Consideraţii omiletice la Duminica a III-a a Paştelui. Isus către Petru: dacă nu iubirea,
cel puţin prietenia
(RV - 13 aprilie 2013) E Ziua Domnului. Mai mult decât în celelalte duminici,
la Liturghiile din Timpul pascal se simte prezenţa lui Cristos cel mort şi înviat
care se arată ucenicilor, le vorbeşte cu familiaritatea de dinainte, stă la masă cu
ei. 1. Povestea "interzisă", dar păstrată în inimi. Dacă noi astăzi suntem
creştini, acest lucru se datorează, pe lângă darului Duhului Sfânt, faptului că o
mână de oameni, cu toate slăbiciunile lor şi în ciuda ameninţărilor, lăsând la o parte
orice frică au transmis mai departe o poveste „interzisă”. Este vorba de ucenicii
lui Isus care s-au comportat ca nişte martori ascultători în neascultare zicându-şi
că „trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni”.
Citim în
prima lectură luată din cartea Faptele Apostolilor 5,27b-32.40b-41: În zilele
acelea, arhiereul i-a întrebat pe apostoli spunând: "V-am poruncit cu asprime să nu
învăţaţi în numele acesta. Şi iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră.
Voiţi să aduceţi asupra noastră sângele acestui om?" Petru şi apostolii, drept răspuns,
i-au zis: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
Dumnezeul
părinţilor noştri l-a înviat pe Isus, pe care voi l-aţi ucis, atârnându-l pe lemn.
Pe acesta Dumnezeu, cu dreapta sa, l-a înălţat stăpânitor şi mântuitor,
ca să dea lui Israel o căinţă şi iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor
lucruri ca şi Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu l-a dat celor ce-l caută". Şi le-au poruncit
apostolilor să nu mai vorbească în numele lui Isus, apoi le-au dat drumul. Iar ei
au plecat din faţa Sinedriului, bucurându-se că au fost învredniciţi să sufere ocară
pentru numele lui Isus.
2. Ascultători în neascultare. Într-adevăr,
cineva rămâne creştin în măsura în care îşi păstrează capacitatea de a produce nota
discordantă în concertul unei lumi în care toţi pretind adeziunea necondiţionată:
propaganda, publicitatea, moda, vânzătorii ultimelor noutăţi tehnice. Şi pe piaţa
de desfacere există o ofertă colosală de mărfuri din cele mai variate.
În vacarmul
şi forfota lumii, îi găsim şi pe vestitorii Evangheliei care fără să se îngrijească
de numărul clienţilor, propun aceeaşi poveste, veche şi mereu nouă. Nu cer în schimb
nimic dar se mulţumesc doar ca cineva să păzească acea istorie în adâncul inimii.
Mai mult decât să înveţe o doctrină, povestesc o istorie care îi interesează pe toţi.
Autorităţile,
mai marii lumii, păzitorii ordinii din toate timpurile pot închide şcolile şi interzice
textele care conţin o doctrină, dar nu vor reuşi niciodată să extirpe povestea, cântecul
învierii din inima unui „îndrăgostit”.
3. Preţul ascultării în neascultare.
Desigur, „ascultarea în neascultare” are un preţ. Ocara, închisoarea, flagelările,
marginalizarea nu trebuie să ne facă să asumăm aerul tragic al victimelor de jertfă
dar nici să provoace reacţii de oameni nedreptăţiţi aflaţi în centrul unor conspiraţii
sau comploturi. Mai mult decât a trezi proteste vibrante, manifesta indignare, a se
declara ofensaţi de tratamentul îndurat, este important să ne asigurăm ca vânătăile
flagelării să nu fi şters surâsul iar loviturile să nu fi stins dorinţa de a cânta
şi nevoia de spune mai departe povestea interzisă despre învierea lui Isus din morţi.
4.
Dialgog fasacinant între Isus cel Înviat şi Petru. Dar să ne apropiem de Evanghelia
zilei care este de la Sfântul Ioan; cuprinde un fragment din capitolul 21 care, potrivit
exegeţilor a fost adăugat, ca să spunem aşa, la a doua ediţie a textului şi prezintă
un cadru simbolic al misiunii Bisericii. Isus apare pentru a treia oară, de această
dată la şapte dintre apostolii întorşi la pescuit pe lacul Tiberiade, semn că reluaseră
îndeletnicirea de mai înainte. După ce au trudit o noapte întreagă fără să fi prins
nimic, la cuvântul lui Isus aruncă din nou mreaja şi pescuirea este minunată.
