Creştinul să nu se închidă în sine, ci să se deschidă spre acţiune pentru binele lumii: Papa, la audienţa generală

(RV – 24 aprilie 2013) Peste 100 de mii de pelerini au fost prezenţi la audienţa generală din Piaţa Sfântul Petru. După un lung tur în jeep, pentru a-i saluta pe credincioşi, Sfântul Părinte s-a prezentat în modul său obişnuit: „Dragi fraţi şi surori, bună-ziua!” Apoi, şi-a continuat cateheza asupra Crezului, în special asupra fragmentului în care profesăm că Isus „va veni din nou în slavă pentru a-i judeca pe cei vii şi pe cei morţi”.

• „Istoria umană” – a spus – "începe odată cu crearea bărbatului şi a femeii, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi se încheie cu judecata de apoi a lui Cristos. Deseori se uită aceşti doi poli ai istoriei şi, mai ales, credinţa în a doua venire a lui Cristos şi în judecata finală nu este uneori atât de clară şi de fermă în inima creştinilor”.

Amintind că în timpul vieţii sale publice Isus s-a oprit deseori asupra realităţii ultimei sale veniri pe pământ, Sfântul Părinte a ales să reflecteze asupra a trei texte evanghelice care ne ajută să intrăm în acest mister: fragmentul despre cele zece fecioare, cel privind talanţii şi fragmentul privind judecata de apoi. Toate trei fac parte din discursul lui Isus despre sfârşitul istoriei, în Evanghelia după Sfântul Matei.

Papa a amintit că, odată cu Înălţarea, „Fiul lui Dumnezeu a purtat la Tatăl umanitatea noastră asumată de El, dorind să-i atragă pe toţi la sine şi să cheme întreaga lume la a fi primită între braţele deschise ale lui Dumnezeu astfel încât, la sfârşitul istoriei, întreaga realitate să fie încredinţată Tatălui”.

• „Există însă” – a continuat – „acest timp intermediar „între prima venire a lui Cristos şi ultima, ce este tocmai timpul pe care-l trăim. În acest context al timpului imediat se plasează şi parabola celor zece fecioare. Este vorba de zece tinere care aşteaptă sosirea Mirelui, dar acesta întârzie iar ele adorm. La vestea neaşteptată a sosirii Mirelui, toate se pregătesc să-l întâmpine, dar în vreme ce cinci dintre acestea, înţelepte, au ulei pentru a alimenta propriile candele, celelalte, neînţelepte, rămân cu candelele stinse pentru că nu au ulei şi în timp ce-l caută, soseşte Mirele iar fecioarele neînţelepte găsesc încuiată uşa care conduce la camera nupţială. Bat cu insistenţă, dar este oricum prea târziu, Mirele răspunde: nu vă cunosc. Mirele este Domnul, iar timpul de aşteptare până la sosirea sa este timpul pe care El ni-l dăruieşte, nouă tuturor, cu îndurare şi răbdare, înainte de venirea sa finală; este un timp de vigilenţă; timp în care trebuie să ţinem inima deschisă binelui, frumuseţii şi adevărului; un timp de trăit după cum este plăcut Domnului, căci nu ştim nici ziua şi nici ora întoarcerii lui Cristos.

• „Ceea ce ni se cere este să fim pregătiţi pentru această întâlnire, pentru această frumoasă întâlnire cu Isus – ceea ce înseamnă să ştim să vedem semnele prezenţei sale vii în viaţa noastră de credinţă, prin rugăciune şi sacramente şi prin vigilenţa noastră, încât să nu adormim şi să uităm de Dumnezeu. Creştinul trebuie să fie fericit, trebuie să trăiască bucuria prezenţei lui Isus, nu să adoarmă.”

Viaţa creştinului adormit este tristă, nu fericită, a spus papa Francisc care, trecând la cea de-a doua parabolă, cea a talanţilor, a adăugat un alt element la raţionamentul în sprijinul vigilenţei în aşteptarea lui Cristos: şi anume, evitarea inerţiei:
• „Un creştin care se închide în sine însuşi, care ascunde tot ceea ce îi dăruieşte Domnul, nu este un creştin adevărat; este un creştin care nu-i mulţumeşte lui Dumnezeu pentru tot ceea ce i-a dăruit. Această parabolă ne indică faptul că aşteptarea întoarcerii Domnului este un timp de acţiune; noi suntem în timpul de acţiune, un timp în care să facem să rodească darurile lui Dumnezeu, nu pentru noi înşine ci pentru El, pentru Biserică, pentru alţii; un timp în care să încercăm mereu să facem să crească binele în lume”.
Ajuns la acest aspect, Papa a dat un exemplu din actualitate. A face bine altuia este fundamental mai ales în această perioadă de criză:

•”În zilele noastre, este important să nu ne închidem în noi înşine, îngropând propriul talent, propriile bogăţii spirituale, intelectuale, materiale, tot ceea ce ne-a dăruit Domnul, ci să ne deschidem, să fim solidari, să fim atenţi la nevoile celorlalţi”.

Ridicându-şi privirea de pe text şi uitându-se la mulţimea din Piaţa Sfântul Petru, papa Francisc a adresat un gând numeroşilor tineri prezenţi, întrebându-i: „V-aţi gândit cum să vă puneţi în slujba celorlalţi?”

• „Nu îngropaţi talanţii! Pariaţi pe mari idealuri, acele idealuri care lărgesc inima, idealuri de slujire care fac ca talanţii voştri să fie rodnici. Viaţa nu ne este dată pentru a o conserva cu gelozie pentru noi înşine, ci ne este dată pentru a o dărui. Dragi tineri, să aveţi un suflet mare! Nu vă fie teamă să visaţi la lucruri măreţe!”

Cea de-a treia parabolă, dedicată judecăţii de apoi, închide cercul catehezei. Papa Francisc a evocat încă o dată scena din Evanghelie, separarea dintre cine a voit să îşi ajute fratele flămând, străin, bolnav, închis şi cei care nu au făcut toate acestea. Ajuns la acest punct, Papa s-a întrerupt şi a lansat o întrebare care a făcut să coboare tăcerea în Piaţă:

• „Mă gândesc la atâţia străini care se află aici, în dieceza de Roma: ce facem pentru ei?”

Şi, reluând firul discursului, Papa a conchis spunând încă o dată că „credinţa este un dar” şi că Dumnezeu cere la acest dar „un răspuns liber şi concret”, cel „al unei vieţi bune, făcută din acţiuni însufleţite de credinţă şi iubire”.

• „Dragi fraţi şi surori, privirea la judecata de apoi să nu ne înspăimânte niciodată ci să ne determine mai curtând să trăim mai bine prezentul. Dumnezeu ne oferă cu îndurare şi răbdare acest timp pentru ca noi să învăţăm în fiecare zi să-l recunoaştem în cei săraci şi în cei mici; să ne angajăm în a face binele şi să fim vigilenţi în rugăciune şi în iubire”.

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: