Semnificaţia conclavului în orizontul credinţei: editorialul p. F. Lombardi

RV 10 mar 2013. Conclavul care începe la 12 martie în Capela Sixtină a trezit interesul enorm al presei internaţionale, după cum dovedeşte prezenţa în aceste zile la Roma a circa cinci mii de jurnalişti.

La al XXV-lea conclav care se desfăşoară înaintea „Judecăţii Universale” a lui Michelangelo vor lua parte 115 cardinali electori, chemaţi să-l aleagă pe al 265-lea Succesor al Sf. Petru la Scaunul Apostolic al Romei.

Normele care reglementează procedura de alegere ar putea fi incluse, cu mici excepţii, în orice lege electorală a unei democraţii. Şi totuşi, aici e vorba de ceva mai mult, după cum subliniază în editorialul său directorul general al Radioului Vatican, pr. Federico Lombardi:
● „Cardinalii au hotărât cu o largă majoritate data conclavului pentru marţi, 12 martie. E semn că se simt pregătiţi să facă pasul decisiv şi să-l aleagă pe noul Papă. Reflecţiile comune din cadrul congregaţiilor generale, schimbul de opinii şi dialogurile dintre ei, care i-au ajutat să-şi formeze o judecată personală şi responsabilă cu privire la cei care ar fi mai potriviţi să primească marea îndatorire, au ajuns de acum într-un prim stadiu de maturizare. Începând de marţi, discernământul va deveni şi mai angajant, din moment ce prin intermediul scrutinelor se va înfrunta, într-un anumit sens, «măsura» consensului în privinţa unor persoane concrete. Şi se va continua până ce unul singur va fi ales.

Impresionant, dacă ne gândim la răspunderea - în sine, peste puterile omului - care va fi depusă pe umerii unui om! Nu este vorba doar de buna conducere a unei instituţii complexe, ci mai degrabă de trasarea liniei religioase, spirituale şi morale a celei mai numeroase şi răspândite comunităţii de credincioşi, o comunitate observată cu atenţie – cu aşteptări pozitive, dar, uneori, cu o atitudine negativă – de foarte mulţi dintre contemporanii noştri în căutarea unui sens al vieţii. Evanghelia trebuie vestită în decursul timpurilor, pentru mântuirea tuturor, până la marginile pământului.

Conclavul este, aşadar, un eveniment a cărui semnificaţie poate fi înţeleasă cu adevărat şi care poate fi trăit cu seninătate numai cu ochii credinţei.

Doi protagonişti ai conclavelor precedente ne-au lăsat o intensă şi memorabilă mărturie. Papa Ioan Paul al II-lea, contemplând fresca lui Michelangelo cu Judecata Universală, scria în poemul său «Triptic Roman»: „Toate sunt despuiate şi deschise în ochii lui Dumnezeu”; „limpezimea faptelor, transparenţa conştiinţelor”; „Tu, care pe toate le pătrunzi, arată!”; „El va indica!”. Iar card. Joseph Ratzinger, care avea să devină Papă cu numele de Benedict XVI, lăsa acest comentariu despre conclav: „Moştenirea cheilor primite de Petru… A depune aceste chei în mâini bune: iată răspunderea imensă din zilele acelea”.

Acum, cel care prin renunţarea sa extraordinară i-a condus pe cardinali să treacă încă o dată pragul Capelei Sixtine, ca să cântărească înaintea istoriei în ce mâini să fie depuse cheile, este împreună cu noi. Stă în tăcere şi, mai profund şi mai conştient decât noi toţi, în rugăciune. «Duh al lui Dumnezeu, tu care pe toate le pătrunzi, arată!»”

(rv – A.D.)