Consideraţii omiletice la Duminica Mare a Rusaliilor: Duhul Sfânt în viaţa creştinului
şi a Bisericii
(RV - 18 mai 2013) E Ziua Domnului. Duminica Mare a Rusaliilor. Au trecut cincizeci
de zile de la vestirea solemnă din privegherea pascală a Învierii lui Isus din morţi.
Aceste şapte săptămâni formează timpul liturgic pascal şi sunt considerate ca o prelungire
a zilei pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. 1.
Duhul Sfânt, rodul pătimirii şi învierii lui Isus. Duminica Rusaliilor
sau Cincizecimii, este ziua roadelor mântuirii deoarece Paştele lui Isus se împlineşte
pentru noi în revărsarea Duhului Sfânt care este manifestat, dăruit şi comunicat ca
Persoană divină: din plinătatea sa, Cristos Domnul îl revarsă din belşug tuturor oamenilor
de-a lungul veacurilor pe Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul. În această
zi, Sfânta Treime este pe deplin revelată. Începând din ziua de Rusalii, împărăţia
vestită de Cristos este deschisă celor care cred în El: în smerenia trupului şi în
credinţă, ei participă deja la comuniunea Sfintei Treimi. Prin venirea sa fără încetare,
Duhul Sfânt face ca lumea să intre în vremurile din urmă, în timpul Bisericii, în
împărăţia deja moştenită dar încă nu desăvârşit.
2. Rusaliile anunţate
de profeţi.Textele profetice care privesc direct trimiterea Duhului Sfânt
sunt oracole în care Dumnezeu vorbeşte la inima Poporului său folosind limbajul făgăduinţelor
cu accentele iubirii şi fidelităţii. Conform acestor făgăduinţe, în vremurile din
urmă, Duhul Domnului va înnoi inimile scriind în ele o lege nouă. El va aduna laolaltă
popoarele dezbinate şi risipite şi le va împăca; va transforma creaţia cea dintâi,
iar Domnul va locui acolo împreună cu oamenii în pace. Iată, câteva din aceste
făgăduinţe redate din memorie: Voi revărsa Duhul meu peste toată făptura, fii şi fiicele
voastre vor profeţi, bătrânii voştri vor fi instruiţi prin visuri iar tinerii voştri
prin vedenii…În acele zile voi turna Duhul meu chiar şi peste servitorii mei şi peste
servitoarele mele: citim la profetul Ioel. Iar la profetul Ezechiel Domnul zice: Vă
voi scoate stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi de toate întinările voastre şi
de toţi idolii voştri…Vă voi da o inimă nou şi un duh nou vă voi da…Voi pune înăuntrul
vostru Duhul meu şi voi face să umblaţi după legile mele şi să păziţi şi să urmaţi
rânduielile mele…Iată vin zile, zice Domnul - citim la profetul Ieremia, când voi
încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Iată legământul pe
care-l voi încheia cu casa lui Israel: Voi pune legea mea înăuntrul lor şi în inimile
lor voi scrie şi le viu fi Dumnezeu iar ei îmi vor fi popor. Acestea sunt făgăduinţe
făcute de Dumnezeu prin profeţi.
3. Duhul Sfânt anunţat de Isus.Când a sosit ceasul ca să fie preamărit, Isus însuşi făgăduieşte venirea Duhului
Sfânt, deoarece moartea şi învierea sa vor constitui împlinirea făgăduinţelor făcute
părinţilor. Duhul adevărului, celălalt paraclit, adică apărător şi mângâietor va fi
dăruit de Tatăl la rugăciunea lui Isus; El va fi trimis de Tatăl în numele lui Isus.
De cinci ori în discursul de adio, înainte de a trece din această lume la Tatăl, Isus
le-a promis apostolilor pe Duhul Sfânt. Apoi, înainte d ea se înălţa la cer, Isus
înviat din morţi, pe când stătea la masă cu ei, le-a dat poruncă să nu se îndepărteze
de Ierusalim, ci să aştepte împlinirea promisiunilor făcute de Tatăl. Însuşi Isus
- cum citim în cartea Faptele Apostolilor, le-a explicat despre ce promisiune este
vorba: „Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi în Duh Sfânt peste câteva
zile”.
4. Rusaliile relatate de Sfântul Luca în Faptele Apostolilor.
Chiar dacă darul Spiritului este unic, din punctul de vedere narativ, putem vorbi
despre o dublă revărsare a Duhului Sfânt. Liturghia solemnităţii propune ambele relatări,
cea din Faptele Apostolilor şi cea din Evanghelia lui Ioan. Prima, este cea relatată
de Luca la începutul cărţii Faptelor c.2. Desigur, cadrul evenimentului petrecut în
cenaclu, duce gândul la cunoscuta epifanie divină de pe muntele Sinai, la încheierea
Legământului, descrisă în imagini cosmic e grandioase: fulgere, tunete, vânt puternic.
