Istoria iubirii şi a credinţei: Chiara Corbella Petrillo

(RV 9 aug 2013) Simplă, adevărată, intensă - sunt caracteristicile cărţii intitulate „Ne-am născut, dar nu vom muri niciodată: povestea Chiarei Corbella Petrillo” scrisă de Simone Troisi şi Cristina Paccini. Este povestea de viaţă în care o tânără italiancă de 28 de ani, din Roma, a ales să-şi sacrifice viaţa pentru a-l naşte pe fiul ei. Chiara a refuzat tratarea unei tumori pentru că ar fi echivalat cu moartea fiului său.


Este povestea unui „da”, spunând „iată-mă!” cu bucurie, cu determinare şi trăind într-o perfectă încredinţare în braţele Domnului. Viaţa Chiarei Corbella este în esenţă viaţa unei fete îndrăgostite de Enrico, soţul ei, dar mai ales a unui suflet îndrăgostit de Dumnezeu. Este povestea unei soţii care doreşte o viaţă normală, dar atunci când te încredinţezi Domnului normalitate devine altceva. Aşadar, Chiara experimentează mai întâi „da-ul” său prin intermediul Mariei Grazia Letizia, o fetiţă care în 40 de minute trece „din braţele lor în braţele Domnului” întrucât era anencefalică, o anomalie incompatibilă cu viaţa. „Cu ajutorul ei”, scria Chiara, „am avut experienţa unică a eternităţii”.

S-a născut apoi Davide Giovanni, un copil pe care unii l-ar numi „imperfect” datorită malformaţiilor incompatibile cu viaţa. Şi el moare la scurt timp după naştere, o nouă cruce. Enrico, soţul Chiarei, cu toate că ar putea să se revolte asemenea lui Iob care-i cere socoteală lui Dumnezeu pentru necazurile care se abat asupra familiei lui, spune că viaţa este un dar al lui Dumnezeu:

• „Noi nu creăm viaţa nimănui. În mărturiile pe care le dau spun mereu acest lucru: noi putem ingredientele dar, de fapt, atât de multe persoane pun ingredientele fără ca fiii să se nască şi nu este evident că fiul trebuie să fie sănătos sau bolnav. Lucrul extraordinar al istoriei noastre este tocmai Francesco, pentru că în loc să fie bolnav, este sănătos. I-am cerut mereu Domnului să ne uimească. Dumnezeu ne-a cerut lucruri care au depăşit capacitatea noastră – aş spune că le-au depăşit destul de mult -, dar noi am spus da. În aceste momente experimentezi că altcineva te conduce, acum te întâlneşti şi intri tocmai în logica întâlnirii”.

Francesco este al treilea fiu al Chiarei care soseşte tocmai când aceasta a descoperit că are cancer. Această tânără mamă alege să suspende toate tratamentele până când copilul său se va naşte. Acum începe o nouă poveste, calvarul care, în planul Domnului, începe în Săptămâna Mare. „Suferinţa este un dans: Dumnezeu te invită să dansezi cu El şi dacă accepţi descoperi că împreună cu durerea găseşti pacea şi bucuria”, spunea Chiara.

Autorii cărţii sunt prietenii celor doi soţi, fraţii după cum spun ei, care au povestit această istorie de credinţă, de dăruire şi de iubire. Simone Troisi a spus că el şi soţia sa au scris această carte pentru a răspunde cerinţei persoanelor care doreau să afle povestea de viaţă a celor doi soţi:

• „Cartea încearcă să răspundă interesului imens de a cunoaşte chiar de la început povestea Chiarei, dorinţă care exista încă din momentul în care s-a aflat că este bolnavă. Vestea se răspândea în parohie, existând cereri de rugăciune pentru ea. În momentul în care a murit, pe 13 iunie 2012, funeraliile au adunat un număr imens de persoane şi din acel moment au început să vină cereri din întreaga lume, adresate mai ales lui Enrico, pentru a cunoaşte această istorie care vorbeşte cu adevărat sufletului. Vorbeşte de speranţă şi de o speranţă care nu poate muri, care continuă să existe chiar şi în faţa dificultăţilor, în tenebrele cele mai întunecate. Istoria Chiarei ne învaţă că poţi fi mereu fericit, după cum scrie chiar ea în scrisoarea adresată lui Francesco (copilaşul pentru care s-a sacrificat); poţi cere să fii fericit în orice situaţie”.
Cristina Paccini, co-autoarea cărţii, a spus că pentru ea scrierea acestei cărţi a fost o ocazie de a „merge la izvorul vieţii” şi de a observa „stilul lui Dumnezeu care-ţi spune că poţi fi fericit în orice situaţie” şi a subliniat că a fost important să povestească „doar ceea ce Domnul a săvârşit prin intermediul Chiarei”.

„Este posibil să se meargă pe aceeaşi stradă pe care au păşit Enrico şi Chiara?” ne întreabă autorii în carte. Un răspunsul îl oferă chiar ei: „Da dacă se cunoaşte secretul – să spui da în fiecare zi, acceptarea zilnică a propriei cruci, a propriei istorii, încredinţându-te lui Isus care-ţi spune ‘Nu te teme’. Devenind astfel fii ai lui Dumnezeu. În realitate, suntem deja fiii săi, dar problema este că nu ştim acest lucru”.

Cristina Paccini îşi aminteşte de atitudinea Chiarei:

• „Chiara se supăra foarte mult când cineva îi spunea că tot ceea ce trăia – acea bucurie, acea speranţă – îi era rezervată doar ei pentru că era curajoasă, disponibilă, ‘sfântă’. Domnul a dăruit fiecărui om acest har, de aceea Vestea cea Bună pe care am vrut să o transmit prin această carte este tocmai că Domnul a pregătit pentru fiecare dintre noi această bucurie, această posibilitate de a trăi Cerul, dar în mod concret, nu din cauza vreunei boli. Pentru fiecare, în propria istorie, în propria cruce – mică sau mare – Domnul a pregătit acest proiect al binelui. Cel mai frumos este că Chiara era – este! – o soţie simplă care a trăit în mod profund lucrurile cotidiene – gătirea mâncării, îngrijirea lui Francesco… O bucurie şi o simplitate care te făceau cu adevărat să atingi cu degetul viaţa veşnică!”

O istorie care poate părea extraordinară, ieşită din comun, nu „la îndemâna tuturor”, dar pentru Enrico este exact opusul:

• „Noi credeam că nu aveam multe alternative. Era o stradă dreaptă care ne punea în faţa lui Dumnezeu: trebuia să avem încredere. Şi, dacă vrei, este alegerea cea mai inteligentă pentru a suferi mai puţin. De fapt, vă provoc să o vedeţi pe Chiara murind fericită. Eu mă simt un soţ, cu siguranţă un tată, cu multă durere lăuntrică, însă cu atât de multă bucurie. Aşadar, sunt mulţumit de această istorie pe care Domnul o scrie în viaţa mea”.

„Miracolul pe care-l povestim”, au scris autorii, „nu este acela al unei vindecări fizice, ci o bucurie dezarmantă, simplă şi pură, bucuria perfectă a lui Francisc de Assisi care schimbă răul în bine”.

Există o scrisoare pe care Chiara a scris-o pentru Francesco, fiul ei, în ziua primei sale zile de naştere, în care se poate citi secretul pe care ea îl dezvăluie cu simplitate: „Pot să-şi spun că Iubirea este centrul vieţii noastre, pentru că ne naştem dintr-un act de iubire, trăim pentru a iubi şi pentru a fi iubiţi, şi murim pentru a cunoaşte adevărata iubire a lui Dumnezeu.

(RV – B. Capelli - A.C. Hrişman)