Sf. Liturghie de început a pontificatului. Papa Francisc: adevărata putere înseamnă slujirea celor din urmă şi grija faţă de creaţie

RV 19 mar 2013. „Adevărata putere” a unui Papă constă în slujirea umilă a celor mai mici şi în a avea grijă cu bunătate şi blândeţe de întreaga omenire: sunt cuvintele mişcătoare prin care Papa Francisc a inaugurat marţi pontificatul său, la Sf. Liturghie prezidată în cursul dimineţii în Piaţa Sf. Petru. După două zile de ploaie şi frig, marţi dimineaţă a fost o vreme de adevărată primăvară.

Erau prezenţi circa 200 de mii de oameni, printre care şi delegaţiile oficiale a peste 130 de ţări şi organizaţii internaţionale, salutate personal de Suveranul Pontif la încheierea Celebrării Euharistice. Au luat parte din România mai mulţi episcopi, greco-catolici şi romano-catolici, credincioşi de diferite confesiuni care fluturau în mulţime drapelul României, alături de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române şi de preşedintele Traian Băsescu.

Puterea Succesorului lui Petru se vede toată într-un gest pe care Papa Francisc îl face pe neaşteptate, după stilul său, când ochii lumii întregi sunt asupra lui într-un moment, să-i spunem astfel, de maximă glorificare personală, în timp ce preferaţii săi continuă să fie mereu cei preferaţi ai Evangheliei, fără a se lăsa distrat de altele. Ce fel de putere deţine Succesorul lui Petru s-a văzut fără nici o greutate către ceasul al nouălea, înainte de Sf. Liturghie, când Papa Francisc, stând în picioare pe automobilul descoperit, zâmbitor cu veşmântul său alb şi cu nimic copleşit sau exaltat de mulţimea care se zbate să atingă trecerea sa lentă, cere oprirea maşinii într-un loc neprevăzut de program dar ales de inima sa. Lângă gardul de ordine a zărit un om, un handicapat zăcând pe targă, un punct de durere invizibil în mijlocul unui ocean de entuziasm. Papa Francisc îl notează şi nu se mulţumeşte să facă doar un semn: se opreşte, coboară, se apropie de targă şi cu blândeţe necuprinsă îi dăruieşte bolnavului o sărutare şi o mângâiere, zăbovind mai mult şi mai aproape decât ar fi de aşteptat pentru un gest de circumstanţă.

Într-un anumit sens, slujirea petrină a unui Papă atent la cei din urmă începe de aici. Câteva clipe mai târziu, când spune la predică în ce constă „puterea” unui Papă, cuvintele sale răsfrâng lumina învăţăturii şi, chiar mai înainte, forţa de convingere a faptei.
● „Să nu uităm niciodată că adevărata putere înseamnă slujirea şi că chiar Papa, pentru a exercita puterea, trebuie să intre tot mai mult în acea slujire care îşi găseşte culmea de lumină pe Cruce. Trebuie să caute slujirea umilă, concretă, bogată în credinţă, a Sf. Iosif şi asemenea lui să-şi deschidă braţele ca să ia în grijă întregul Popor al lui Dumnezeu şi să primească cu afecţiune şi blândeţe întreaga omenire, mai ales pe cei săraci, pe cei slabi, pe cei mici, pe cei pe care (evanghelistul) Matei îi descrie la judecata de apoi despre caritate: cel flămând, însetat, străinul, cel gol, bolnav, la închisoare. Numai cel care slujeşte cu iubire ştie să aibă grijă!”

Avem deja aici, în câteva cuvinte, „programul” pontificatului, pe care Papa Francisc, cu emoţie neascunsă, îl inaugurează în genunchi la mormântul Sf. Petru, însoţit de Patriarhii Bisericilor Orientale. Este un rit antic făcut din multe rituri: din interiorul bazilicii Papa vine în afară, în întâmpinarea unei mulţimi scăldată de razele de soare, cu un cer senin ce se oglindeşte cu aceleaşi culori în atâtea steaguri argentiniene, printre atâtea altele, care nu încetau să fluture în zare.

Cântarea „Laudes Regiae” şi a litaniilor e o adevărată coloană sonoră a solemnităţii şi însoţeşte semnele puterii care se face slujire: de la cardinalul Tauran, papa Francisc primeşte paliumul, prin glasul card. Daneels, rugăciunea poporului, iar de la cardinalul Sodano, inelul pescarului. „Tu es Petrus” – „Tu eşti Petru!”, pronunţă cei şase cardinali care i se înclină în semn de ascultare în numele confraţilor. O secvenţă rituală la care adunarea liturgică participă în reculegere, pentru a se aprinde din nou când Papa Francisc începe să vorbească de Sf. Iosif, amintind ziua onomastică a papei emerit Benedict XVI şi explicând că tatăl purtător de grijă al lui Isus şi soţul Fecioarei Maria are un rol extraordinar de „păzitor”, „custode”:
● „Şi Iosif este «custode», pentru că ştie să-l asculte pe Dumnezeu, se lasă călăuzit de voinţa sa şi tocmai de aceea este şi mai sensibil la persoanele care-i sunt încredinţate, ştie să citească în mod realist evenimentele, este atent la ceea ce-i stă împrejur, şi ştie să ia decizii mai înţelepte. În el, dragi prieteni, vedem cum se răspunde la chemarea lui Dumnezeu, cu disponibilitate, cu promptitudine, dar vedem şi care este centrul vocaţiei creştine: Cristos! Să-l luăm în grijă pe Cristos în viaţa noastră, ca să avem grijă de ceilalţi, ca să avem grijă de creaţie (mediu)!”

Ritmul „crescendo” al cuvintelor sale smulge aplauzele celor prezenţi, căldura sa este învăluitoare iar cadenţa, limpede şi plăcută în auz. Dar în cuvintele lui răsună şi responsabilitatea la scară planetară când afirmă că „vocaţia de a avea grijă nu ne priveşte numai pe noi creştinii”, dar are o dimensiune care stă mai înainte şi este pur şi simplu umană, îi priveşte pe toţi”:
● „Înseamnă să avem grijă de întreaga creaţie, de frumuseţea naturii, cum ni se spune în Cartea Facerii şi cum ne-a arătat Sfântul Francisc de Assisi: înseamnă să respectăm orice creatură a lui Dumnezeu şi mediul în care trăim. Înseamnă să avem grijă de oameni, să ne îngrijim cu iubire de toţi, de orice persoană, mai ales de copii, de bătrâni, de cei care sunt mai fragili şi care deseori se află la periferia inimii noastre”.

În dreapta scaunului papal, aşezat în dreptul uşii centrale a bazilicii vaticane, stau peste 130 de delegaţii reprezentând tot atâtea ţări, guverne, organizaţii supra-naţionale. Papa Francisc continuă să-şi prezinte mai departe gândurile sale despre ce înseamnă a fi custozi unii pentru alţii, avertizând cu privire la existenţa noilor „irozi” care şi astăzi „urzesc planuri de moarte”, ducând la moarte omenirea şi planeta.
● „Aş vrea să cer, vă rog, tuturor celor care ocupă roluri de răspundere în domeniul economic, politic sau social, tuturor oamenilor şi femeilor de bună voinţă: să fim „custozii” creaţiei, ai planului lui Dumnezeu înscris în natură, custozi ai celuilalt, ai mediului; să nu lăsăm ca semnele de distrugere şi de moarte să însoţească drumul lumii noastre! Dar pentru „a avea grijă” trebuie să avem grijă şi de noi înşine! Să ne amintim că ura, invidia, mândria, murdăresc viaţa! A avea grijă înseamnă, atunci, a veghea asupra sentimentelor noastre, a inimii noastre, pentru că de acolo ies gândurile bune şi rele: cele care construiesc şi cele care distrug! Nu trebuie să ne fie teamă de bunătate, mai mult, nici de blândeţe!”

Ecoul cuvintelor sale pluteşte deasupra adunării din Piaţa Sf. Petru ca un soare hotărât să topească pietrele. Dar cu siguranţă topeşte mai mult decât o inimă, arătând că noul pescar este la conducerea unei bărci hotărâte să rupă zidul multor curente. Papa Francisc are cuvinte de curaj, nu de condamnare. „Tare în speranţă, sperând împotriva oricărei speranţe” – este exhortaţia sa din urmă, înainte de a continua Sf. Liturghie şi de a se retrage în bazilică, în faţa altarului principal, pentru a saluta cordial, una câte una, autorităţile instituţionale care vin să-l omagieze. Afară, ici şi colo câte un nor care blochează lumina, dar nu şi lumina aprinsă în sufletele oamenilor, care se retrag purtând cu sine ultimul apel al Papei Francisc, „slujitorul” unei Iubiri care i-a acordat deja putere asupra multor inimi: ● „Şi astăzi, în faţa atâtor pete de cer plumburiu, avem nevoie de a vedea lumina speranţei şi să dăruim noi înşine speranţă. A fi custozi ai creaţiei, ai oricărui bărbat şi femeie, cu o privire de blândeţe şi iubire, înseamnă a deschide orizontul speranţei, înseamnă a deschide o crăpătură de lumină în mijlocul atâtor nori, înseamnă a duce căldura speranţei! Şi pentru cel care crede, pentru noi, creştinii, asemenea lui Abraham, asemenea Sfântului Iosif, speranţa pe care o ducem are orizontul lui Dumnezeu care ne-a fost deschis în Cristos, este întemeiată pe piatra care este Dumnezeu.
A avea grijă de Isus cu Maria, a avea grijă de întreaga creaţie, a avea grijă de orice persoană, mai ales de cea mai săracă, a avea grijă de noi înşine: iată o slujire pe care Episcopul Romei este chemat să o îndeplinească, dar la care toţi suntem chemaţi, pentru a face să strălucească steaua speranţei. Să avem grijă cu iubire de ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit!
Cer mijlocirea Fecioarei Maria, a Sfântului Iosif, a Sfinţilor Petru şi Paul, a Sf. Francisc, pentru ca Duhul Sfânt să însoţească slujirea mea, iar vouă, tuturor, vă spun: rugaţi-vă pentru mine! Amin!”

Aici, serviciul audio:

(rv – A. De Carolis/A.D.)