Citire
din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 21,1-19: În
acel timp, Isus s-a arătat din nou ucenicilor săi la Marea Tiberiadei, şi iată cum:
Erau împreună Simon Petru, Toma, adică Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii
lui Zebedeu şi alţi doi dintre ucenicii lui. Simon Petru le-a zis: "Mă duc să pescuiesc".
I-au zis ceilalţi: "Mergem şi noi cu tine". Au plecat şi s-au urcat în luntre. În
noaptea aceea nu au prins nimic. Dimineaţă, Isus a apărut pe ţărm, dar ucenicii nu
au ştiut că este Isus. Isus le-a zis: "Fiilor, aveţi de mâncare ceva peşte?" Ei au
răspuns: "Nu!" Le-a zis el: "Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a luntrei şi veţi prinde".
Au aruncat mreaja şi de data aceasta nu puteau să o tragă de mulţimea peştilor. Atunci
ucenicul pe care îl iubea Isus i-a zis lui Petru: "E Domnul!" Petru, auzind că este
Domnul şi-a pus haina, căci nu avea nimic pe el, şi a sărit în apă. Ceilalţi ucenici
au venit cu luntrea, pentru că erau departe de ţărm, ca la o sută de metri, şi trăgeau
mreaja cu peşti. Când au venit la ţărm, au văzut jar pus jos, peşte deasupra şi pâine.
Isus le-a zis: "Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum". Simon Petru a urcat
în luntre şi a tras mreaja la ţărm, plină cu o sută cincizeci şi trei peşti mari şi
cu toate că erau atâţia nu s-a rupt mreaja. Isus le-a zis: "Veniţi şi mâncaţi!" Şi
nici unul dintre ucenici nu îndrăznea să-l întrebe: "Cine eşti tu?", ştiind că este
Domnul. Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o lor, de asemenea şi peştele. Era
pentru a treia oară că Isus se arăta ucenicilor săi, după ce înviase din morţi. După
ce au mâncat, Isus i-a zis lui Simon Petru: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu mai
mult decât aceştia?" El i-a răspuns: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". Isus i-a
zis: "Paşte mieluşeii mei!" I-a spus Isus a doua oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă
iubeşti?" Petru i-a răspuns: "Da, Doamne, tu ştii că te iubesc". Isus i-a zis: "Paşte
mieii mei!" Şi i-a spus a treia oară: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" Petru s-a
întristat pentru că l-a întrebat a treia oară mă iubeşti şi i-a zis: "Doamne, tu toate
le ştii; tu ştii că te iubesc". Isus i-a zis: "Paşte oile mele! Adevăr, adevăr îţi
spun: când erai mai tânăr te încingeai singur şi te duceai unde voiai; dar când vei
îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi altul te va încinge şi te va duce unde nu vei
voi". A spus lucrul acesta ca să arate cu ce moarte îl va preamări Petru pe Dumnezeu.
Şi, după ce i-a vorbit astfel, i-a zis: "Urmează-mă!
Subliniem câteva elemente. 5.
Legătrura cu Isus. Dacă vrem să nu lucrăm în zadar, e necesar să legăm munca noastră
de cea a lui Isus, de prezenţa şi intervenţia sa. Avem nevoie ca el să ne înveţe continuu
„meseria”. Apostolii îşi imaginau că pescuitul era treaba lor. Erau experţi în materie.
În schimb, tocmai prin falimentul, în ceea ce se credeau specialişti, ajung să înţeleagă
că trebuie să se lase călăuziţi de Isus care le spune cum şi ce trebuie să facă. În
caz contrar riscăm să greşim timpii, modalităţile,mijloacele. Riscăm să aruncăm mreaja
în partea greşită. Şi de câte ori se întâmplă că noi insistăm să acţionăm în partea
plină de pericole sau de-a dreptul expusă osândei.
6. Recuperarea unui stil
de umanitate. Evanghelia lui Ioan, definită „spirituală”, nu ezită să ne ofere
ca imagine conclusivă, cea despre Isus care în faţa focului pregăteşte „micul dejun”
pentru ucenicii săi. Era dimineaţa, în zori, după o noapte de trudă. Isus pusese
deja peşte pe jar dar vrea ca ucenicii să aducă şi din pescuitul lor. Deci un Domn
„convivial”, care stă de vorbă cu prietenii şi se interesează de viaţa lor, de eşecurile
şi problemele lor. Se lasă prins în munca lor, mănâncă la aceeaşi masă, stă la nivelul
lor pe plan uman.
