2013-05-30 15:41:38

Papa celebrează joi solemnitatea „Corpus Domini”


RV 30 mai 2013. Papa Francisc prezidează joi seară, pentru prima dată în pontificatul său, Sf. Liturghie a solemnităţii „Trupul şi Sângele Domnului”. Celebrarea euharistică, începând cu ora 19.00, în catedrala Romei, Sf. Ioan în Lateran, este urmată de procesiunea euharistică până la bazilica Santa Maria Maggiore.

În aceste două luni şi jumătate de pontificat, Papa Francisc a oferit câteva reflecţii despre centralitatea Sfintei Euharistii în viaţa creştinului şi a Bisericii.

Reflecţiile euharistice ale Papei se situează pe o linie de continuitate cu magisteriul dezvoltat în precedenţă, subliniază colegul nostru de la redacţia centrală A. De Carolis:
● „Inima unui creştin este ca masa de la Ultima Cină: trebuie pregătită pentru Euharistie. Card. Jorgé Mario Bergoglio – astăzi Papa Francisc – se folosea de aceste cuvinte pentru a explica semnificaţia solemnităţii «Corpus Domini» la ultima omilie a celebrării, anul trecut, la Buenos Aires. Isus, afirma la 9 iunie 2012, acordă o mare importanţă pregătirii. Adresându-se discipolilor după învierea sa, Isus le spune: «Mă duc să vă pregătesc un loc». În acest sens, remarca cel care avea să devină Papă, Euharistia este «o anticipare a acelui loc» şi «ori de câte ori ne adunăm ca să mâncăm Trupul lui Cristos, locul în care celebrăm devine pentru o vreme locul nostru din ceruri». Dar nu e îndeajuns. Papa Francisc nu concepe un cenaclu închis, o frângere a pâinii doar pentru câţiva privilegiaţi. «Există multe cenacluri în oraşele noastre – adăuga atunci card. Bergoglio – locuri în care Domnul împarte pâinea sa cu cei înfometaţi».

Aceeaşi viziune avea să fie reluată de mai multe ori şi de la Catedra lui Petru. Trupul lui Isus trebuie să fie împărţit cu cei, sau gândindu-ne la cei care sunt „trupul” viu şi predilect al Trupului euharistic:
„Trupul lui Cristos, a atinge trupul lui Cristos, a lua asupra noastră această suferinţă pentru cei săraci (…) Şi aceasta este sărăcia noastră: sărăcia trupului lui Cristos, sărăcia care ni l-a adus pe Fiul lui Dumnezeu prin întruparea sa. O Biserică săracă pentru cei săraci începe prin a merge spre trupul lui Cristos” (Veghea de Rusalii, 18 mai 2013).

„Trupul” lui Cristos poate fi întâlnit în orice loc de la periferiile lumii. Şi în auzul Bisericii răsună de mai bine de 70 de zile apelul stăruitor al Papei Francisc de a ieşi, de a merge dincolo de sine. Aceasta este misiunea Bisericii iar energia care o ajută să o ducă la îndeplinire este asigurată de Euharistie, după cum a explicat duminica trecută pentru copiii de la Prima Sf. Împărtăşanie:
„Isus ne dă putere. Cum ne dă Isus această putere? Ştiţi cum ne dă această putere? Mai tare, nu aud! Ne dă această putere prin Sf. Împărtăşanie. El vine la noi. Dar când voi spuneţi «ne dă Sf. Împărtăşanie»: ne dă această putere o bucată de pâine? Nu e pâine aceea? E pâine? Aceasta este pâine, dar cea de pe altar, este sau nu pâine? Pare să fie pâine, dar nu e chiar pâine. Ce este, atunci? Este trupul lui Isus. Isus vine în inima noastră. Iată, să ne gândim cu toţii la aceasta!” (Omilie, Sf. Liturghie 26 mai 2013).

În cenaclul Euharistiei«este loc pentru toţi», spunea cardinalul Bergoglio în omilia amintită mai sus. Într-o societate cu atâtea spaţii rezervate şi cercuri private, Isus pregăteşte un ospăţ de la care nimeni nu este oprit. Şezând la masa acestui ospăţ, nutriţi cu această pâine, devenim în mod vizibil creştini, bărbaţi şi femei fericiţi:
Să nu fiţi niciodată bărbaţi şi femei trişti! Un creştin nu poate să fie niciodată trist! Nu vă lăsaţi stăpâniţi niciodată de descurajare! Bucuria noastră nu provine din faptul că avem multe lucruri ci din faptul am întâlnit o Persoană, pe Isus, care este în mijlocul nostru, se naşte din convingerea că împreună cu El nu suntem niciodată singuri, nici chiar în momentele cele mai grele (Duminica Floriilor, Sf. Liturghie, 24 martie 2013).

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3

(rv – A. De Carolis /A. D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.