Papa la Lampedusa, avertisment împotriva traficului de fiinţe umane – mons. Perego
(RV 12 iul 2013) În faţa a 12 mii de persoane care lunea trecută au luat
parte la celebrarea Sfintei Liturghii celebrate de Papa Francisc la Lampedusa, Sfântul
Părinte a cerut iertare în numele celor care prin deciziile lor la nivel mondial au
creat situaţii care conduc la astfel de drame.
Prin atitudinea şi cuvintele
sale, Papa Francisc trage un semnal de alarmă şi comunităţii internaţionale. Directorul
general al Fundaţiei Migrantes, mons. Giancarlo Perego, a vorbit la Radio Vatican,
spunând:
• „Din aceste cuvinte reies foarte clar două indicaţii pe plan
internaţional: prima dintre ele este condamnarea clară a traficanţilor de fiinţe umane,
în timp ce a doua este invitaţia de a guverna această situaţie de tăcere. Pentru noi
înseamnă mai ales mai multă cooperare internaţională, o mai mare atenţie la mijloacele
umanitare prin care persoanele se pot deplasa în siguranţă, fugind din calea unor
situaţii grave precum războiul şi persecuţiile”.
Unul dintre băieţii africani
pe care Papa i-a întâlnit la Molo Favarolo, Lampudusa, a spus: „Într-o oarecare măsură
suntem obligaţi să rămânem în Italia. Nu avem perspective”. O voce care vorbeşte pentru
multe alte voci…
• „Cu siguranţă. Noul proiect ‘azilul european’
vine în sprijinul acestor exigenţe importante, pentru a permite persoanelor să se
mute în interiorul aceleiaşi case europene comune pentru a primi refugiu, dar şi pentru
a înlesni, aşa cum este normal dintr-un anumit punct de vedere, reunirea familiilor.
De multe ori vedem persoane obligate să rămână într-un anumit teritoriu pentru mai
multe luni, constrânse să stea departe de fraţi, surori, mame, taţi. Acest aspect
este foarte important tocmai pentru a tutela demnitatea persoanei umane. Sperăm ca
noul ‘azil european’ să ţină cont de acest aspect şi să se îndrepte înspre primirea
refugiaţilor de către toate statele cu o mai mare bunăvoinţă, permiţând şi deplasarea
acestora pe plan european, tutelându-i astfel atât pe ei, cât şi familiile, prin reunirea
lor”.