Catehism 20: „S-a suit la cer şi şade la dreapta Tatălui”

RV 21 mai 2013. Reluăm în această emisiune seria reflecţiilor despre Catehismul Bisericii Catolice, publicat acum 20 de ani. De această dată, pr. Dariusz Kowalczyk, profesor la Universitatea Gregoriana, ne vorbeşte în Anul Credinţei despre un aspect al unicului mister pascal: înălţarea lui Isus la cer.

Citim în Catehismul Bisericii Catolice, la numerele 659-661:
(nr. 659) „«Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, s-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu» (Mc 16,19). Trupul lui Cristos a fost glorificat din momentul Învierii sale, după cum o dovedesc însuşirile noi şi supranaturale de care Trupul său se bucură de acum înainte în permanenţă. Dar în timpul celor patruzeci de zile în care va mânca în mod familiar cu ucenicii săi şi îi va învăţa despre Împărăţie, slava lui rămâne învăluită sub trăsăturile unei umanităţi obişnuite. Ultima apariţie a lui Isus se sfârşeşte prin intrarea ireversibilă a umanităţii sale în gloria dumnezeiască simbolizată de norul şi cerul în care şade de acum înainte de-a dreapta lui Dumnezeu. În mod cu totul excepţional şi unic, el i se va arăta lui Paul «ca unuia născut înainte de vreme» (1 Cor 15,8) într-o ultimă apariţie care îl instituie pe acesta apostol”.

(nr. 660) „Caracterul voalat din acest timp al gloriei Celui Înviat transpare în cuvântul lui tainic către Maria Magdalena: «Încă nu m-am suit la Tatăl meu. Mergi la fraţii mei şi spune-le: mă sui la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru» (In 20,17). Aceasta indică o diferenţă de manifestare între slava lui Cristos cel înviat şi cea a lui Cristos preamărit de-a dreapta Tatălui. Evenimentul, în acelaşi timp istoric şi transcendent, al Înălţării marchează trecerea de la una la cealaltă”.

(nr. 661) „Această ultimă etapă rămâne strâns unită cu cea dintâi: coborârea din ceruri realizată în Întrupare. Numai Cel care «a ieşit de la Tatăl» poate «să se întoarcă la Tatăl»: Cristos (cf. In 16,28). «Şi nimeni nu s-a suit la cer decât Cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer» (In 3,13). Lăsată pe seama puterilor sale naturale, omenirea nu are acces la «Casa Tatălui» (In 14,2), la viaţa şi la fericirea lui Dumnezeu. Numai Cristos a putut să-i deschidă omului acest acces dându-i astfel «încredere că şi noi, făcând parte din Trupul lui, îl vom urma acolo unde a mers înaintea noastră, Capul şi Începutul» (LR, Prefaţa Înălţării)”.

Observă, în această privinţă, pr. Dariusz Kowalczyk:
● „Penultima frază din Evanghelia după Marcu spune: «Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, s-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu» (Mc 16,19). Înălţarea – cum ne spune Catehismul – marchează trecerea de la gloria lui Cristos cel înviat la cea a lui Cristos preamărit de-a dreapta Tatălui (nr. 660). Putem spune că înălţarea este ultimul episod din viaţa pământească a lui Isus. El însă se împlineşte dincolo de orizontul temporar: conduce, în realitate, la veşnicia Tatălui.

Înălţarea este legată de coborârea Fiului din ceruri. Găsim scris în Evanghelia după Ioan: «Nimeni nu s-a suit la cer decât Cel care s-a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer» (In 3,13).

Care este înţelesul mişcării din cer şi la cer? De ce a doua Persoană a Sfintei Treimi coboară, se înjoseşte pe sine şi apoi se întoarce în slava de care se bucură dintotdeauna? E necesar să observăm că în această mişcare divinul se uneşte definitiv cu umanul: Fiul nu se întoarce la Tatăl singur, ci se întoarce cu propria umanitate. Isus, Dumnezeu adevărat, nu încetează să fie om adevărat. Rămâne întrupat – cu natura umană glorificată.

Catehismul explică: «Lăsată pe seama puterilor sale naturale, omenirea nu are acces la ’Casa Tatălui’ (In 14,2), la viaţa şi la fericirea lui Dumnezeu. Numai Cristos a putut să-i deschidă omului acest acces… (nr. 661). La rugăciunea de la Oficiul Lecturilor în solemnitatea Înălţării Domnului citim: «Doamne, în Cristos înălţat la cer, umanitatea noastră este înălţată alături de tine». Isus Cristos, aşadar, merge înaintea noastră în Împărăţia glorioasă a Tatălui (nr. 666).

Expresia «şade de-a dreapta Tatălui» înseamnă că Fiul este perfect egal Tatălui în dumnezeirea sa, care formează aceeaşi unică dumnezeire. Fiul – ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat – mijloceşte pentru noi ca singurul Mijlocitor. Putem spera de aceea «că într-o zi vom pentru totdeauna alături de El» (nr. 667)”.

Aici, serviciul audio:

(rv – A.D.)