Consideraţii omiletice la Duminica a IX-a de peste an, C: Credinţa exemplară a sutaşului din Cafarnaum

(RV - 1 iunie 2013) E Ziua Domnului. La Sfânta Liturghie pentru Duminica a IX-a din Timpul de peste an, în seria lecturilor ciclului C, citim episodul despre vindecarea servitorului centurionului relatat în evanghelia după Luca 7,1-10. „În acel timp, 1 după ce a vorbit mulţimii, Isus a intrat în Cafarnaum. 2 Un centurion din armata romană avea un sclav la care ţinea foarte mult şi acesta era bolnav, gata să moară. 3 Centurionul auzise vorbindu-se despre Isus, de aceea a trimis la el pe câţiva iudei de vază, cu rugămintea să vină şi să-l vindece pe sclavul său. 4 Ajunşi la Isus, aceştia l-au rugat cu stăruinţă, spunându-i: 5 "Merită să-i împlineşti cererea, pentru că ţine la poporul nostru şi el ne-a construit sinagoga". 6 Isus a mers împreună cu ei. Când s-a apropiat de casă, centurionul a trimis la el pe nişte prieteni să-i spună: "Doamne, nu te osteni. Eu nu sunt vrednic să intri în casa mea. 7 De aceea nu am îndrăznit să vin eu însumi la tine; spune numai un cuvânt şi servitorul meu se va vindeca. 8 Şi eu, care nu sunt decât un subaltern, am soldaţi sub comanda mea; unuia îi spun: «Du-te» şi se duce; altuia: «Vino» şi vine; şi servitorului meu: «Fă aceasta» şi face". 9 Auzind aceasta, Isus l-a admirat, s-a întors şi a spus mulţimii care îl urma: "Vă spun, nici chiar în Israel nu am întâlnit o asemenea credinţă!" 10 Când prietenii pe care i-a trimis centurionul s-au întors acasă, l-au găsit pe slujitor vindecat.
Este cuvântul Domnului.

1. Credinţa noastră. La fiecare Liturghie, înainte de primirea Sfintei Împărtăşanii, repetăm cu mici variaţii, cuvintele acestui anonim sutaş roman din oraşul Cafarnaum, care îl rugase pe Isus să-i vindece sclavul la care ţinea mult: “Doamne nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu”.

Încă din antichitate, comunitatea creştină a văzut în atitudinea centurionului exemplul drumului de credinţă pe care fiecare om este chemat să-l parcurgă pentru a plăcea lui Dumnezeu. Potrivit Sf. Ioan Cassian, centurionul roman reprezintă omul care îşi bazează viaţa pe logica raţiunii. De fapt, potrivit textului grec, iudeii îl recomandă pe sutaş lui Isus spunând că merită să-i împlinească cererea deoarece este un om demn - axiόs, le-a finanţat construirea sinagogii: deci este un simpatizant sau prozelit al religiei iudaice, deşi nu face parte din ea în mod formal. Sutaşul în schimb nu se gândeşte la valori, la merite personale. Folosind cuvântul grec ikanόs, el recunoaşte că nu este pe măsura lui Isus care poate porunci bolii şi chiar morţii, nu are calităţile cerute pentru a-l primi pe Fiul lui Dumnezeu sub acoperişul casei sale. În felul de a gândi, face acest paralelism despre puterea cuvântului. „Doamne, aşa cum eu care nu sunt decât un subaltern, având soldaţi sub comanda mea, îi spun unuia: «Du-te» şi se duce; altuia: «Vino» şi vine; la fel, Doamne, „Spune numai cu cuvântul şi se va vindeca servitorul meu”.

Şi nu este prima dată când Isus, în Evanghelia după Luca, elogiază credinţa unui străin. „Auzind aceasta, Isus l-a admirat, s-a întors şi a spus mulţimii care îl urma: "Vă spun, nici chiar în Israel nu am întâlnit o asemenea credinţă!"

2. Credinţa în Cuvânt. Prin ce se deosebeşte credinţa sutaşului roman din Cafarnaum de cea a celorlalţi ascultători ai lui Isus? În primul rând prin faptul că sutaşul cunoştea bine puterea cuvântului Isus. Experienţa umană îl ajută să înţeleagă forţa Cuvântului lui Dumnezeu. Centurionul, ca om cu autoritate, odată ce dă un ordin - foloseşte puterea cuvântului bazată pe autoritatea celui care porunceşte, îl şi vede pe servitor împlinind ordinul. „Fă aceasta” şi face”.

Amintim, în acest sens că toată credinţa noastră creştină este alimentată de Cuvântul lui Dumnezeu, se bazează pe autoritatea revelaţiei, a descoperirii lui Dumnezeu care, după ce, de multe ori şi în felurite moduri, a vorbit oamenilor prin profeţi, în cele din urmă ne-a vorbit nouă prin Fiul care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire s-a coborât din ceruri. Şi-a dat viaţa, murind pentru noi, şi înviat din morţi, ne-a revărsat în inimi pe Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul.

3. Credinţa în Euharistie. Duminica aceasta în multe comunităţi romano-catolice are lor procesiunea cu Preasfântul Sacrament prilejuită de solemnitatea Trupul şi Sângele Domnului. Manifestăm astfel credinţa că voinţa lui Dumnezeu este aceea de a fi în mijlocul oamenilor, păşind pe străzile noastre, printre casele noastre, alături de noi în bucuriile şi necazurile noastre. Mai mult: vrea să locuiască în inimile noastre. Şi ştim că Împărtăşania este momentul cel mai înalt al credinţei noastre. Mergem la împărtăşanie ca să-l întâlnim pe Isus; primim Trupul şi Sângele său şi reînnoim abandonarea totală în mâinile sale. Însă, marele neajuns este că de multe ori repetăm cuvintele centurionului din Evanghelie fără a ne gândi la ele, fără realismul şi umilinţa sutaşului: „Doamne, vin să te primesc deoarece am nevoie de tine”, şi fără încrederea sa: „Este de-ajuns ca tu să vrei şi eu voi fi mai bun, mai puţin egoist, mai angajat în ajutorarea semenilor mei”.

Într-adevăr, Isus ni se dăruieşte ca hrană şi băutură pe drumul vieţii. Primindu-l, avem chezăşia vieţii viitoare. Totul însă presupune credinţa că Dumnezeu este credincios promisiunilor sale. Că făgăduinţa lui Isus „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii” se împlineşte continuu în Cuvântul Divin, în liturgia Bisericii, în Sfânta Euharistie.

Este ca şi cum am fi câştigat la marea loterie a vieţii: avem în mână marele loz câştigat pe care îl achită nu băncile noastre falimentare ci însuşi Dumnezeu. Avem la dispoziţie un cec cu acoperire garantată de Isus cu preţul vieţii. Privind un loz, privind un cec la purtător, nu vedem decât o bucată de hârtie. Cu toate acestea, valorează pentru că este acoperit. Privind Euharistia, nu vedem decât o bucată de pâine, dar având credinţa sutaşului în puterea Cuvântului, a cuvintelor lui Isus, vedem în ea Trupul şi Sângele Domnului, garanţia vieţii veşnice.

În Anul Credinţei, să reînnoim cu însufleţire trăirea în credinţa creştină aşa cum am făcut la primirea sacramentului Mirului: Aceasta este credinţa noastră. Aceasta este credinţa Bisericii. Şi noi suntem fericiţi că o putem mărturisi în Isus Cristos, Domnul nostru!

(RV - A. Lucaci, material omiletic de sâmbătă 1 iunie 2013).

Aici serviciul audio: