2013-05-05 18:10:47

Lumina lui Hristos să răzbată întunericul vanităţilor noastre: PS Mihai, în Cuvântul de Paşti


(RV – 5 mai 2013) „Dacă L-am întâlnit cu adevărat în credinţă pe Cel înviat, faţa şi atitudinile vieţii noastre vor grăi de la sine. Existenţa noastră va fi strălucirea lui Hristos, Cel înviat a treia zi. De aceea, măreţia Bisericii şi a misiunii sale nu stă în arcurile de triumf pe care le oferă puterea lumească, ci în putinţa de a fi ca Hristos, prin har, în pacea unui apostolat care readuce mereu în faţa conştiinţelor valoarea lucrului bun, făcut din inimă, cu generozitate”, scrie PS Mihai, episcopul greco-catolic vicar al Bucureştilor, în Cuvântul adresat credincioşilor cu ocazia Sărbătorii Paştelui, publicat pe pagina web bru.ro.

PS Mihai le-a propus credincioşilor spre meditaţie două fragmente din cuvântul papei Francisc, care să-i inspire, cu speranţa de a lăsa ca Dumnezeu să ne conducă vieţile: „Biserica începe acolo, în inima Tatălui, care a avut această idee…De fapt nu ştiu dacă Tatăl a avut o idee: Tatăl a avut iubire. Şi a început această istorie de iubire, această istorie de iubire atât de lungă de-a lungul timpului şi care nu s-a încheiat încă. Noi, bărbaţi şi femei ai Bisericii, suntem în mijlocul unei istorii de iubire: fiecare dintre noi este un inel în acest lanţ de iubire. Şi dacă nu înțelegem acest lucru, nu înţelegem nimic din ceea ce este Biserica…

Biserica nu creşte prin forţa umană; apoi, au fost unii creştini care au greşit din motive istorice, au greşit calea, au făcut armate, au făcut războaie religioase: aceea este o altă istorie care nu este istoria de iubire despre care vorbim. Şi noi, din propriile greşeli, învăţăm care este mersul unei istorii de iubire. Dar cum creşte iubirea? Isus a explicat în mod simplu: precum sămânţa de muştar, creşte ca drojdia în făină, fără zgomot… Biserica este Mamă. Iar noi suntem în mijlocul unei istorii de iubire care merge înainte prin forţa Spiritului Sfânt; noi toţi, împreună, suntem o familie în Biserica care este Mama noastră”. (Gânduri rostite la Sfânta Liturghie de la Casa Sfânta Marta, din 24 aprilie 2013.

În cel de-al doilea fragment, luat din cartea interviu „Noul Papă se destăinuie” – Conversaţie cu Sergio Rubin şi Francesca Ambrogetti, Sfântul Părinte explică:

„Biserica, provenind dintr-o epocă unde modelul cultural o favoriza, s-a obişnuit cu faptul ca instanţele sale să fie disponibile şi deschise aceluia care îi venea în întâmpinare, aceluia care ne căuta. Era vorba despre un sistem care funcţiona într-o comunitate evanghelizată, dar în situaţia actuală Biserica trebuie să-şi transforme propriile structuri şi modalităţile pastorale, orientându-le astfel ca să fie misionare. Nu putem rămâne ancoraţi unui stil „clientelar”, în aşteptarea „clientului”, a credinciosului, ci să găsim structurile care ne permit să mergem unde este nevoie de noi, unde se află poporul, unde se află aceia care, chiar dacă doresc, nu s-ar apropia de structuri sau formule învechite care nu corespund aşteptărilor şi nici sensibilităţii lor… Trebuie să reconsiderăm viaţa internă a Bisericii pentru a merge în întâmpinarea poporului credincios al lui Dumnezeu”. În zonele unde întunericul vanităţii noastre se spulberă greu, avem nevoie să înviem mai mult ca oricând. „Lumina nopţii de Paşti îşi găseşte rostul doar atunci când pătrunde în negrul adânc al inimii, spre a păşi, a construi şi a mărturisi apartenenţa noastră interioară la Isus”, scrie episcopul greco-catolic vicar al Bucureştilor. „Când recunoaştem că suntem mântuiţi de El şi nu de perfecţionismul nostru rece şi egoist, când admitem că nu putem să-l iubim pe Dumnezeu pe care nu-l vedem, dacă nu-l iubim pe aproapele care ne stă înainte”, a spus în încheiere PS Mihai.

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.