Papa: Domnul să ne ajute să adunăm comori care să ne salveze sufletul

(RV – 21 iunie 2013) Să-i cerem lui Dumnezeu harul unui inimi care să ştie să iubească, fără să se lase dezorientată de bogăţii inutile: acesta este miezul omiliei Papei Francisc, de la Sfânta Liturghie de vineri dimineaţă, din capela Casei Sfânta Marta, celebrată alături de cardinalul Francesco Coccopalmerio, episcopul Juan Ignacio Arrieta şi auxiliarul José Aparecido Gonzalves, de Almeida, ce îndeplinesc funcţiile de preşedinte, secretar şi subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Texte Legislative, însoţiţi de unii colaboratori ai acestui departament vatican.

La celebrarea euharistică au participat de asemenea membri ai personalului Fabricii Bazilicii Sfântul Ioan din Lateran, însoţiţi de mons. Giacomo Ceretto, dar şi un grup de angajaţi ai Casei Sfânta Marta.

Să urmărim serviciul colegului nostru Alessandro De Carolis, de la redacţia noastră centrală:

Obţinerea unicei comori pe care o putem lua cu noi şi în viaţa de apoi este motivul existenţei unui creştin. Această raţiune de a exista pentru orice creştin este explicată de Isus discipolilor, după cum ilustrează fragmentul Evangheliei zilei, după Sfântul Matei: „Unde-ţi este comoara, acolo îţi este şi inima”.
Problema, explică Papa Francisc, constă în a nu confunda bogăţiile. Există „bogăţii riscante”, care seduc, bogăţii acumulate de-a lungul vieţii „dar pe care trebuie să le lăsăm la finalul parcursului pământesc”, bogăţii ce se demonstrează a fi zadarnice.

„N-am văzut niciodată un camion pentru transferul bunurilor în urma vreunul cortegiu funebru, niciodată”, a spus Papa cu fină ironie. Există însă o comoară pe care „o putem lua cu noi”, o comoară pe care nimeni nu o poate jefui, căci nu este ceea ce am pus de o parte pentru noi înşine, ci este ceea ce a fost dăruit altora.

• „Comoara alcătuită din ce am dat altora este ceea ce ducem cu noi dincolo. Acela va fi meritul nostru, între ghilimele, căci adevăratul merit este al lui Isus Cristos care acţionează în noi. Aceasta este comoara pe care Domnul ne permite să o luăm cu noi: iubirea, caritatea, slujirea, răbdarea, bunătatea, duioşia; acestea sunt splendidele comori pe care le putem lua cu noi. Nimic altceva.”

De aceea, cum spune Evanghelia, comoara care contează în ochii lui Dumnezeu este cea acumulată pentru Cer de pe vremea existenţei pământeşti. Dar Isus face un pas mai departe, legând „comoara” de „inimă”, creând astfel un „raport” între cei doi termeni, căci inima noastră „este o inimă neliniştită” pe care Domnul a plăsmuit-o astfel „pentru a-l căuta pe El”.

• „Domnul ne-a creat neliniştiţi pentru a-L căuta, pentru a-L găsi, pentru a creşte. Dar dacă comoara noastră este departe de Domnul şi nu vine de la Domnul, inima noastră devine neliniştită, căci a fost plăsmuită pentru a-l căuta pe Dumnezeu”.

R.V./A.M.