Benedict XVI: în parabola fiului risipitor, milostivirea lui Dumnezeu şi tentaţia ateismului

RV 10 mar 2013. În a doua duminică fără „Angelus” în Piaţa Sf. Petru, datorită perioadei „sede vacante”, liturghia zilei – a patra duminică din Postul Paştelui în calendarul roman - aminteşte la Evanghelie parabola fiului risipitor sau, cum a mai fost numită, a „tatălui îndurător” (Luca 15).

În urmă cu trei ani, la 14 martie 2010, Benedict XVI a comentat la rugăciunea „Angelus” această pagină din Evanghelia după Sf. Luca de o frumuseţe incomparabilă.

Adevărul despre Dumnezeu este incomplet fără milostivirea sa. Parabola fiului risipitor – afirma atunci Benedict XVI – este „culmea spiritualităţii şi a literaturii din toate timpurile”. După aceste cuvinte ale lui Isus, istoria omenirii s-a schimbat pentru totdeauna:
● „Ce ar fi fost cultura noastră, arta şi, în general, civilizaţia noastră fără această revelaţie despre Dumnezeu, Tată bogat în milostivire? Aceasta nu încetează să ne impresioneze”.

Parabola fiului risipitor „are puterea de a ne vorbi despre Dumnezeu, de a ne face cunoscut chipul său, mai mult, inima sa”. „După ce Isus ne-a vorbit despre Tatăl milostiv, lucrurile nu mai stau ca înainte. Acum, pe Dumnezeu îl cunoaştem: El este Tatăl nostru, care din iubire ne-a creat liberi şi ne-a înzestrat cu o conştiinţă, care suferă dacă ne pierdem şi face sărbătoare dacă ne întoarcem”.

Pagina Evangheliei la care ne referim descrie, în realitate, şi relaţia noastră cu Dumnezeu, o legătură care „se construieşte cu ajutorul unei povestiri, asemenea celor ce se întâmplă oricărui fiu cu părinţii lui: la început depinde de ei, apoi îşi revendică propria autonomie şi, în fine, dacă are loc o creştere pozitivă, ajunge la un raport matur, bazat pe recunoştinţă şi iubire autentică”. La fel şi omul: într-o anumită fază a vieţii sale, îşi închipuie că pentru a fi liber şi adult trebuie să facă abstracţie de Dumnezeu. Din nou, Benedict XVI:
● „Această fază, întocmai, e delicată, poate duce la ateism. Dar, nu mai puţin, şi acesta ascunde exigenţa de a descoperi adevăratul chip al lui Dumnezeu. Din fericire pentru noi, Dumnezeu rămâne întotdeauna fidel şi, chiar dacă noi ne îndepărtăm şi ne rătăcim, El continuă să ne însoţească cu iubirea sa, iertând erorile noastre şi vorbind lăuntric conştiinţei noastre pentru a ne chema la sine”.

În parabola Evangheliei, fiul mai mic se răzvrăteşte împotriva tatălui, dar trece de la o cădere la alta, în timp ce fiul mai mare dovedeşte o ascultare infantilă şi nu e fericit. „Ambele forme”, spunea Benedict XVI, „pot fi depăşite prin experienţa milostivirii. Numai experimentând iertarea, recunoscându-se iubiţi cu o iubire gratuită, mai mare decât sărăcia noastră dar şi decât dreptatea noastră, păşim în cele din urmă într-un raport cu adevărat filial şi liber cu Dumnezeu”.

Pentru a trage concluziile practice pentru noi, îndemna Benedict XVI, e necesar „să ne oglindim în cei doi fii şi, mai presus de toate, să contemplăm inima Tatălui. Să ne lăsăm cuprinşi de braţele sale şi regeneraţi de iubirea sa îndurătoare”.

(rv – S. Centofanti /A.D.)

Aici, serviciul audio: