Sf. Scaun solicită accesul popoarelor sărace la medicamente
(RV 11 iun 2013) Pentru a garanta accesul popoarelor sărace la medicamente
este necesară în primul rând solidaritatea şi apoi actele normative. Aceasta este
concluzia intervenţiei observatorului permanent al Sfântului
Scaun pe lângă sediul ONU de la Geneva, mons. Silvano Maria Tomasi,
care a vorbit la cea de-a 23-a sesiune a Consiliului Drepturilor Omului. La nivel
mondial Biserica Catolică deţine peste 5.000 de spitale şi 18.000
de clinici, situate de multe ori în zonele cele mai defavorizate.
Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului afirmă cu claritate faptul că toate persoanele care
se află în situaţii dificile - din cauza şomajului, a bătrâneţii etc. – au „dreptul”
la „securitate”. Un drept care se aplică şi celor care au nevoie de tratamente şi
nu au mijloacele necesare pentru a şi le procura.
Realitatea este foarte diferită
şi, a remarcat mons. Tomasi în intervenţia sa la Geneva, în întreaga lume milioane
de persoane nu „pot beneficia de cel mai înalt standard realizabil de sănătate fizică
şi mentală” din cauza „realităţilor sociale şi politice” care împiedică accesul la
medicamente şi servicii medicale.
Sfântul Scaun a criticat „Raportul asupra
accesului la medicamente” prezentat la această reuniune. Explică mons. Tomasi:
•
„Delegaţia Sfântului Scaun consideră că Raportul nu acordă suficientă atenţie necesităţilor
fundamentale ale indivizilor şi familiilor în toate momentele vieţii, de la concepere
până la moartea naturală. De multe ori aceste provocări împiedică accesul la medicamente
cel puţin în egală măsură ca diferitele probleme juridice prezentate în Raport, dacă
nu chiar mai mult. Înlăturarea eficientă a acestor obstacole cere abordarea unei dezvoltări
umane integrale care să promoveze atât un cadru legislativ corect, cât şi solidaritatea
internaţională, nu doar între State, dar şi între popoare. Sfântul Scaun observă cu
îngrijorare «dificultăţile a milioane de persoane de a avea acces la condiţii elementare
de subzistenţă şi la medicamentele indispensabile pentru a se trata» şi speră să se
instaureze «o adevărată justiţie distributivă care să garanteze tuturor, pe baza nevoilor
obiective, tratamente adecvate»”.
• „Raportul”, a continuat mons. Tomasi, „face
de multe ori referire la obligaţia Statelor de a crea condiţiile necesare pentru accesul
la medicamente. Dacă îndeplinirea acestei obligaţii de către guverne este o cerinţă
clară, ar fi fost oportun să se recunoască implicarea importantă a organizaţiilor
non guvernamentale şi religioase atât în furnizarea medicamentelor, cât şi a unei
vaste game de tratamente şi măsuri preventive pentru asigurarea deplină a dreptului
la sănătate”.
Prelatul a reamintit că Biserica Catolică oferă servicii medicale
în peste 5.000 de spitale şi 18.000 de clinici care, nu de puţine ori, sunt situate
în zone izolate sau chiar de conflict, în care serviciile medicale ale guvernelor
nu ajung. Cazul Africii este emblematic: conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
între 30 şi 70% dintre infrastructurile sanitare „aparţin organizaţiilor religioase”.
În fine, mons. Tomasi a spus că facilitarea accesului la medicamente merită
o analiză mult mai complexă în care să fie recunoscuţi toţi factorii care contribuie
la promovarea acestui obiectiv, mai mult decât simpla limitare la cadrul legislativ,
economic şi politic.