Cine i-a plâns pe imigranţii morţi în mare? Vizita Papei la Lampedusa în detalii memorabile

(RV – 9 iulie 2013) Rămâne în prim plan vizita Sfântului Părinte la Lampedusa, cuvintele şi gesturile sale destinate să zgâlţâie conştiinţele pentru a le trezi din amorţeala generată de bunăstarea ce a condus la ceea ce Papa Francisc numeşte „globalizarea indiferenţei”.

Pontiful venit de la capătul lumii, cum s-a autodefinit în seara alegerii, a voit să facă o prioritate din vizita apostolică în insula siciliană Lampedusa, ce reprezintă nu doar o Poartă de intrare în Europa, dar şi o periferie extremă a vechiului continent, în care suferinţa migranţilor în căutarea speranţei se intersectează cu generozitatea comunităţii din insulă.

Vă reamintim că momentul culminant al vizitei a fost Sfânta Liturghie celebrată pe micul stadion „Arena”, din Lampedusa, umplut până la refuz de cei peste 10 mii de credincioşi prezenţi la celebrarea euharistică.

Colegul nostru Alessandro Gisotti a reparcurs vizita Sfântului Părinte în insula speranţei, al cărei prag visau să-l treacă imigranţi care au sfârşit însă înghiţiţi de mare.

O periferie care devine centru, cei din urmă care devin cei dintâi: este ceea ce a reuşit să facă Papa Francisc la Lampedusa, vizită pe care a făcută dintr-o „necesitate sufletească”, cum a spus chiar Pontiful. El a simţit nevoia să-i vadă, să-i simtă, să-i îmbrăţişeze pe cei care suferă. Din locul unde celebra Sfânta Liturghie, Papa a putut vedea carcasele ambarcaţiunilor migranţilor, de altfel cârja pastorală, calicele, amvonul şi altarul au fost realizate din lemnul bărcilor care traversează zilnic pragul valurilor Lampedusei.

Simbolice au fost de asemenea alegerea lecturilor şi a veşmintelor liturghice, ce au dorit să sublinieze dimensiunea penitenţială a celebrării.
Chiar la începutul omiliei, Episcopul Romei a indicat motivul vizitei la Lampedusa: este vorba despre o altă tragedie a migraţiei, ce s-a adăugat unui lung şir de drame ale migraţiei, soldate cu numeroase victime. O tragedie ce a fost pentru Pontif asemenea „unui spin în inimă, aducător de suferinţă”, ce l-au făcut se gândească la acele bărci care, în loc să reprezinte o cale a speranţei, s-au transformat într-un drum al morţii”.

Inserţia vocii Papei: „Şi atunci am simţit nevoia să vin aici pentru a mă ruga, pentru a împlini acest gest de apropiere, dar şi pentru a trezi conştiinţele noastre astfel încât ceea ce s-a întâmplat să nu se mai repete. Să nu se mai repete, vă rog!”

Papa nu a întârziat însă să-i amintească imediat, cu gratitudine pe cei care la Lampedusa, ca şi la Linosa, demonstrează atenţie faţă de persoanele care întreprind astfel de călătorii „spre mai bine”.

Inserţia vocii Papei: „Voi sunteţi o mică realitate, dar oferiţi un exemplu de solidaritate! Vă mulţumesc!”

Pontiful a mulţumit în mod expres primarului insulei, Giusy Nicolini, şi arhiepiscopului de Agrigento, Francesco Montenegro, pentru ceea ce face, pentru ajutorul şi apropierea pastorală, adăugând apoi:

Inserţia vocii Papei: „Adresez un gând dragilor imigranţi musulmani care încep postul Ramadanului, urându-le abundente roade spirituale. Biserica vă este aproape în căutarea unei vieţi mai demne pentru voi şi familiile voastre. Vouă vă spun: O’ Scià!”

Papa Francisc şi-a îndreptat de asemenea gândul la întrebările pe care lecturile zilei le suscită în conştiinţa fiecărui om, din orice timp. „Adam, unde eşti?”, „Cain, unde este fratele tău?”. Prin păcat se rupe armonia cu celălalt, care ajunge astfel „să nu mai fie un frate de iubit, ci pur şi simplu un altul care-mi deranjează existenţa şi bunăstarea”, a spus Sfântul Părinte, explicând că într-un astfel de context omul devine „dezorientat”, pentru că „şi-a pierdut locul în creaţie”, „crezând că poate deveni puternic, că poate domina totul, că poate fi Dumnezeu”.

Inserţia vocii Papei: „Mulţi dintre noi, mă includ şi pe mine, nu mai suntem atenţi la lumea în care trăim, nu ne mai îngrijim de ea, nu mai păzim ceea ce Dumnezeu a creat pentru toţi şi nu mai suntem capabili nici măcar să avem grijă unii de alţii. Iar când această dezorientare asumă dimensiunile lumii, se adaugă la tragedii precum cea la care am asistat”.

„Unde este fratele tău?”, a întrebat încă o dată Papa. Aceasta „nu este o întrebare adresată altora”, ci fiecăruia dintre noi, a subliniat Episcopul Romei:

Inserţia vocii Papei: „Acei fraţi şi acele surori încercau să iasă din situaţii dificile pentru a afla un pic de seninătate; căutau un loc mai bun pentru ei şi familiile lor, dar au găsit moartea. De câte ori nu se întâmplă ca cei care caută aceste lucruri să nu găsească nici înţelegere, nici acceptare sau solidaritate! Iar vocile lor se înalţă până la Dumnezeu!”

Papa Francisc a denunţat cu forţă acţiunea traficanţilor, „a celor care exploatează situaţia de sărăcie a altora”, transformând-o într-o sursă de câştig. Făcând trimitere la opera literară spaniolă Fuente Ovejuna, Papa a evidenţiat că şi în zilele noastre, la fel ca în comedia lui Lope de Vega, suntem tentaţi să răspundem „toţi şi nimeni”, când trebuie să ne asumăm propriile responsabilităţi:

Inserţia vocii Papei: „Cine este responsabil de sângele acestor fraţi şi surori? Nimeni. Noi toţi răspundem astfel: nu sunt eu responsabil; ce amestec am eu, or fi alţii responsabili, dar cu siguranţă nu eu.
Însă Dumnezeu cere fiecăruia dintre noi: 'Unde este sângele fratelui tău care strigă până la mine?' Azi nimeni în lume nu se simte responsabil de aceasta; am pierdut sensul responsabilităţii fraterne”.

Succesorul lui Petru a adăugat de asemenea că „am căzut în comportamentul ipocrit al preotului şi al levitului, despre care vorbeşte Isus în parabola Bunului Samaritean. Şi noi „privim la fratele nostru, căzut pe marginea drumului, pe jumătate mort, şi spunem 'sărăcuţul'”, continuându-ne drumul şi, gândindu-ne că nu intră în atribuţiile noastre, ne simţim în regulă”.

Inserţia vocii Papei: „Cultura bunăstării, care ne face să ne gândim la noi înşine, ne face insensibili la strigătele celorlalţi, ne face să trăim ca în interiorul unor baloane de săpun, ce sunt frumoase dar care de fapt sunt doar iluzie, futilitate, provizoriu, şi care a condus la globalizarea indiferenţei.
În această lume a globalizării, am căzut în globalizarea indiferenţei! Ne-am obişnuit cu suferinţa celuilalt încât nu ne priveşte, nu ne interesează, nu este treaba noastră!”

Revine figura „Celui fără nume” din romanul lui Manzoni – a spus Papa, explicând că „globalizarea indiferenţei, ne face pe toţi să fim „fără nume”, responsabili fără nume şi fără chip.
Papa Francisc a ridicat o a treia, dramatică întrebare: Câţi dintre noi au plâns pentru acest fapt şi pentru fapte precum acesta?”

Inserţia vocii Papei: „Cine a plâns pentru moartea acestor fraţi şi surori? Cine a plâns pentru aceste persoane care se aflau în barca înghiţită de valuri? Cine a plâns pentru tinerele mame care aveau cu ele copiii. Cine a plâns pentru bărbaţii care doreau să ajungă într-un loc de unde să-şi poată ajuta propriile familii? Suntem o societate care a uitat experienţa de a plânge, 'de a suferi cu cineva': globalizarea indiferenţei ne-a luat capacitatea de a plânge!”

Papa Francisc a încheiat omilia Sfintei Liturghii celebrate luni, 8 iulie, în insula siciliană Lampedusa, cerându-i Domnului iertare pentru indiferenţa „faţă de atâţia fraţi şi atâtea surori ale noastre” pentru „anestezia inimii” cauzată de închiderea în propria bunăstare.

„Cerem iertare pentru toţi aceia care prin deciziile lor la nivel mondial au creat situaţii care conduc la astfel de drame”, a spus Papa Francisc.

R.V./A.M.