui bătrân”.
Papa a împărtăşit astfel cu medicii asociaţiilor catolice
o reflecţie profundă despre actualul moment istoric în care se observă „o situaţie
paradoxală” pentru profesia lor. Pe de o parte, a remarcat Sfântul Părinte, „constatăm,
şi îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta, progresele medicinii făcute prin efortul
oamenilor de ştiinţă care, cu pasiune şi fără rezerve, se dedică cercetării de noi
tratamente”. Pe de altă parte, a continuat Papa, se observă „şi pericolul ca medicul
să piardă propria identitate de slujitor al vieţii”. „Dezorientarea culturală a afectat
şi ceea ce părea un domeniu inatacabil”: medicina. „Deşi sunt prin natura lor în slujirea
vieţii, profesiile sanitare sunt împinse uneori să nu respecte viaţa însăşi”. Citând
enciclica lui Benedict al XVI-lea „Caritas in veritate”, Papa Francisc a amintit,
în schimb, că „deschiderea faţă de viaţă este inima adevăratei dezvoltări”: ●
„Situaţia paradoxală se vede în faptul că, în timp ce se atribuie persoanei noi drepturi,
uneori chiar presupuse drepturi, viaţa nu este tutelată întotdeauna ca valoare primară
şi ca drept primordial al fiecărui om. Scopul ultim al activităţii medicale
rămâne întotdeauna apărarea şi promovarea vieţii”.
Adresându-se asociaţiilor
medicale catolice, Pontiful a subliniat că „a fi catolici presupune o responsabilitate
mai mare”, în special faţă de cultura contemporană: „să contribuie la a recunoaşte
în viaţa umană dimensiunea transcendentă, amprenta lucrării creatoare a lui Dumnezeu,
încă din prima clipă a conceperii”.
De aceea medicii sunt chemaţi să aducă
aminte tuturor, prin fapte şi cuvinte, că viaţa unei fiinţe umane este întotdeauna
„sacră şi de calitate în orice fază a ei şi la orice vârstă”. Şi această perspectivă,
a încheiat Sfântul Părinte, nu este valabilă doar pentru credinţa creştină „ci pentru
raţiunea umană, pentru un discurs de ştiinţă”: ● „Nu există o viaţă umană mai
sacră decât alta, după cum nu există o viaţă umană care din punct de vedere calitativ
să fie mai semnificativă decât alta. Credibilitatea unui sistem sanitar nu se măsoară
numai după eficienţa sa, dar mai ales după atenţia şi iubirea faţă de persoane, a
căror viaţă este întotdeauna sacră şi inviolabilă”.