Să ne lăsăm iubiţi de Dumnezeu cu duioşie: papa Francisc la Sfânta Liturghie din sărbătoarea Preasfânta Inimă a lui Isus

(RV – 7 iunie 2013) Este dificil să ne lăsăm iubiţi de Domnul cu duioşie, dar este ceea ce trebuie să-i cerem lui Dumnezeu, a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie de vineri dimineaţă, din capela Casei Sfânta Marta, în sărbătoarea Preasfânta Inimă a lui Isus.

La celebrarea euharistică au participat membri ai personalului Arhivelor Secrete ale Vaticanului, concelebrând mons. Jean-Louis Bruguès, arhivar al Sfintei Romane Biserici, şi prefectul aceleiaşi instituţii, mons. Sergio Pagano.

Colega noastră Benedetta Capelli ne oferă mai multe detalii:

Isus ne-a iubit mult, dar nu cu vorbele ci cu faptele şi cu propria-i viaţă: astfel a repetat de mai multe ori papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii din sărbătoarea Preasfânta Inimă a lui Isus, pe care a definit-o „sărbătoare a iubirii”, a unei inimi „care a iubit mult”. O iubire care – aşa cum a spus în repetate rânduri Sfântul Ignaţiu de Loyola, „s-a manifestat mai mult prin opere decât prin cuvinte” şi care a ştiut „mai mult să dea decât să primească”.

„Aceste două criterii sunt precum pilaştrii unei adevărate iubiri”, a spus Pontiful, iar Bunul Păstor reprezintă întru totul iubirea lui Dumnezeu. El cunoaşte fiecare oiţă în parte pentru că, a explicat Papa, „iubirea sa nu este abstractă sau generală, ci este o iubire faţă de fiecare în parte”

• „Un Dumnezeu care se face aproapele nostru din iubire, care păşeşte alături de popor iar acest mers împreună cu noi ajunge la un punct de neimaginat. Este de neimaginat ca Domnul însuşi să devină unul dintre noi, să rămână cu noi, să rămână în Biserica sa şi în Euharistie, în Cuvântul său, în cei săraci, să rămână cu noi şi să ne fie alături pe calea vieţii. Aceasta este apropierea autentică, cea a unui păstor care rămâne alături de turma sa şi care-şi cunoaşte oiţele una câte una”.

Continuând să explice un pasaj din cartea profetului Ezechiel, Papa pune în lumină un alt aspect al iubirii lui Dumnezeu: grija faţă de oiţa pierdută, şi faţă de oiţa rănită şi bolnavă:

• „Duioşie! Domnul ne iubeşte cu duioşie, el cunoaşte ştiinţa aducerii de mângâiere, are ştiinţa gingăşiei lui Dumnezeu. Nu ne iubeşte cu vorba, ci se apropie de noi cu iubire şi tandreţe. Dumnezeu manifestă faţă de noi apropiere şi duioşie. Prin aceste două atitudini Dumnezeu ne este alături, dăruindu-ne întreaga sa iubire chiar şi în privinţa aspectelor celor mai mărunte. Dumnezeu ne este alături cu duioşie, aceasta fiind o iubire intensă, căci apropierea şi tandreţea lui Dumnezeu ne fac să simţim intensitatea iubirii sale”.

„Dar iubiţi la rândul vostru după cum eu v-am iubit pe voi?, aceasta este întrebarea pe care o pune papa Francisc, subliniind cum „iubirea trebuie să însemne a sta alături de semeni”, trebuie „să fie precum iubirea bunului samaritean” şi trebuie mai ales să stea sub semnul „apropierii şi duioşiei”. Dar cum să se restituie toată această iubire Domnului? Iată un alt punct asupra căruia s-a oprit Pontiful, explicând că este necesar „să-i fim aproape, să fim tandri cu El, dar a atras atenţia că acestea nu sunt suficiente, ci trebuie mai ales „să ne lăsăm iubiţi de Dumnezeu”:

• „Acest lucru poate părea o erezie, dar este adevărul cel mai mare! Mai dificil decât să-l iubim pe Dumnezeu este să ne lăsăm iubiţi de El! Modul de a restitui atâta iubire este de a ne lăsa iubiţi, de a lăsa ca El să se apropie de noi, de a ne veni aproape şi de a-l simţi aproape. A lăsa ca El să ne transmită duioşia şi mângâierea sa. Dar acesta este lucrul cel mai dificil: să ne lăsăm iubiţi de El. Şi poarte că ar trebui să cerem tocmai acest lucru la Sfânta Liturghie de azi, spunând: Doamne, eu vreau să te iubesc dar învaţă-mă dificila ştiinţă, dificila obişnuinţă de a mă lăsa iubit de Tine, de a te simţi aproape, de a-ţi simţi duioşia! Fie ca Domnul să ne dăruiască acest har!”

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: