Lampedusa, un strigăt de civilizaţie şi un apel la umanitate

(RV 09 iul 2013) Prin vizita sa la Lampedusa Papa Francisc a reuşit să aducă în centrul atenţiei drama migraţiei, de multe ori cunoscută doar datorită cifrelor şi dificultăţilor pe care le produce. Episcopul din Mazzara del Vallo, Sicilia, mons. Domenico Mogavero a vorbit despre această vizită istorică la Radio Vatican:

• „Cu siguranţă prezenţa Papei la Lampedusa a înlăturat acestei mări şi acestei insule imaginea negativă de insulă blestemată, imagine atribuită datorită evenimentelor din ultimii ani. Gestul Papei este profetic, atât prin însuşi gestul său cât şi pentru învăţătura pe care Papa o dă Bisericii şi lumii de la Lampedusa. Nu vreau să omit aspectul intra-eclezial al semnificaţiei acestei vizite. Şi în interiorul Bisericii avem nevoie de purificare în această privinţă. Mesajul pe care l-a transmis lumii este acela că de la Lampedusa se ridică un strigăt de civilizaţie şi un apel la o nouă umanitate. Papa a urmat apoi linia gesturilor măreţe ale lui Ioan Paul al II-lea cerând iertare pentru tot ceea ce s-a întâmplat la Lampedusa, asumându-şi responsabilitatea – care în mod evident nu îi aparţine în mod direct – omenirii care a închis ochii, a întors spatele la suferinţa atâtor fraţi care cereau speranţă şi acceptare pentru o viaţă demnă pentru ei”.

Papa a subliniat că globalizarea economiei deschide uşile pentru drama migraţiei. Şi aici există un mesaj concret care readuce în atenţie doctrina socială a Bisericii şi poate este o chemare la analizarea doctrinelor economice de astăzi…

• „Cu siguranţă. Sărăcia ar putea favoriza comuniunea dintre oameni, în timp ce bogăţia cu siguranţă îi face pe oameni insensibili la strigătul de ajutor al săracului. Mi-a plăcut mult acea referire la ‘globalizarea indiferenţei’. O mustrare puternică pe care Papa a făcut-o tuturor celor care aleg atitudinea cea mai comodă, aceea de a nu lua nicio atitudine şi de a spune: ‘Hei, la urma urmelor eu nu sunt în Lampedusa, de aici pot face puţine sau nimic, iar acel puţin pe care îl pot face îmi linişteşte conştiinţa, să se gândească alţii la mai multe’. Această globalizare a indiferenţei Papa a dorit să o depăşească printr-un mod propriu, printr-un gest al prezenţei sale şi spunând citând într-o manieră foarte provocatoare parabola bunului samaritean: ‘Vreau să fiu alături de tine, vreau să fac ceva, vreau mai ales să fiu alături de cei care şi-au pierdut viaţa căutând speranţa’. Acest gest de a se ruga pentru defuncţi, de a-şi exprima regretele, de a-şi exprima compasiunea, de a-şi deschide sufletul a fost foarte frumos. Dorinţa de a se gândi la cei care, din punct de vedere material, gândurile nu le mai folosesc pentru că sunt morţi. Moartea lor este însă o moarte care strigă. Ultima întrebare pe care Papa a adresat-o cred că este o cerinţă adresată în mod direct sufletului nostru. Prima dată a amintit întrebarea pe care Dumnezeu i-a adresat-o lui Adam; apoi întrebarea adresată lui Cain, iar la final a întrebat: Cine i-a plâns pe aceşti morţi?”.

Aici serviciul audio:

(RV – L. Collodi - A.C. Hrişman)