2013-07-01 19:59:00

Luni: sumarul emisiunii


RV 01 iul 2013. Aici, reperele emisiunii noastre:
- Un anunţ important şi aşteptat: pe 5 iulie va fi publicată prima enciclică a Papei Francisc, intitulată „Lumen fidei” – „Lumina credinţei”

- Curaj şi insistenţă în rugăciune, pentru a ajunge la inima Domnului: Papa Francisc, la Sfânta Liturghie luni dimineaţă în capela Casei Sf. Marta din Vatican

- Obolul Sfântului Petru şi Ziua pentru Caritatea Papei: reflecţia mons. Mariano Crociata despre „generozitatea fără frontiere”, la care sunt chemaţi credincioşii catolici cu ocazia solemnităţii Sfinţilor Petru şi Paul

- Seminarişti din România, la Roma, în Anul Credinţei, de la 4 la 7 iulie; pelerinajul se va încheia cu Sf. Liturghie celebrată de Papa în bazilica San Pietro

- Croaţia, de la 1 iulie, în Uniunea Europeană. Interviu cu secretarul general Comece, mons. Patrick H. Daly

- În încheiere, menţiuni din calendarul liturgic. Marţi, 2 iulie, în calendarul bizantin român, Aşezarea Veşmântului Maicii Domnului în Vlaherne; în calendarul roman sau latin, Sfântul Bernardin Realino, preot

Aici, emisiunea zilei: RealAudioMP3

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.