Papa Francisc: a se ruşina de propriile păcate este virtutea celui umil care pregăteşte la iertarea lui Dumnezeu

(RV 29 aprilie 2013) A se ruşina de propriile păcate este virtutea celui umil care se pregăteşte să primească iertarea Domnului, a spus papa Francisc luni dimineaţă, la Sfânta Liturghie prezidată în capela din Casa Sfânta Marta, din Vatican, în prezenţa unor angajaţi din cadrul Administraţiei Patrimoniului Sediului Apostolic şi a unui grup de călugăriţe.
Au concelebrat cardinalul Domenico Calcagno, preşedintele instituţiei citate şi arhiepiscopul Francesco Gioia, preşedinte al departamentului vatican „Peregrinatio ad Petri Sedem”.

Sergio Centofanti, ne pune la dispoziţie mai multe amănunte privind celebrarea euharistică de luni, 29 aprilie, prezidată de Sfântul Părinte:

Comentând Scrisoarea Întâi a Sfântului Ioan, în care se spune că „Dumnezeu este lumină şi în El nu există tenebre”, Episcopul Romei a subliniat că „noi toţi avem obscurităţi în propria viaţă”, momente „în care totul, chiar şi în propria conştiinţă, este întuneric”, dar acest lucru – a precizat – nu înseamnă să urmezi calea întunericului.

• „A merge prin întuneric înseamnă să fii satisfăcut de sine; să fii convins că nu ai nevoie de mântuire. Tenebrele sunt acestea, iar când cineva înaintează pe această cale, nu este uşor să se întoarcă din drum. Ioan continuă în această reflecţie, spunând: 'Dacă spunem că suntem fără păcat, ne înşelăm pe noi înşine iar adevărul nu locuieşte în noi'. Priviţi la păcatele voastre, la păcatele noastre: toţi suntem păcătoşi, toţi… Acesta este punctul de la care trebuie pornit şi, dacă mărturisim propriile păcate, El este fidel şi drept încât să ne ierte şi să ne cureţe de orice impuritate”

„Când ne iartă împlineşte dreptatea” – continuă Papa – făcând dreptate în primul rând sieşi, propriei misiuni, „căci El a venit pentru a ne salva şi mântui”, rezervându-ne o primire plină de duioşie, aşa cum face un tată cu proprii fii: „Domnul este iubitor faţă de cei care se tem de El” şi, tot cu iubire, „ne înţelege întotdeauna”, vrând să ne dăruiască „acea pace pe care doar El o dăruieşte”.
„Acest lucru se petrece în Sacramentul Împăcării”, chiar dacă „de multe ori ne gândim că a merge la spovadă este cum te-ai duce la curăţătorie” pentru a înlătura murdăria de pe haine.

• „Dar Isus, în confesional, nu este asemenea unei curăţătorii: este o întâlnire cu Isus, cu un Isus care ne aşteaptă exact aşa cum suntem. 'Doamne, uite, eu sunt aşa, aşa; am făcut asta, am gândit asta'.Dar ne este ruşine să spunem adevărul. Însă ruşinea este totodată o virtute creştină şi umană; este vorba de capacitatea cuiva de a se ruşina (în ţinutul de unde vin există chiar o expresie pentru cei lipsiți de ruşine, li se spune ‘sin vergüenza’; de aceea, capacitatea de se ruşina este o virtute a celor umili”.

Este necesar să se aibă încredere – a continuat Papa – căci, atunci când păcătuim, avem un apărător care stă lângă Tatăl: Isus Cristos, care este drept”. Iar El ne „susţine în faţa Tatălui” şi ne apără de propriile slăbiciuni. Dar este necesar să ne aşezăm în faţa Tatălui „cu adevărul nostru de păcătoşi”, „cu încredere, cu bucurie şi fără farduri… Când ne aflăm în faţa Domnului, nu trebuie niciodată să ne ascundem în spatele fardurilor, iar ruşinarea este o virtute, „binecuvântată ruşine”. Acesta este virtutea pe care ne-o cere Isus: umilinţă şi blândeţe.

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: