Sfântul Bonaventura: biograful Sfântului Francisc şi nu numai…

(RV – 15 iulie 2013) În calendarul liturgic, pe 15 iulie este comemorat Sfântul Bonaventura din Bagnoregio, franciscan, doctor al Bisericii şi succesor al Sfântului Francisc de Assisi la conducerea Ordinului Fraţilor Minori.

El a scris prima biografie oficială a Sărăcuţului, ascultând cu atenţie amintirile celor care l-au cunoscut direct pe Francisc. Astfel a luat naştere biografia Sfântului din Assisi, în care a prezentat carisma autentică a lui Francisc, viaţa şi învăţătura sa, din care s-a inspirat şi Giotto pentru ciclul de picturi din viaţa Sărăcuţului, prezente în bazilica din Assisi.

Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Bonaventura a fost şi episcop al diecezei de Albano.
De altfel la rugăciunea Angelus de duminică, 14 iulie, recitată pentru prima dată de Papa Francisc în localitatea Castel Gandolfo, de pe malul lacului Albano, Pontiful l-a amintit pe Sfântul Bonaventura, protectorul diecezei cu acelaşi nume.


Întreaga viaţa a Sfântului Bonaventura, precum şi teologia sa au ca centru de inspiraţie pe Isus Cristos.
Sfântul Bonaventura avea să fie şi ministru general al Ordinului Fraţilor Minori timp de 17 ani, o slujire pe care a desfăşurat-o cu „înţelepciune şi dăruire”, intervenind uneori cu o anumită severitate pentru îndepărtarea abuzurilor. Pentru a evita pericolul unei dezbinări interne, a fost aprobat un text al lui Bonaventura în care „se unificau normele ce reglementau viaţa de fiecare zi a Fraţilor Minori”.

Un episod interesant din viaţa Sfântului Bonaventura este cel legat de Sfântul Toma d'Aquino, ambii fiind protagoniştii unui concurs mai puţin obişnuit. Ei au primit din partea papei Urban al IV-lea misiunea compunerii unui imn euharistic pentru solemnitatea „Corpus Domini”, instituită la Orvieto (în Italia) în 1264, în urma evenimentelor miraculoase petrecute la Bolsena cu un an înainte.

Se istoriseşte că, ascultând imnul Pange Lingua compus de Sfântul Toma d'Aquino, Sfântul Bonaventura ar fi rupt paginile conţinând imnul pe care-l scrisese el, spunând că imnul Sfântului Toma era desăvârşit şi că nu merita să mai fie ascultat imnul pe care-l scrisese el.
Poate că această istorisire este doar o legendă, dar este o legendă frumoasă care are, ca orice legendă de altfel, sâmburele ei de adevăr, şi anume că nu există concurenţă şi rivalitate între sfinţi, marii oameni ştiind să recunoască cu seninătate şi să admire în ceilalţi sclipirile semănate de Dumnezeu.

R.V./A.M.