Continuă pelerinajul cu moaştele Sfântului Ciril, între USA şi Canada
(RV – 10 august 2013) Este în curs pelerinajul de cinci săptămâni cu moaştele
Sfântului Ciril, între Canada şi Statele Unite, locul de plecare al relicvelor fiind
Colegiul slovac Sfinţii Ciril şi Metodiu din Roma.
Pelerinajul
– condus de episcopul auxiliar de Bratislava, mons. Jozef Hal’ko, responsabil cu pastoraţia
diasporei slovace – se va încheia pe 11 septembrie şi face parte din contextul celebrărilor
organizate de Slovacia şi Republica Cehă cu ocazia împlinirii a 1150 de ani de sosirea
celor doi Patroni ai Europei în regiunea Moravia Mare.
Etapele din parcursul
pelerinajului pot fi urmărite pas cu pas pe situl Internet al Oficiului Comunicaţiilor
Sociale al Conferinţei Episcopale Slovace.