2013-03-26 20:06:20

Smerenie şi vindecare: primele cărţi în italiană ale cardinalului J. M. Bergoglio


RV 26 mar 2013. „Smerenia, calea către Dumnezeu” şi „Vindecarea de corupţie” sunt titlurile primelor două cărţi în italiană semnate de Jorgé Mario Bergoglio. Cele două publicaţii au fost îngrijite de editura Editrice Missionaria Italiana (EMI). Cărţile au fost prezentate marţi la sediul revistei iezuiţilor „La Civiltà Cattolica”.

Textele cuprind două meditaţii prezentate de arhiepiscopul, pe atunci, de Buenos Aires, astăzi Papa Francisc, şi se alimentează din spiritualitatea Sfântului Ignaţiu de Loyola.

Preotul iezuit Antonio Spadaro, directorul revistei amintite, a remarcat că dimensiunea ignaţiană este prezentă şi în forma pe care Papa Francisc o urmează în pregătirea textelor sale, concentrare de obicei în jurul a trei puncte sau cuvinte cheie.

„Preocuparea de a da discursului o anumită cadenţă”, a spus pr. Spadaro într-un interviu la Radio Vatican, „este caracteristic exprimării ignaţiene, deci iezuitică. Exerciţiile spirituale ale Sf. Ignaţiu de Loyola au fost predicate dintotdeauna urmând o structură în trei puncte. Deci, când Papa Francisc vorbeşte de trei cuvinte – făcea la fel şi când era cardinal, în predicile sau textele sale – se raportează întocmai la această capacitate de a da discursului un ritm, căutându-i nucleele cheie, fundamentale”.

La observaţia colegului nostru care sublinia forţa cuvintelor pe care Papa Francisc o conferă textelor sale, pr. Spadaro a răspuns: „Această severitate este redată în metafore. Aş vrea să amintesc faptul că în textul despre corupţie papa Francisc foloseşte imaginile la care Sf. Ignaţiu recurge pentru a vorbi despre iad, în Exerciţiile Spirituale, vorbind de a dreptul de omul corupt ca de o rană cu puroi, deci prin imagini foarte dure şi evidente, pe care Papa le utilizează cu mare abilitate. Aşadar, aş spune că această formă a discursului, cu ritmul în trei timpi, şi cu metafore foarte elocvente, dă substanţă unui discurs uşor de înţeles, destinat tuturor, dar cu o forţă extrem de eficace”.

(rv – A. Gisotti/A.D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.