2013-04-12 13:00:33

Gratitudinea Papei faţă de personalul Secretariatului de Stat


(RV – 12 aprilie 2013) Vineri, 12 aprilie, la ora 10, Sfântul Părinte s-a întâlnit în sala Bibliotecii Secretariatului de Stat cu întreg personalul celor două secţii ale Secretariatului, informează un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun. Este vorba de 300 de persoane, nu doar preoţi, călugări şi călugăriţe, dar şi laici.

Cardinalul secretar de stat, Tarcisio Bertone, a adresat papei Francisc un scurt cuvânt de salut şi de prezentare, asigurându-l de abnegaţia şi afabilitatea celor care lucrează în Secretariatul de Stat, instituţie pe care a definit-o ca fiind, în toată puterea cuvântului, „Secretariatul Papei”.
Papa Francisc a răspuns pe scurt, exprimându-şi sincera şi cordiala gratitudine pentru primirea călduroasă şi pentru munca desfăşurată de Secretariatul de Stat în această perioadă. Amintind că sâmbătă, 13 aprilie se împlineşte o lună de la alegerea sa, papa Francisc şi-a exprimat aprecierea faţă de preţioasa muncă a membrilor Secretariatului de Stat.

Papa Francisc: „Vă mulţumesc pentru primirea în Secretariatul de Stat. De ce sunt azi aici? Pentru a vă mulţumi, pentru că ştiu cât aţi muncit în ultima perioadă, câte ore în plus şi câtă dăruire ce nu poate fi recompensată decât prin multe mulţumiri şi din inimă. De aceea am venit să vă salut şi să vă mulţumesc fiecăruia în parte pentru munca pe care aţi desfăşurat-o. Vă mulţumesc din inimă. Vă mulţumesc mult!”

După ce a dat binecuvântarea, Sfântul Părinte i-a salutat personal pe fiecare din cei prezenţi. Întâlnirea a durat circa 50 de minute.

R.V./A.M.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.