Iubirea lui Dumnezeu, singura comoară a inimii noastre: Papa, la rugăciunea „Angelus”
RV 11 aug 2013. „Creştinii şi musulmanii să se angajeze în favoarea
respectului reciproc”: este îndemnul Papei Francisc, duminică la rugăciunea „Angelus”
în Piaţa Sf. Petru, unde zeci de mii de oameni au învins canicula şi au ţinut să fie
prezenţi la tradiţionala întâlnire duminicală a Sfântului Părinte cu credincioşii
sub semnul Maicii Domnului. Soare, familii cu copii sub umbreluţe, pancarte şi reculegere.
Cu totul altfel, din nefericire, atmosfera din Bagdad şi alte oraşe irakiene, unde
încheierea lunii sacre a Ramadanului a fost marcată sâmbătă de explozia în lanţ a
16 automobile capcană, soldată cu 61 de morţi şi peste 300 de răniţi. Dar să revenim
în Piaţa Sf. Petru, la alocuţiunea Sf. Părinte, care şi-a îndreptat gândul spre musulmanii
din lumea întreagă, numindu-i „fraţii noştri”, cu ocazia Ramadanului, luna sacră a
islamului, de post, rugăciune şi pomană: ● „Cum am scris în Mesajul meu cu această
ocazie, îmi exprim speranţa ca creştinii şi musulmanii să se angajeze pentru a promova
respectul reciproc, mai ales prin educaţia noilor generaţii”.
Înainte
de salutul adresat lumii islamice, Papa Francisc a vorbit despre Evanghelia duminicii
din ritul roman sau latin. Să ascultăm pe larg cuvântul Sfântului Părinte: ● „Evanghelia
acestei duminici (Lc 12, 32-48) ne vorbeşte de dorinţa întâlnirii definitive cu Cristos,
dorinţă care ne face să fim mereu pregătiţi, cu spiritul treaz, pentru că aşteptăm
această întâlnire din toată inima, cu toată viaţa noastră. Acesta este un aspect fundamental
al vieţii. Există o dorinţă pe care noi toţi, fie explicit fie în ascuns, o avem în
inimă. Noi toţi avem această dorinţă în inimă.
E important să vedem
şi această învăţătură a lui Isus în contextul concret, existenţial în care El o transmite.
În acest caz, evanghelistul Luca ni-l arată pe Isus în timp ce se îndreaptă cu discipolii
săi spre Ierusalim, spre Paştele său de moarte şi înviere, şi în timp ce merg pe acest
drum El îi educă, încredinţându-le ceea ce El însuşi poartă în inimă, sentimentele
profunde din sufletul său. Printre acestea se află detaşarea de bunurile materiale,
încrederea în providenţa Tatălui şi, întocmai, vigilenţa interioară, aşteptarea activă
a Împărăţiei lui Dumnezeu. Pentru Isus, este aşteptarea întoarcerii în casa Tatălui.
Pentru noi, este aşteptarea lui Cristos însuşi, care va veni să ne ia pentru a ne
duce la sărbătoarea fără de sfârşit, după cum a făcut cu Maica Sa, Preasfânta Fecioara
Maria, pe care a dus-o în ceruri împreună cu El”.
● „Această Evanghelie
vrea să ne spună că creştinul este unul care poartă cu sine o dorinţă mare, o dorinţă
profundă: aceea de a se întâlni cu Domnul său împreună cu fraţii, cu însoţitorii de
drum. Tot ceea ce ne spune Isus este cuprins în cuvântul celebru al lui Isus: «Unde
este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră» (Lc 12,34). O inimă
care doreşte… Toţi avem o dorinţă! Dar, sărmani sunt cei care nu au nici o dorinţă!
Dorinţa de a merge înainte, spre orizont. Pentru noi, creştinii, acest orizont este
întâlnirea cu Isus, chiar întâlnirea cu El, care este viaţa noastră, bucuria noastră,
cel care ne face fericiţi”.
Şi în acest moment al cuvântului său, Papa
Francisc a renunţat la tonul general al discursului pentru a se adresa fiecăruia dintre
cei prezenţi, şi prin mass-media, fiecăruia dintre cei care-l ascultă: ● „Aş
dori să vă pun două întrebări. Prima: voi toţi aveţi o inimă care doreşte ceva, o
inimă care doreşte? Gândiţi-vă şi răspundeţi în tăcerea inimii voastre. Ai tu o inimă
care doreşte cu adevărat, sau ai o inimă închisă, o inimă adormită, o inimă anesteziată
din cauza lucrurilor vieţii? Dorinţa: a merge înainte la întâlnirea cu Isus! A doua
întrebare: unde este comoara ta, cea pe care tu o doreşti? Pentru că Isus ne-a spus:
«Unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră!», eu te întreb: «Unde este
comoara ta? Ce este cel mai important pentru tine, cel mai preţios, realitatea care
îţi atrage inima ca un magnet? Ce anume atrage inima ta? Pot să spun că este iubirea
lui Dumnezeu? Că este pofta de a face binele în favoarea celorlalţi, de a trăi pentru
Domnul şi pentru fraţii noştri? Pot să spun acestea?» Fiecare să răspundă
în inima sa”.
Sfântul Părinte a cuprins în meditaţia sa şi câteva posibile
obiecţii la această învăţătură: ● „Cineva ar putea să-mi spună: «Părinte, dar
eu sunt unul care merge la muncă, am familie, pentru mine cel mai important este să
întreţin familia, să-mi păstrez locul de muncă… » Desigur” – a reluat Papa Francisc
– „e adevărat, este important, dar care este forţa care păstrează familia unită? Este
tocmai iubirea. Şi cine seamănă iubirea în inima noastră? Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu,
este iubirea lui Dumnezeu cea care dă sens micilor noastre eforturi de fiecare zi
şi ne ajută să înfruntăm marile încercări, aceasta este adevărata comoară a omului.
A merge înainte în viaţă cu iubire, cu acea iubire pe care Domnul a semănat-o în inimă,
cu iubirea lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata comoară”.
A vorbi de iubire
într-un timp ca al nostru, în care conţinutul acestui nobil cuvânt s-a destrămat ca
o haină învechită, nu înseamnă a vorbi de o realitate abstractă. Pentru un creştin,
iubirea se prezintă în carne şi oase. Din nou, Papa Francisc: ● „Dar iubirea
lui Dumnezeu, ce este? Nu este o realitate vagă, un sentiment generic. Iubirea lui
Dumnezeu are un nume şi un chip: Isus Cristos. Isus: iubirea lui Dumnezeu se arată
în Isus, pentru că noi nu putem să iubim ceva aerian. Iubim aerul în sine, iubim orice?
Nu, nu se poate! Noi iubim persoanele, şi persoana pe care noi o iubim este Isus,
darul Tatălui între noi. Este o iubire care dă valoare şi frumuseţe la toate celelalte,
o iubire care întăreşte familia, munca, studiul, prietenia, arta, oricăre activitate
umană. Dă sens chiar şi experienţelor negative, pentru că această iubire ne permite
să mergem dincolo de aceste experienţe, să le depăşim, să nu rămânem prizonieri ai
răului, dar ne face să mergem mai departe, ne deschide întotdeauna la speranţă. Iubirea
lui Dumnezeu în Isus ne deschide întotdeauna la speranţă, la acel orizont de speranţă,
la orizontul final al pelerinajului nostru. În acest fel, chiar şi necazurile şi căderile
capătă un rost. Chiar şi păcatele noastre îşi găsesc un sens în iubirea lui Dumnezeu,
pentru că iubirea lui Dumnezeu în Isus Cristos ne iartă întotdeauna, ne iubeşte atât
de mult încât ne iartă iar şi iar”.
La încheierea cuvântului său, Papa
Francisc a menţionat că duminică este Sfânta Clara din Assisi, cea „care pe urmele
lui Francisc a renunţat la toate pentru a se consacra lui Cristos în sărăcie. Sfânta
Clara ne dă o mărturie foarte frumoasă pentru Evanghelia de astăzi. Ea să ne ajute,
împreună cu Fecioara Maria, să o punem în practică şi noi, fiecare după vocaţia sa”.
După rugăciunea „Angelus”, Papa a îndreptat atenţia credincioşilor spre solemnitatea
Adormirii Maicii Domnului, joi, 15 august. „Să ne gândim la Mama noastră care a ajuns
în cer alături de Isus şi să sărbătorim această zi în cinstea ei!”.
Primiţi
şi Binecuvântarea Apostolică invocată de Sfântul Părinte Papa Francisc duminică,
la rugăciunea „Angelus” în Piaţa San Pietro, binecuvântare ce ajunge pe calea undelor
la toţi ascultătorii care o primesc în spirit de credinţă.
(rv – A. Dancă)
Aici,
serviciul audio şi Binecuvântarea Apostolică: