Pentru creştini, cei săraci nu sunt o categorie sociologică ci "trupul lui Cristos"
RV 20 mai 2013. Ce înseamnă o „Biserică săracă şi pentru
cei săraci” despre care Papa Francisc vorbeşte deseori în discursurile sale? La Veghea
de rugăciune din ajunul Rusaliilor, sâmbătă, 18 mai, în Piaţa Sf. Petru, Papa s-a
referit din nou la această temă, adusă în prim plan de o întrebare despre Biserică
şi cei săraci.
Revenim în această emisiune la câteva pasaje din răspunsul
Papei care a subliniat mai întâi că pentru creştini cei săraci nu sunt „o categorie
sociologică” oarecare ci „trupul lui Cristos”. Când dăm de pomană unui sărac, îl privim
în ochi, îi atingem mâna sau îi aruncăm de la distanţă o monedă? Papa a pus în public
această întrebare incomodă pentru conştiinţa oricărui creştin. Sărăcia, pentru cel
care se consideră creştin nu poate fi retrogradată la o simplă „categorie sociologică
sau culturală”. Cei săraci sunt „trupul lui Cristos”: ● „O Biserică săracă pentru
cei săraci începe prin a merge spre trupul lui Cristos. Dacă noi mergem spre trupul
lui Cristos, începem să înţelegem ceva, să înţelegem ce înseamnă această sărăcie a
Domnului. Şi acest lucru nu este uşor”.
Trebuie să „atingem trupul lui
Cristos – a îndemnat Papa – să luăm asupra noastră această suferinţă pentru cei săraci”.
Şi aceasta este valabil cu atât mai mult în aceste timpuri de criză. Noi, creştinii,
a fost evidenţierea Papei, „nu putem să ne îngrijim numai de noi înşine, să ne închidem
în solitudine şi descurajare”. Biserica nu trebuie să se închidă în sine: ●
„Acesta este un pericol: ne închidem în parohie, în cercul de prieteni, în
mişcarea noastră bisericească, între cei care gândesc la fel, dar ştiţi ce se întâmplă?
Când Biserica devine închisă, se îmbolnăveşte!”.
De aceea,
a continuat, Biserica trebuie să iasă din ea însăşi pentru a merge la periferiile
existenţei, oricare ar fi acestea. Desigur, a observat Pontiful, când unul iese din
casă şi merge pe drum, i se poate întâmpla şi un accident: ● „Dar eu vă spun:
prefer de o mie de ori o Biserică accidentată, care suferă un accident, decât o Biserică
bolnavă din cauza închiderii. Ieşiţi afară, ieşiţi!”.
Noi, a constatat
Papa cu amărăciune, trăim într-o cultură în care ceea ce nu este de folos se aruncă,
în cultura eliminării: ● „Astăzi – şi ne doare când spunem acest lucru – astăzi,
a găsi un om fără adăpost care a murit de frig, nu este ştire. Astăzi, e ştire, probabil,
un scandal, da, aceasta este ştire! Astăzi, a te gândi că atâţia copii
nu au de mâncare, nu e ştire. Acest lucru e grav, e foarte grav! Nu putem rămâne indiferenţi!”.
Noi,
a mai spus Papa, nu avem voie să ne transformăm în „creştini apretaţi”, „prea educaţi”,
care „discută de chestiuni teologice în timp ce sorb liniştiţi ceaşca de ceai”. Noi
„trebuie să devenim creştini curajoşi, să mergem să-i căutăm pe cei care sunt chiar
trupul lui Cristos”.
În fine, pornind de la o pagină de „midrash” biblic despre
construcţia Turnului Babel, Papa a denunţat faptul că şi astăzi, ca acum câteva mii
de ani, demnitatea unui muncitor, a unui lucrător, contează mai puţin decât banul
pe care îl produce: ● „Aceasta se întâmplă astăzi: dacă investiţiile
din bănci înregistrează o mică scădere, e o tragedie. Dar dacă mor de foame persoane,
dacă nu au de mâncare, dacă sunt bolnavi, nu se face nimic! Aceasta este criza noastră
de astăzi! Mărturia unei Biserici sărace şi pentru cei săraci, se împotriveşte
acestei mentalităţi!”