2013-06-24 18:40:11

Brazilia: proteste şi preocupări, dar nu pentru ZMT de la Rio de Janeiro


(RV 24 iun 2013) În Brazilia continuă să crească nemulţumirea şi protestele de stradă. Primul sondaj efectuat de la începerea manifestaţiilor arată că 3 din 4 brazilieni sprijină protestele din întreaga ţară pentru schimbarea politică şi instituţională a societăţii. ZMT care va începe în mai puţin de o lună la Rio de Janeiro nu este afectată, însă persistă îngrijorări cu privire la Campionatul Mondial de Fotbal din 2014.

Protestele din Brazilia din ultimele zile se desfăşoară în mai mult de 30 de oraşe şi cer echitate socială, creşterea securităţii, lupta împotriva corupţiei şi risipei banului public, servicii publice mai bune, în special în domeniul sănătăţii şi al transporturilor.

Manifestările au fost sprijinite şi de mii de brazilieni din afara ţării, în oraşe precum Toronto, Buenos Aires, Londra, Oslo, Istambul, Bologna, Verona şi altele.

Majoritatea protestelor au fost paşnice, înregistrându-se incidente doar în Salvador şi Belo Horizonte, oraşe în care are loc Cupa Confederaţiilor la fotbal.

Costurile mari pentru organizarea Campionatului Mondial de Fotbal de anul viitor, mai mult de 13 miliarde de euro, se numără şi ele printre nemulţumirile protestatarilor. FIFA se teme că afectarea imaginii Braziliei i-ar putea determina pe unii dintre cei 600 de mii de turişti aşteptaţi pentru evenimentul sportiv de anul viitor să-şi anuleze prezenţa.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3

(RV – R. Gisotti - A.C. Hrişman)







All the contents on this site are copyrighted ©.