Reţinem totodată că în tradiţia iudaică Rusaliile deveniseră sărbătoarea Legii noi,
a noului legământ în duhul sfânt anunţat de profeţi, mai ales Ieremia şi Ezechiel. În
felul acesta ne apar în faţa ochilor pe colina Ierusalimului imaginea unui nou Sinai
a cărui realitate este nu topografică ci interioară. Este de fapt descrierea noului
legământ şi a pătrunderii lui Dumnezeu în inima şi în istoria oamenilor. Propoziţia
centrală din descrierea Rusaliilor de Sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor este
aceasta: „Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt”. Din acea experienţă a Duhului se desprinde
un semn particular pe care Luca îl notează spunând că „au început să vorbească în
limbi”. Lista mare de naţionalităţi menţionate de autor reflectă răspândirea creştinismului
în multe regiuni din Imperiul Roman. Limbile Bisericii sunt multe dar cu toate acestea
profesează acelaşi adevăr, singura credinţă în Domnul Isus, cele mort şi înviat. La
Rusalii, Luca întrevede o mare cotitură. La turnul Babel, oraşul trufiei şi opresiunii,
limbile s-au amestecat, oamenii nu mai colaborau între ei, din contra unii lucrau
împotriva altora. La Ierusalim, noul Sinai, Spiritul devine izvor de armonie şi unitate
între oamenii de mii de graiuri, culturi şi naţiuni. Biserica ce se naşte la Ierusalim
în vântul Spiritului Sfânt este opusul Babelului. La Babel, citim în cartea Facerii
11,7 „Nimeni nu mai înţelegea limba vecinului”. În schimb la Ierusalim, la Rusalii
„fiecare înţelegea în limba sa maternă” (Fap 2,6).
5. Rusaliile în
viziunea evanghelistului Ioan. Dar Liturghia solemnităţii ne oferă şi evocarea
Rusaliilor după Sfântul Ioan. Pentru cel de-al patrulea evanghelist coborârea Duhului
Sfânt are loc chiar în prima zi a săptămânii, imediat după sâmbătă. Izvorul darului
Duhului Sfânt este însuşi Cristos cel înviat din morţi, care, aşa cum promisese în
repetate rânduri la Cina cea de Taină, îl oferă acum Bisericii sale ca Duh de mângâiere
şi de apărare. Miezul povestirii despre cele petrecute în seara zilei de Paşti,
acolo în camera de sus unde erau adunaţi apostolii de teama iudeilor, consistă într-un
gest şi într-o frază. Gestul este suflarea peste apostoli, care evocă evenimentul
primordial al creaţiei când Duhul lui Dumnezeu se purta peste ape şi pătrundea în
făptura umană căreia îi insuflase duhul faptelor şi în care puse putere de viaţă.
Iar cuvintele frazei sunt acestea: „Primiţi pe Duhul Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele,
vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”. Prin urmare, Duhul Sfânt
creează o nouă umanitate, liberă de răul care este şters prin Taina iertării celebrată
în sânul şi în comuniunea Bisericii. Cele două tablouri, zugrăvite de Sfântul Luca
şi de Sfântul Ioan trimit negreşit la începuturile istoriei lumii evocând Creaţia
şi Turnul lui Babel, pentru a marca noua pagină a istoriei ce se deschide înaintea
umanităţii.
6. Rodul continuu al Rusaliilor. Prin Duhul Sfânt se manifestă
noul legământ cu Dumnezeu, se creează noua armonie între oamenii atât de diferiţi
unii de alţii dar şi atât de bogaţi în felurimea calităţilor,se inaugurează posibilitatea
bucuroasă a renaşterii prin Taina Botezului şi cea a Iertării. Însă rădăcina,
izvorul revărsării Duhului se află în Paştele Domnului pe care în fiecare duminică
îl celebrăm la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, când preotul invocă darul Rusaliilor,
pe Duhul Sfânt, pentru prefacerea darurilor aduse de credincioşi şi pe aceştia într-un
singur trup. „Cu adevărat sfânt eşti, Doamne, izvorul a toată sfinţenia. Te rugăm,
aşadar, să sfinţeşti darurile acestea cu roua Duhului tău, ca ele să devină pentru
noi Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos”. Primind Sfânta Împărtăşanie,
Spiritul Sfânt transformă pe fiecare creştin conducându-l de mână din împărăţia întunericului,
şi din terenul minat al păcatului la împărăţia luminii şi la păşunile veşnice. Duhul
care l-a înviat pe Cristos din morţi, deschide şi pentru noi viaţa desăvârşită şi
veşnică; face ca omul mort în păcatul său să se ridice la o înviere morală care îi
transformă existenţa interioară. În fine, ne face să înviem din robia răului şi a
fricii, dându-ne putinţa să devenim fii ai lui Dumnezeu. Duhul vine în ajutorul
slăbiciunii noastre. Da, căci noi nu ştim să ne rugăm cum se cuvine, dar însuşi Duhul
mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Să-l invocăm zilnic, cât mai des: „Vino,
Duhule Sfinte, pătrunde inimile credincioşilor tăi şi aprind în ele focul dragostei
tale.
(RV - A. Lucaci, material omiletic din 3 iunie 1995, reintegrat sâmbătă
18 mai 2013)