2013-08-12 14:38:31

A luat startul pelerinajul naţional francez la Lourdes


(RV – 12 august 2013) Aproximativ zece mii de pelerini sunt aşteptaţi să sosească la Lourdes cu ocazia Pelerinajului naţional francez, ajuns la cea de-a 140-a ediţie. Pelerinajul a început duminică şi se va încheia pe 16 august. RealAudioMP3
Condus de mons. Jean-Luc Brunin, episcop de Le Havre şi preşedintele Consiliului pentru familie şi societate din cadrul Conferinţei Episcopale Franceze, această ediţie va fi consacrată Anului Credinţei.
Tema pelerinajului din acest an este: „Lourdes, o poartă a credinţei” , programul cuprinzând Sfinte Liturghii, procesiuni, recitarea în comun a rugăciunii Rozariului, dar şi o „Şcoală a credinţei” pentru a le permite pelerinilor să trăiască individual sau în grup momente în care să poată aprofunda o temă, o practică religioasă sau să asculte mărturii.
Este de semnalat de asemenea conferinţa mons. Brunin cu tema „familia şi societatea”. Pe 15 august va fi reînnoită „Rugăciunea pentru Franţa şi pentru Lume”, o tradiţie care-şi are originea în secolul al XVII-lea, când Ludovic al XIII-lea al Franţei a consacrat ţara Maicii Domnului, pe 10 februarie 1638. La finalul zilei de 15 august, la Lourdes va avea loc o veghe de rugăciune pentru aniversarea a 140 de ani ai bazilicii, construită de Papa Pius al X-lea.
Pelerinajul naţional la Lourdes are loc la o lună şi jumătate de la inundaţiile care au lovit zona sanctuarului marian şi care a produs daune importante structurilor de ospitalitate ale orăşelului francez.
r.v./a.m.








All the contents on this site are copyrighted ©.