RV 13 mai 2013. „Duhul Sfânt este cel care-l face pe creştin să aibă
memoria istoriei şi a darurilor primite de la Dumnezeu; fără această prezenţă de har
creştinul cade în idolatrie”: este, pe scurt, ceea ce a spus Papa Francisc la predica
Sfintei Liturghii celebrată luni dimineaţă în capela Casei Sf. Marta din Vatican.
La celebrarea euharistică au luat parte angajaţi de la conducerea Radioului
Vatican, precum şi membri ai Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor.
Lecturile Sfintei Liturghii au proclamat Cuvântul lui Dumnezeu din cartea
Faptele Apostolilor (19,1-8) şi Evanghelia după Ioan (16, 29-33).
Răspunsul
pe care Sfântul Paul îl primeşte de la un grup de discipoli din Efes este surprinzător:
„Nici măcar n-am auzit că există Duhul Sfânt” (v. 2). Papa Francisc a început predica
în orizontul acestor cuvinte, observând cu realism că uimirea creştinilor de acum
două mii de ani nu este tipică doar primelor timpuri. Într-un anumit fel, Duhul Sfânt
rămâne întotdeauna „necunoscutul credinţei noastre”: ● „În timpurile noastre,
numeroşi creştini nu ştiu cine este Duhul Sfânt, cum este Duhul Sfânt. Uneori se aud
următoarele: «Eu mă descurc bine cu Tatăl şi cu Fiul, pentru că mă rog
Tatăl Nostru către Dumnezeu Tatăl şi primesc Sf. Împărtăşanie
cu Dumnezeu Fiul, dar cu Duhul Sfânt nu ştiu ce să fac…». Alţii spun: «Duhul Sfânt
este porumbelul, el ne oferă cele şapte daruri». Dar în acest fel –
a reluat Papa – sărmanul Duhul Sfânt este pus întotdeauna la urmă şi
nu găseşte un loc bun în viaţa noastră”.
În schimb, a întărit Papa Francisc,
Duhul Sfânt este „Dumnezeu care lucrează în noi”, „Dumnezeu care ne face să ne aducem
aminte”, cel care „trezeşte amintirile”. Isus însuşi explică apostolilor săi înainte
de Rusalii: Duhul pe care Dumnezeu îl va trimite „în numele meu” vă va aminti tot
ceea ce v-am spus. Fără această prezenţă, creştinul se află pe o pantă periculoasă: ●
„Un creştin fără memorie nu este un adevărat creştin: este un bărbat sau
o femeie prizonier al situaţiei, al momentului, nu are istorie. De fapt, are
istorie dar nu ştie cum să se raporteze la aceasta. Tocmai Spiritul Sfânt îl
învaţă cum să se raporteze la istorie. Memoria face istorie. Când în Scrisoarea către
Evrei autorul spune «Amintiţi-vă de părinţii voştri în credinţă», iată memoria! «Amintiţi-vă
de primele momente ale credinţei voastre, de curajul de care aţi dat dovadă», iată
memoria! Memoria vieţii noastre, a istoriei noastre, memoria clipei în care am avut
harul de a-l întâlni pe Isus, memoria a tot ceea ce Isus ne-a spus!”.
„Această
memorie care izvorăşte din inimă este un har al Duhului Sfânt”. Dar a avea o memorie
bună – precizează Papa Francisc la predică – înseamnă a-şi aduce aminte în acelaşi
timp atât de propriile mizerii care ne fac sclavi cât şi de harul lui Dumnezeu care
ne răscumpără din acele mizerii: ● „Când vine un pic de vanitate iar unul se
crede un Premiu Nobel pentru sfinţenie, memoria ne face bine: «adu-ţi
aminte de unde te-am luat, de la capătul turmei, tu erai în spate, în turmă». Memoria
este un har de mare importanţă, şi când un creştin nu are memorie – e greu să vorbeşti
astfel, dar acesta este adevărul – nu este creştin, este un idolatru pentru că stă
înaintea unui Dumnezeu care (îşi închipuie că) nu face drum,
nu ştie să deschidă drumuri. Or, Dumnezeul nostru merge pe drum alături de noi, se
amestecă printre noi, umblă împreună cu noi. Ne mântuieşte. Face istorie
împreună cu noi. Trebuie să avem memoria acestor realităţi şi atunci, cu acest har
al memoriei, viaţa devine mai rodnică”.
Papa Francisc a
încheiat predica prin îndemnul de a cere cu insistenţă harul memoriei. Şi aceasta,
pentru a fi oameni care nu uită de drumul străbătut, nu uită de harurile primite în
viaţă, nu uită de iertarea păcatelor primită de atâtea ori, nu uită că au fost robi
şi Domnul i-a eliberat.