A-l urma pe Isus nu este un show: Papa, la Sf. Liturghie în capela casei Sf. Marta

RV 05 sep 2013. „Mi-e teamă ca Domnul să treacă pe lângă mine şi eu să nu-mi dau seama”. Cu această referinţă la afirmaţia celebră a Sf. Augustin, Papa Francisc a început omilia Sfintei Liturghii, joi dimineaţă, în capela casei Sf. Marta din Vatican. Meditaţia Papei a cuprins modalităţile concrete prin care Cristos vine în viaţa unui creştin, oferindu-i încurajare pe drumul vieţii, cerându-i să facă o renunţare şi încredinţându-i o misiune de îndeplinit.

Aşadar, o promisiune aducătoare de mângâiere, o cerinţă de generozitate angajantă şi o misiune de dus până la capăt: pentru Papa Francisc aşa se prezintă Isus în viaţa creştinului, cu aceste trei modalităţi inseparabile. Pornind de la evanghelia zilei, din ritul roman sau latin, Sfântul Părinte a evidenţiat modul în care Cristos se arată apostolilor Petru, Iacob şi Ioan în dimineaţa pescuirii minunate pe Marea Galileei (Luca 5,1-11). Mai întâi de toate, Isus îl îmbărbătează pe Petru, care a rămas profund mirat de semnul acelei pescuiri, făgăduindu-i să-l facă „pescar de oameni”. Apoi, îl îndeamnă să renunţe la toate ca să-l urmeze, şi îi încredinţează o misiune.

În cazul apostolilor, a observat Pontiful, „Domnul a intrat în viaţa lor prin intermediul unei minuni”. Desigur, a reluat Papa, Isus nu trece întotdeauna cu o minune prin faţa noastră, şi totuşi, întotdeauna îşi face simţită prezenţa:
● „Când vine în viaţa noastră, când trece prin inima noastră, Domnul îţi spune întotdeauna un cuvânt, ne spune un cuvânt, care este însoţit de această promisiune: «Mergi înainte, curaj, nu te teme, pentru că tu vei face acest lucru!». Este un îndemn la misiune, îndemnul de a-L urma. Şi când simţim acest al doilea moment, ne dăm seama că ceva în viaţa noastră nu merge, avem ceva de îndreptat, şi acceptăm, chiar cu generozitate. Sau, că în viaţa noastră este şi ceva bun, dar Domnul ne inspiră să-l lăsăm acolo pentru a-L urma mai îndeaproape, cum s-a întâmplat aici: pescarii au lăsat toate, spune Evanghelia. Şi aducându-şi bărcile la mal, au lăsat toate – bărci, mreje, totul… – şi L-au urmat”.

Dar, a reluat Papa, Isus nu ne cere să lăsăm toate pentru un scop necunoscut pentru cel chemat. Dimpotrivă, obiectivul este pus imediat înainte, şi este vorba de un obiectiv dinamic:
● „Isus nu spune niciodată «Urmează-mă!» fără să-ţi spună misiunea. Nu. «Vino după mine şi eu te voi face să fii aceasta… Urmează-mă pentru acest lucru... Dacă vrei să fii desăvârşit, lasă totul şi urmează-mă ca să fii desăvârşit». Misiunea este prezentă întotdeauna. Noi mergem pe urmele lui Isus ca să facem ceva. Nu este un spectacol, să mergi pe calea lui Isus. Mergem după El ca să facem ceva: aceasta este misiunea”.

Promisiune, cerinţă, misiune. Aceste trei momente, a reluat Sfântul Părinte, nu au de a face numai cu viaţa activă, dar şi cu rugăciunea. „O rugăciune fără un cuvânt al lui Isus şi fără încredere, fără promisiune, nu este o rugăciune bună”. E bine să-i cerem lui Isus să fim gata de a renunţa la ceva. Aceasta ne predispune la al treilea moment, pentru că nu există rugăciune în care Isus să nu inspire ceva de făcut:
● „Este o adevărată rugăciune creştină aceea în care-L auzi pe Domnul spunându-ne cuvântul său de mângâiere, de pace, de promisiune. Să avem curajul de a ne lepăda de ceea ce ne împiedică să mergem în grabă şi să-l urmăm şi să ne asumăm misiunea încredinţată. Aceasta nu înseamnă că mai târziu nu vor mai fi ispite, vor fi, şi chiar multe. Dar, iată, Petru a păcătuit grav, lepădându-se de Isus, dar apoi Domnul l-a iertat. La fel, Iacob şi Ioan, care au păcătuit prin carierism, aveau dorinţa de a urca tot mai sus, dar Domnul i-a iertat!”.

(rv – A. De Carolis – A. Dancă)