(RV – 4 august 2013) Rugăciunea, bateria sufletului:
„Dacă
în acest Senat nu este loc pentru Domnul numit Dumnezeu, atunci nu este loc nici pentru
domnul pe nume Volta". Fraza citată este atribuită fizicianului de origine italiană
Alessandro Volta, numit Senator al Regatului în 1809, de către Napoleon. Faptul că
marele om de ştiinţă era şi un mare om de credinţă nu este un secret, dar este mai
puţin cunoscut.
La lecţiile de fizică nu ni se spune acest lucru, considerându-se
probabil cu totul lipsit de importanţă faptul că inventatorul bateriei, omul de la
al cărui prenume derivă cuvântul „volt", internaţional folosit pentru definirea unităţii
de măsură a tensiunii electrice, era în acelaşi timp un mare om de credinţă şi rugăciune.
Cel care a inventat dispozitivul capabil să producă curent electric prin intermediul
unei reacţii chimice era înainte de toate un bun cunoscător al modalităţii de a produce
„energie spirituală" în măsură să alimenteze credinţa, şi anume rugăciunea.
Credinţa
lui Volta nu era una declamativă, emfatică. Era în schimb o credinţă practicată în
mod constant, cu însufleţire, o credinţă pentru care îi era profund recunoscător lui
Dumnezeu, aşa cum dă mărturie un fragment dintr-o scrisoare a sa către preotul G.
Ciceri di Como, scrisoare arhivată cu numărul 1.703, în care putem citi un fragment
din „profesiunea de credinţă" voltiană. „(...) mulţumindu-i fără încetare lui Dumnezeu
pentru a-mi fi însufleţit o asemenea credinţă în care îmi propun să trăiesc şi să
mor cu ferma speranţă de a urma viaţa eternă".
Alessandro Volta, un credincios
autentic. Probabil aş fi plecat din Como, oraşul din nordul Italiei în care am făcut
un scurt popas în timpul concediului, fără să aflu că Alessandro Volta era un om de
credinţă. Însă, o mică placă de marmură, fixată în pavimentul domului din Como, în
naveta stângă, aproape de altar, m-a ajutat să descopăr acest aspect deloc neglijabil
din viaţa renumitului fizician. Placa aminteşte locul unde obişnuia să stea Alessandro
Volta în timpul Sfintelor Liturghii, la care participa aproape zilnic.
După
această primă „scânteie" de contact cu istoria vieţii de credinţă a inventatorului
bateriei, am vrut să aflu mai multe aspecte şi, graţie muncii unor cercetători care
s-au dus să caute la izvoare, precum preotul iezuit Piersandro Valzan, putem şti cu
precizie cum îşi trăia credinţa Alessandro Volta.
Deşi a primit o solidă educaţie
religioasă la şcoala călugărilor iezuiţi, credinţa lui Alessandro Volta de la vârsta
maturităţii nu s-a limitat la a fi o simplă obişnuinţă sau un mod de a rămâne fidel
stilului de viaţă în care a fost crescut. El şi-a hrănit credinţa cu meditaţii, cu
o viaţă spirituală intensă, cu prezenţa aproape zilnică la Sfintele Liturghii, cu
participarea frecventă la sacramente (Spovadă şi Împărtăşanie), cu recitarea zilnică
a Rozariului şi cu studii biblice, teologice şi apologetice, după cum reiese din corespondenţa
citată de părintele Piersandro Valzan, în articolul „Alessandro Volta: l'uomo, lo
scienziato, il credente" (Alessandro Volta: persoana, omul de ştiinţă, credinciosul),
publicat în revista „Civiltà Cattolica", nr. 3577, 3 iulie 1999. O sinteză a trăirii
religioase a omului de ştiinţă Alessandro Volta a fost formulată sintetic dar elocvent
de istoricul şi omul de litere italian Cesare Cantù care evoca astfel figura fizicianului:
„Ataşat de religia sa, nu doar din obişnuinţă dar ca efect al lungilor meditaţii,
nu a neglijat savoarea rugăciunii şi a formelor externe ale cultului nici atunci când
moda impunea ca oricine nu era un om comun să nutrească sau să arate dispreţ faţă
de ceea ce fusese sacru pentru înaintaşii săi".
Un alt aspect ce nu poate fi
lăsat la o parte din portretul omului de credinţă Alessandro Volta este predarea catehismului
în biserica parohială „San Donnino" din Como, în care a fost botezat. O placă memorială
aminteşte şi azi celor care trec pragul acestei biserici că „...aici, predând catehismul
copiilor, s-a pregătit, prin miracolul bateriei, să schimbe faţa lumii".
După
anul 1814 – succesiv morţii celui de-al doilea fiu şi prăbuşirii mitului napoleonian
în care crezuse – Alessandro Volta s-a retras progresiv de pe scenele internaţionale
ştiinţifice care continuau să-l aclame şi să-i solicite prezenţa. A preferat să-şi
intensifice legătura cu Dumnezeu, trăindu-şi ultimii ani ai vieţii în locuinţa sa
de la ţară, la Camnago, unde moare pe 5 mai 1827.
(Articol de Anca Mărtinaş-Giulimondi,
apărut în Actualitatea Creştină, Anul XXIII, nr. 11/2012, p.18)