Papa Francisc: Fericirile nu reprezintă o simplă listă a facerilor de bine; înţelegerea lor necesită deschiderea inimii

(RV – 10 iunie 2013) Adevărata libertate apare odată cu deschiderea inimii către Domnul: a subliniat papa Francisc la Sfânta Liturghie de luni dimineaţă, din capela Casei Sfânta Marta din Vatican. Pontiful a subliniat că mântuirea înseamnă a trăi în consolarea Duhului Sfânt, nu în consolarea spiritului acestei lumi. La Sfânta Liturghie au concelebrat: cardinalul Stanislaw Rylko, mons. Josef Clemens şi arhiepiscopul George Valiamattam, de Tellicherry (India).

Ne oferă mai multe amănunte colegul nostru Alessandro Gisotti, de la redacţia în limba italiană: aici, serviciul audio

Ce înseamnă consolarea pentru un creştin? Papa Francisc şi-a început omilia observând că Sfântul Paul – la începutul celei de-a doua Scrisori către Corinteni – foloseşte de nenumărate ori cuvântul mângâiere. Apostolul Neamurilor „le vorbeşte proaspeţilor creştini”, celor care au început de puţin timp calea lui Isus, „în spirit de credinţă”. Şi, deşi aceşti tineri în ale credinţei nu erau cu toţii persecutaţi, fiind în majoritate persoane normale „care-l aflaseră pe Isus”, schimbarea în viaţa lor este atât de importantă încât este necesară forţa specială a lui Dumnezeu şi această „mângâiere”, a explicat Pontiful.

Mângâierea, a mai spus, „este prezenţa lui Dumnezeu în inima noastră”. Însă, pentru ca Domnul „să fie în inima noastră, este necesară deschiderea porţii inimii”, este necesară „convertirea”, a atras atenţia Episcopul Romei.

• „Mântuirea înseamnă să trăieşti în mângâierea Duhului Sfânt şi nu în consolarea spiritului lumii care nu aduce salvarea, ci păcatul. Mântuirea înseamnă să se meargă înainte, să se deschidă inima la mângâierea Duhului Sfânt. Dar nu sar putea negocia un pic, încât să se aibă puţin dintr-una şi puţin dintr-alta, făcându-se un soi de amestec, de salată, în care să intre puţin din Duhul Sfânt, puţin din spiritul acestei lumi. Nu, nu se poate. Sau una sau alta!”

Domnul spune în mod clar: „Nu se pot sluji doi stăpâni: sau se slujeşte Domnul sau spiritul acestei lumi”, nu se pot amesteca. Iată de ce, când suntem deschişi Duhului Sfânt, putem înţelege că Domnul ne aduce Fericirile despre care relatează Evanghelia zilei.
Aceste Fericiri, a adăugat, „se înţeleg doar având o inimă deschisă, se înţeleg din mângâierea dăruită de Duhul Sfânt”, în vreme ce „nu pot fi înţelese doar prin inteligenţa umană”.

• „Sunt noile porunci. Dar dacă noi nu avem inima deschisă Duhului Sfânt, Fericirile pot părea fleacuri, căci a fi săraci, blânzi, îndurători, nu pare să conducă la succes. Dacă nu avem inima deschisă şi dacă nu am gustat acea mângâiere a Duhului Sfânt – care este mântuirea – nu se poate înţelege acest lucru. Fericirile sunt norme de conduită pentru cei care şi-au deschis inima mântuirii. Acestea sunt lege pentru cei liberi, care au libertatea Duhului Sfânt”.

Cineva „îşi poate reglementa viaţa, şi-o poate pune în ordine în baza unei liste de porunci sau reguli”, în baza unei liste „pur şi simplu umane” , a spus papa Francisc. Dar până la urmă aceste norme „nu ne-ar duce la mântuire”; doar inima deschisă ne poate conduce la salvare.
Papa Francisc a amintit că „erau mulţi cei interesaţi să examineze „doctrina nouă” pentru ca apoi „să se certe cu Isus”. Şi aceasta se întâmpla pentru că „aveau inima închisă în ceea ce-i interesa pe ei”, „interese pe care Dumnezeu voia să le schimbe”

De ce sunt persoane cu inima închisă la mântuire, s-a întrebat Pontiful. Aceasta atitudine este cauzată de „frica de mântuire”, a explicat Sfântul Părinte. Avem nevoie de mântuire, dar ne este teamă, pentru că venirea Domnului pentru a ne salva presupune să-i dăm totul, fiind El cel care comandă. Iar nouă ne este teamă de aceasta, pentru că vrem să fim noi cei care comandă.
Papa Francisc a adăugat că pentru a înţelege „aceste porunci noi” avem nevoie de libertatea care „i-a naştere din Duhul Sfânt, care ne mântuieşte, care ne mângâie şi ne dă viaţă”.

• „Putem azi să-i cerem Domnului harul de a-l urma, dar cu libertatea dată de Duhul Sfânt. Căci, dacă noi vrem să-l urmăm doar prin libertatea noastră umană, până la urmă am deveni ipocriţi asemenea acelor farisei şi saducei, cei care se certau cu Isus. Şi tocmai aceasta este ipocrizia: să nu-i permiţi Duhului Sfânt să-ţi schimbe inima prin mântuirea sa. Şi libertatea dăruită de Duhul Sfânt este un fel de sclavie, dar o „sclavie” faţă de Domnul, şi care ne face liberi. În schimb libertatea noastră umană este doar o sclavie, dar nu faţă de Domnul, ci faţă de spiritul acestei lumi. Să-i cerem Domnului harul de a ne deschide inima faţă de consolarea Duhului Sfânt, pentru ca această mângâiere – care este mântuitoare – să ne facă să înţelegem bine aceste porunci. Aşa să fie!”

R.V./A.M.