România, prezentă la inaugurarea pontificatului Papei Francisc
RV 19 mar 2013.La Sf. Liturghie de inaugurare a pontificatului
Papei Francisc, miercuri, în Piaţa Sf. Petru, s-a semnalat o consistentă prezenţă
românească. Între cei peste 200 de mii de oameni, au fost prezenţi mulţi credincioşi
români, catolici de ambele rituri dar şi ortodocşi, preoţi şi seminarişti care îşi
perfecţionează studiile teologice în Cetatea Eternă, episcopi romano-catolici şi greco-catolici
din ţară.
PS Virgil Bercea, al eparhiei de Oradea, şi PS Claudiu Pop, episcopul
Curiei Mitropolitane de la Blaj, au transmis în mod special Sfântului Părinte Francisc
participarea prin rugăciune şi afecţiune episcopală a Cardinalului Lucian Mureşan,
arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi preşedinte
al Conferinţei Episcopilor din România.
Semnificativă, şi prezenţa „Delegaţiei
Fraterne” a Bisericii Ortodoxe Române, condusă de mitropolitul Iosif, arhiepiscop
al Europei Occidentale şi Meridionale, alături de episcopul Siluan, al Episcopiei
Italiei.
Delegaţia oficială a României, prezentă miercuri la ceremoniile de
la Vatican la cel mai înalt nivel, a fost condusă de preşedintele Traian Băsescu,
însoţit de ministrul de externe, Titus Corlăţean, şi alţi demnitari ai statului român.
A fost prezent, de asemenea, şi ambasadorul României pe lângă Sf. Scaun, Bogdan Tătaru
Cazaban.