2013-06-14 20:28:24

Duminica a VII-a după Paşti în ritul bizantin român: meditaţia pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical "Pio Romeno"


RV 14 iun 2013. Seria meditaţiilor de pregătire la duminicile din Postul Mare şi Timpul Paştelui din ritul bizantin continuă în această emisiune cu reflecţia pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical "Pio Romeno" din Roma la penultima duminică din timpul liturgic pascal.

Duminica a VII-a după Paşti este numită şi "Duminica Sfinţilor Părinţi de la Primul Conciliu din Niceea", în amintirea importantelor decizii care au fost luate la nivel ecumenic cu privire la viaţa creştină şi Mărturisirea de Credinţă (crezul) care ritmează celebrările din anul liturgic.
Evanghelia duminicii este luată de la Ioan (17,1-13) şi proclamă Marea rugăciune sacerdotală a lui Isus - preot, altar şi jertfă. Meditaţia pr. Buboi îndeamnă ascultătorii să facă un pas înainte pe treptele devenirii creştine şi atrage atenţia asupra unui cuvânt de importanţă enormă din rugăciunea Domnului şi Mântuitorului nostru, care se adresează lui Dumnezeu numindu-l "Tată".

Meditaţia ne conduce spre misterul rugăciunii lui Isus şi, pornind de la legătura unică pe care Isus o trăieşte cu Dumnezeu, predicatorul ne adresează o întrebare: "Cum este relaţia noastră cu Dumnezeu, în lumina rugăciunii lui Isus?".

Aici, serviciul audio cu meditaţia pr. G. Buboi: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.