2013-08-02 11:39:16

Catehismul la 20 de ani: Biserica este apostolică pentru că a fost „trimisă” în lume


(RV 2 aug 2013) Biserica este „apostolică” nu doar pentru că este întemeiată de Cristos pe apostoli, dar şi pentru că a fost trimisă ca misionară în lumea întreaga. Acest aspect este tratat în Catehismul Bisericii Catolice în secţiunea referitoare la rugăciunea Crezului. În meditaţia despre Catehism din această săptămână, prezentată la Radio Vatican în Anul Credinţei, părintele iezuit Dariusz Kowalczyk ne vorbeşte tocmai despre aspectul „apostolicităţii” Bisericii: RealAudioMP3


«Mărturisim că Biserica este apostolică. Catehismul ne explică că Biserica este apostolică din trei motive. Primul, pentru că a fost întemeiată pe „fundamentul apostolilor”, mărturisitori ai istoriei lui Isus, ai morţii şi învierii Sale. Al doilea, pentru că Biserica păstrează şi transmite moştenirea apostolilor, învăţătura lor. Al treilea, Biserica este ghidată de apostoli prin intermediul episcopilor, succesorii lor (CBC 857).

Cuvântul „apostol” vine din limba greacă şi înseamnă „trimis”. Isus i-a chemat la el pe cei doisprezece apostoli pentru a-i trimite să predice Evanghelia: „Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi” (Ioan, 20,21). Ulterior, apostolii şi-au ales succesorii. Succesiunea apostolică este aşadar un lanţ neîntrerupt de păstori ai Bisericii. Episcopii sunt „ajutaţi de preoţi, colaboratorii lor, şi de diaconi” (CBC 939). Există însă un aspect al misiunii apostolilor care nu putea fi transmis: acela de a fi martori oculari ai învierii (cf. CBC 860). De fapt apostolii au auzit, văzut şi atins cu propriile mâini Cuvântul vieţii (cf. 1 Ioan, 1,1).

Dimensiunea apostolică a Bisericii nu se limitează la apostoli şi la succesorii lor. Catehismul subliniază că „întreaga Biserică este apostolică, întrucât este ‘trimisă’ în lumea întreagă; toţi membrii Bisericii, deşi în moduri diferite, sunt părtaşi la această trimitere” (CBC 863). Apostolatul ia forme foarte diferite, dar iubirea, care izvorăşte din Euharistie, „este sufletul întregului apostolat” (CBC 864).

Catehismul scoate în evidenţă rolul credincioşilor laici în apostolatul Bisericii. De fapt ei participă la preoţia lui Cristos şi la misiunea sa profetică şi regală. Aşadar, sunt chemaţi să sfinţească lumea, să fie mărturisitori ai lui Dumnezeu în mijlocul societăţii şi să învingă în ei înşişi şi în lume realitatea păcatului (cf. CBC 941-943)».

(RV – D. Kowalczyk - A.C. Hrişman)







All the contents on this site are copyrighted ©.