De ce intră Dumnezeu în istoria omului. Despre Catehismul Bisericii Catolice, cu părintele Dariusz Kowalczyk

(RV – 30 aprilie 2013) Continuăm seria prezentărilor privind Catehismul Bisericii Catolice, de la a cărui apariţie s-au împlinit în luna noiembrie a anului trecut 20 de ani. Părintele Dariusz Kowalczyk, profesor la Universitatea Gregoriana din Roma, ne vorbeşte tot despre Actul de Credinţă, aşa cum este prezentat de Catehism:

„Din păcate suntem obişnuiţi cu cuvintele din Crez: „Isus Cristos a pătimit sub Ponţiu Pilat, a fost răstignit, a murit, s-a îngropat”. Oricum, această afirmaţie este un scandal. De ce intră Dumnezeu în istoria omului? Cum de un Dumnezeu atotputernic se revelează în Isus cel Răstignit?

Catehismul afirmă: „Moartea violentă a lui Isus nu a fost rodul întâmplării, a unui concurs de circumstanţe defavorabile. Aceasta aparţine misterului planului lui Dumnezeu” (n.599). Aceasta înseamnă că protagoniştii întâmplărilor evanghelice nu au fost doar executanţi pasivi ai unui plan divin. Dumnezeu prevede, dar nu şterge libertatea omului.

Dumnezeu a prevăzut că iubirea sa întrupată va fi respinsă cu violenţă. El nu s-a retras din istoria umană dar, în Crucea lui Isus, ne-a revelat solidaritatea sa cu omul păcătos. Dumnezeu ne iubeşte aşadar, chiar dacă noi ne comportăm ca duşmani ai săi.
Catehismul citează cuvintele Sfântului Paul: “Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, încă pe când eram păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rm 5,8)

Isus nu coboară de pe Cruce pentru a-i pedepsi pe cei răi, ci se roagă: “Tată, iartă-i, pentru că nu ştiu ce fac” (Lc 23,34). Este tocmai aceasta iubirea „până la sfârşit” (In 13, 1). În Cel Răstignit vedem atotputernicia lui Dumnezeu, dar este atotputernicia iubirii şi a îndurării.

Moartea lui Cristos – cum aminteşte Catehismul – este sacrificiul care face ca omul să se întoarcă la comuniunea cu Dumnezeu (cfr. n. 613). Nu trebuie însă să ne gândim că Fiul s-a sacrificat pentru a linişti mânia tatălui. A fost un sacrificiu din iubire. Dumnezeu este sfânt şi, ca atare, nu acceptă păcatul. Pentru a-l salva pe cel păcătos distruge în sine însuşi păcatele noastre. Şi, împlinind acel act, îi oferă omului iertarea şi învierea pentru viaţa eternă”.

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: