2013-07-20 10:19:38

Papa Francisc în vizită la Benedict al XVI-lea pentru a-i cere să-l însoţească spiritual la ZMT


(RV – 20 iulie 2013) În după-amiaza de vineri, puţin după ora italiană 16, Papa Francisc a mers să-l viziteze pe Pontiful emerit Benedict al XVI-lea, cerându-i să-l însoţească spiritual în zilele următoare, în călătoria apostolică la Rio de Janeiro, cu ocazia Zilei Mondiale a Tinerilor. RealAudioMP3


În ştirea emisă de Sala de Presă a Sfântului Scaun se aminteşte că cea de-a XXVIII-a Zi Mondială a Tinerilor din Brazilia a fost stabilită şi anunţată de Benedict al XVI-lea.

Papa Francisc i-a dus predecesorului său broşura cu programul călătoriei, astfel încât să poată participa spiritual şi, dacă doreşte, să poată urmări transmisiunile televizate ale diferitelor evenimente, oferindu-i de asemenea medalia comemorativă pregătită cu ocazia acestei călătorii.

Benedict al XVI-lea l-a asigurat de rugăciunea sa, amintind experienţele intense şi minunate din ediţiile precedente ale Zilei Mondiale a Tinerilor, la Köln, Sydney şi Madrid.

Întâlnirea dintre Papa Francisc şi Benedict al XVI-lea a început cu un moment de rugăciune în capelă, urmat de un colocviu cordial care a durat circa jumătate de oră.

(Foto: Fosta mănăstire claustrală „Mater Ecclesia”, din Grădinile Vaticane, actuala reşedinţă a lui Benedict al XVI-lea)

R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.