2013-04-13 19:29:56

Revizuirea Curiei. P. Lombardi: înfiinţarea grupului de consiliere nu reduce răspunderile încredinţate Curiei Romane


(RV – 13 aprilie 2013) În legătură cu proiectul de revizuire a Curiei Romane, iată un comentariu al părintelui Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, intervievat de Sergio Centofanti:

• „Aş observa mai ales data publicării acestui comunicat, adică la exact o lună de la alegerea papei Francisc. El a vrut aşadar să dea un semnal de atenţie în receptarea indicaţiilor, sfaturilor şi sugestiilor date de confraţii cardinali în cursul reuniunilor plenare de pregătire a Conclavului. Papa se demonstrează aşadar atent faţă de aşteptările Bisericii universale, manifestate în acea reuniune de prestigiu.

Un alt aspect se referă la faptul că papa nu a folosit termenul „comitet”, „comisie”, „consiliu”, ci termenul grup, conservând aşadar o denumire destul de deschisă care manifestă o posibilitate de sfat pe care Papa vrea să-l aibă din partea reprezentanţilor de prestigiu ai episcopatului şi, în mod şi mai concret, din partea Colegiului cardinalilor, la nivel universal.
Iată, Papa vrea să continue să asculte vocea Bisericii din diferite părţi ale lumii, sfaturile pe care le poate primi, în timp ce el guvernează Biserica universală”.

Întrebat care este legătura acestui grup cu Curia Romană, directorul Sălii de Presă vaticane a spus:

• „Curia Romană îşi conservă toate funcţiunile fundamentale de ajutare a Papei, îndeaproape, la guvernarea cotidiană a Bisericii universale. Toţi prefecţii diferitelor departamente, preşedinţii diferitelor Consilii îşi conservă absolut toate responsabilităţile şi prerogativele şi sunt primii colaboratori ai Papei în activităţile de fiecare zi, în luarea măsurilor care privesc viaţa şi guvernul Bisericii universale.
Aşadar, activitatea acestui grup se adaugă, într-un anumit sens se integrează – dintr-un punct de vedere universal – în munca cotidiană, intensă, responsabilă a guvernării Bisericii, pe care Papa o împlineşte cu ajutorul Curiei Romane.

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.