Convieţuirea, unica soluţie pentru Egipt – cardinalul Leonardo Sandri
(RV – 22 august 2013) „Congregaţia pentru Bisericile Orientale urmăreşte cu
vie preocupare situaţia din Egipt, împărtăşind rugăciunea Sfântului Părinte pentru
victime şi pentru toţi cei care continuă să sufere gravele consecinţe ale desfăşurării
sângeroase a unui conflict care durează deja de mult timp”, a scris cardinalul Leonardo
Sandri, prefectul departamentului pentru Biserici Orientale, într-o declaraţie acordată
cotidianului vatican „L’Osservatore Romano”, pe 21 august.
„În uniune cu Sfântul
Părinte”, cardinalul Sandri îşi exprimă speranţa începerii şi consolidării dialogului
şi reconcilierii care să conducă la restabilirea păcii civile, la reluarea vieţii
sociale şi la reconstruirea zonelor atât de greu lovite de evenimente”.
Exprimându-şi
apropierea fraternă faţă de patriarhul copt ortodox Tawadros al II-lea şi faţă de
comunitatea sa, cardinalul a adresat un gând special catolicilor de rit copt, conduşi
de patriarhul Ibrahim Sidrak, predecesorului său cardinalul Antonios Naguib, episcopilor,
preoţilor şi credincioşilor tuturor Bisericilor catolice, de rit oriental şi latin,
prezente în Egipt.
„Domnul să-i susţină în încercarea atât de dură pentru
întreaga naţiune, mângâindu-i pe cei care suferă în trup şi suflet, în special pe
cei nevinovaţi, primind în pacea sa numeroasele victime. Lacrimile lor sunt lacrimile
tuturor Bisericilor orientale răspândite în lume”, a mai spus cardinalul Leonardo
Sandri, prefectul departamentului pentru Biserici Orientale.
Cardinal Sandri
îndeamnă la menţinerea viei speranţe că „Egiptul poate experimenta o rodnică primăvară
de umanitate şi libertate, în special religioasă, trăind în dreptate şi solidaritate,
graţie contribuţiei responsabile a tuturor locuitorilor ei”.
Înaltul prelat
face apel „la salvgardarea demnităţii persoanelor, atât la nivel individual cât şi
comunitar, îmbogăţiţi fiind de admirabila împletire de religie, cultură, istorie şi
reciprocă înţelegere între creştini şi musulmani, exprimându-şi totodată speranţa
ca toţi egiptenii să fie ajutaţi de comunitatea internaţională să găsească căi de
convieţuire pacifică.
Reluând îndemnul Papei Francisc care „se roagă şi suferă
pentru Egipt”, cardinalul Sandri se uneşte în rugăciunea de implorare plină de încredere
în viitorul iubitului pământ egiptean”, încredinţând Egiptul şi pe toţi locuitorii
săi Preasfintei Familii, care s-a refugiat în acest ţinut considerat loc binecuvântat
şi sfânt tocmai graţie ospitalităţii oferite Mântuitorului”.