2013-09-04 17:01:17

Papa Francisc: „Să se înalţe pe întregul pământ puternicul strigăt al păcii!”


(RV 4 sep 2013) Papa Francisc reluându-şi miercuri audienţele generale din piaţa Sf. Petru după vacanţa de vară, i-a invitat încă o dată pe credincioşi să participe la ajunul şi rugăciunea de sâmbătă, 7 septembrie, pe care Sfântul Părinte le-a cerut pentru pacea în Siria, în Orientul Mijlociu şi în întreaga lume. RealAudioMP3


Sâmbătă va fi o zi dedicată păcii în lume, dar şi „a păcii din sufletele noastre, pentru că pacea se naşte în suflete”, a spus Papa Francisc:

• „Reînnoiesc invitaţia adresată întregii Biserici de a trăi în mod intens această zi şi, încă de pe acum, îmi exprim recunoştinţa celorlalţi fraţi creştini, fraţilor de alte religii şi oamenilor de bună voinţă care vor dori să se unească acestui moment, în locurile şi în modul proprii lor. Îi îndemn mai ales pe credincioşii din Roma şi pelerinii să participe la veghea de rugăciune aici, în piaţa Sfântul Petru, de la ora 19.00, pentru a cere Domnului marele dar al păcii. Să se înalţe pe întregul pământ puternicul strigăt al păcii!”

La audienţa generală au fost prezenţi numeroşi credincioşi din Orientul Mijlociu, în special din Irak, Iordania şi Egipt. Acestora Papa le-a spus:

• „Uniţi-vă mereu lui Cristos, construind împărăţia Sa prin fraternitate, prin împărtăşirea reciprocă şi prin operele de milostenie. Credinţa este o puternică forţă capabilă să facă lumea mai dreaptă şi mai frumoasă! Fiţi o prezenţă a milostivirii lui Dumnezeu şi mărturisiţi lumii că necazurile, încercările, dificultăţile, violenţa sau răul nu vor putea niciodată să-l învingă pe cel care a învins moartea, pe Isus Cristos!”

Sâmbătă intrarea în piaţa Sf. Petru va fi permisă de la ora 16.30 şi nu este nevoie de bilete pentru a participa la veghea de rugăciune, iar cei care doresc vor putea să se spovedească. Papa va sosi în piaţă la ora 19.00. După ce icoana Fecioarei Maria „Salus Populi Romani” va fi aşezată pe tron se va recita Sfântul Rozariu, iar după meditaţia ţinută de Papa Francisc va urma un moment de adoraţie Euharistică după care veghea se va termina cu Oficiul Lecturilor şi Binecuvântarea euharistică.

(RV - S. Centofanti - A.C. Hrişman)








All the contents on this site are copyrighted ©.