RV 18 apr 2013. Episcopii catolici din Anglia şi Ţara Galilor, aflaţi
la Roma pentru mai multe zile de reculegere spirituală, au avut o întrevedere cu Papa
Francisc, la scurt timp după audienţa generală de miercuri. A luat parte şi card.
Cormac Murphy-O’Connor, arhiepiscop emerit de Westminster.
Colegii de
la redacţia anglofonă i-a luat un interviu actualului arhiepiscop de Westminster,
mons. Vincent Nichols, preşedintele Conferinţei Episcopale a Angliei şi Ţării Galilor: ●
„Am avut privilegiul de a-l întâlni pe Papa Francisc. Card. Cormac i-a spus că săptămânile
care s-au scurs de la începutul pontificatului său au dat Bisericii o nouă bucurie
şi speranţă. Şi cred că aceste cuvinte exprimă bine sentimentul pe care toţi îl avem
şi îl recunoaştem. Biserica trăieşte o nouă primăvară, şi cred că aceasta decurge
din limbajul gesturilor şi al cuvintelor Papei, atât de la predici cât şi de la audienţe.”
Credeţi că în Marea Britanie, a reluat redactorul nostru, s-ar putea
vorbi de un „efect-Francisc” la nivel popular, după cum se observă în America Latină,
de exemplu? Răspunde arhiepiscopul de Westminster: ● „Ceea ce se observă
cu uşurinţă în Regatul Unit este că toţi, s-ar putea spune, au fost impresionaţi de
limbajul, blândeţea şi smerenia Papei Francisc. În avion, când veneam la Roma, mă
aflam lângă o familie. Ei spuneau că Papa Francisc reprezintă un nou început pentru
Biserica Catolică. La sfârşitul conversaţiei i-am întrebat dacă sunt catolici. «Nu»,
mi-au răspuns, «nu suntem catolici, dar şi noi vedem cu uşurinţă ceea ce se întâmplă,
iar Papa a lăsat o adâncă impresie în viaţa noastră». Şi aceasta”, a încheiat mons.
Nichols, „cred că este adevărat pentru mulţi, pentru foarte multă lume din Regatul
Unit. Cred că primul impact pozitiv a fost la vizita papei Benedict în 2010, iar acum,
Papa Francisc, prin simplitatea şi modul în care vorbeşte de îndurarea lui Dumnezeu,
prin atenţia sa faţă de cei săraci şi marginalizaţi, i-a impresionat pe foarte mulţi
oameni şi nu doar pe cei din comunitatea catolică”.