Papa Francisc: Pericolul de a fi creştini fără Cristos
(RV – 27 iunie 2013) Există persoane „travestite în creştini”
care păcătuiesc sau prin excesivă superficialitate sau prin prea mare rigiditate,
uitând că un adevărat creştin este un om al bucuriei, care-şi sprijină credinţa pe
stânca lui Cristos: acesta este principala reflecţie a Pontifului, în cadrul Sfintei
Liturghii celebrată joi dimineaţă, în Casa Sfânta Marta din Vatican.
Împreună
cu Sfântul Părinte au concelebrat cardinalul arhiepiscop de Aparecida (în Brazilia),
Raimundo Damasceno Assis, împreună cu alţi episcopi.
La
celebrarea euharistică a luat parte un grup de angajaţi ai Direcţiei de Sănătate şi
Igienă din Vatican, însoţiţi de doctorul Patrizio Polisca.
Colegul nostru
Alessandro De Carolis ne oferă mai multe amănunte:
Sau
rigizi şi trişti, sau veseli dar fără a trăi bucuria creştină. Sfântul Părinte s-a
oprit asupra acestor două categorii opuse de credincioşi care, în ambele cazuri, prezintă
un defect grav: viaţa lor are ca fundament un creştinism alcătuit din cuvinte, care
nu se sprijină pe stânca „Cuvântului” lui Isus. Papa a individualizat aceste două
grupuri, comentând lectura zilei, luată din Evanghelia după Sfântul Matei, care ne
vorbeşte despre casele construite pe nisip şi nu pe stâncă:
Inserţia vocii
Papei: Pericolul de a fi creştini fără Cristos
• „În istoria Bisericii
au existat două categorii de creştini: cei ai cuvintelor, care spun: 'Doamne, Doamne,
Doamne' şi creştinii faptelor, ai trăirii autentice. A existat dintotdeauna tentaţia
de a trăi viaţa creştină înafara stâncii pe care o reprezintă Cristos. El, unicul
care-şi poate lua libertatea de a spune 'Tată' lui Dumnezeu este Cristos, este stânca.
El este unicul care ne susţine în momentele dificile, nu-i aşa? Cum spune Isus: 'A
căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea, dar
ea n-a căzut, fiindcă era clădită pe stâncă', era pe loc sigur. Însă, când viaţa noastră
de credinţă se clădeşte pe cuvinte, acestea zboară şi se dovedesc inutile. Acei creştini
ai cuvintelor sunt tentaţi să trăiască un creştinism fără Isus, fără Cristos. Şi acest
lucru – adică creştinismul fără Cristos – există şi azi în Biserică”.
Analizându-i
îndeaproape pe aceşti „creştini ai cuvintelor”, Papa Francisc prezintă caracteristicilor
lor specifice. Există o primă categorie, definită „gnostică” care „în loc să iubească
stânca, iubeşte cuvintele frumoase”, ajungând să plutească la suprafaţa vieţii creştine.
Există apoi un alt tip, „pelagian”, care are un stil de viaţă serios şi apretat, cu
privirea în pământ sau, cum i-a definit Papa Francisc „cei care privesc pardoseală”.
Inserţia vocii Papei: Tentaţia unui creştinism „apos” sau a
unui creştinism „scorţos”
• „Şi există astăzi
aceste tentaţii: a gnosticismului modern, adică a unui creştinism apos care nu neagă
existenţa lui Dumnezeu dar care de fapt nu-l consideră pe Cristos ca fiind fundamentul
vieţii. Pe de altă parte există cei care cred că viaţa creştină trebuie luată într-atât
de serios încât sfârşesc prin a confunda temeinicia şi fermitatea cu rigiditatea,
devenind scorţoşi şi crezând că pentru a fi creştini trebuie să fii mereu în doliu”.
Problema este că sunt numeroşi astfel de creştini, dar în realitate• – a specificat
Papa – nu sunt creştini, ci sunt de fapt travestiţi în creştini, fără a şti în realitate
„cine este Domnul, ce este stânca Domnului, ce înseamnă libertatea de a fi creştini
şi ce înseamnă bucuria creştină”.