2013-03-18 20:10:48

Începutul pontificatului papei Francisc, în direct la TVR


RV 18 mar 2013. TVR 1 şi TVR HD difuzează marţi, 19 martie, de la ora 9.30, o ediţie specială a emisiunii Credo, în care telespectatorii vor putea urmări, în direct de la Vatican, Liturghia solemnă de inaugurare a pontificatului noului Suveran Pontif, Sanctitatea Sa Francisc, informează site-ul arcb.ro.

În studioul TVR se vor afla, alături de moderatorul Titi Dincă, Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă, decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universităţii din Bucureşti, dr. Violeta Barbu, Cercetător Ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga" şi dr. Laurenţiu Tănase, lector universitar la disciplina de Sociologia Religiilor din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti.

Ediţia specială poate fi urmărită şi online pe TVR+, portalul video al Televiziunii Române.

(rv – A.D.)








All the contents on this site are copyrighted ©.