Şi ştim bine că, uneori, misiunea este sortită insuccesului
tocmai deoarece pretindem să ne situăm la un nivel elevat şi să-i ridicăm şi pe alţii
la înălţimile spiritului, înainte de a fi fixat temeinic picioarele pe pământul concret
al „trupului”. Să învăţăm de la Isus că pentru a înălţa e nevoie mai întâi să ne smerim,
să ne aplecăm, să spălăm picioarele altora.
7. Iubire şi prietenie. Pe
malul lacului, urmează unul din cele mai fascinante dialoguri din istoria lui Dumnezeu
care îl caută pe om. Comentează părintele italian Ermes Ronchi în cartea sa „Respirare
Cristo”: Isus i se adresează lui Petru cu trei întrebări, de fiecare dată diferită,
ca trei etape prin care vindecă la rădăcină lepădarea sa.
"Simon, fiul lui
Ioan, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?" Pe Isus nu-l interesează să judece, nici
să treacă cu vederea. În ochii săi nici un om nu se confundă cu păcatele sale, nici
cu atâtea nopţi fără nici un rezultat, ci un om valorează atât cât îi valorează inima,
pe care, acum, vrea să o reînsufleţească. Într-adevăr, săracă ar fi sfinţenia concepută
doar ca absenţă de păcat. Sfinţenie înseamnă a reînnoi pasiunea faţă de Cristos, astăzi,
acum. Isus foloseşte un verb rar, acela de agàpe, verbul marii iubiri, cea mai
mare posibilă. Petru răspunde cu verbul umil al prieteniei; el, cel obişnuit să iasă
în faţă, iese din competiţie şi spune doar: „Da, Doamne, tu ştii că-ţi sunt prieten”.
Isus
cere o dovadă de la Petru, dovadă de prietenie: „paşte mieluşeii mei”. A paşte înseamnă
a găsi şi garanta hrană pentru turmă, dar începând de la cei mai mici şi slabi, a
se pune în slujba celor mai de jos. Este ceea ce Petru îi contestase lui Isus la spălatul
picioarelor.
A doua întrebare: "Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?" Rămâne marele
verb al iubirii absolute, da nu mai apare comparaţia cu ceilalţi ucenici. Petru ştie
că nu poate să răspundă cu acelaşi verb, care este specific lui Dumnezeu, şi se referă
la prietenia, atât de umană şi satisfăcătoare: „Da, Doamne, tu ştii că-ţi sunt puţin
prieten". Dovada prieteniei va fi a paşte turma sa, lăsând la o parte orice pretenţie
de superioritate şi a trăi pentru alţii.
În a treia întrebare Isus se apropie
şi mai mult de ucenic. El însuşi lasă de această dată verbul „a iubi” şi adoptă verbul
lui Petru: "Simon, fiul lui Ioan, îmi eşti prieten?" Cel puţin afecţiunea, dacă iubirea
îţi trezeşte teamă. „Ţin puţin la tine”. Isus îşi dovedeşte iubirea coborând de trei
ori ştacheta exigenţelor iubirii, până când cerinţele lui Petru, osteneala sa, întristarea
sa devin mai importante chiar decât exigenţele lui Isus.
Dumnezeu se uită pe
sine pentru a se situa la nivelul lui Petru, al cărui „tu” devine mai important decât
„eu”. Numai aşa iubirea este posibilă.
Recent a apărut în Italia cartea despre
viitorul fericit Monseniorul Ghika intitulată: „Vladimir Ghika, prinţul cerşetor de
iubire pentru Cristos”.
A păşit pe urmele lui Isus cerşetor de iubire, cerşetor
fără pretenţii, care îl asigură pe ucenic: Petru, dorinţa ta de a mă iubi este deja
iubire.
Dar când îl întreabă pe Petru, Isus mă întreabă şi pe mine. Îi răspund:
da, Doamne, tu ştii că ţin un pic la tine, în marea mea indiferenţă, am un pic de
atenţie în atâta răceală, dar nu îndrăznesc să spun că te iubesc, ci, ca şi Petru,
îţi spun că-ţi sunt prieten.
Voi fi şi eu păstorul unei mici turme, chiar foarte
mici, alcătuită doar din puţine persoane: rude, prieteni, săraci, bolnavi încredinţaţi
prieteniei mele.
Cheamă-mă, Doamne, dacă
nu cauţi oameni infailibili, ci doar pasionaţi de tine.
Cheamă-mă
şi te voi urma.
(Radio Vatican - A.Lucaci, material omiletic din
29/30 aprilie 1995, revăzut sâmbătă 13 aprilie 2013)